
Turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal, Qatar, 2022, și-a încheiat faza grupelor, acum urmând să-și desfășoare fazele eliminatorii. Mai întâi vor avea loc optimile de finală, între 3 și 6 decembrie.
În ultima etapă a grupelor au fost înscrise 39 goluri, aceasta încheindu-se odată cu ultimele jocuri disputate în cadrul grupelor G și H, meciuri la finalul cărora am aflat echipele calificate din aceste două ultime grupe al „mondialului”, Brazilia, Elveția, Portugalia și Coreea de Sud.
În Grupa G, deși învinsă, Brazilia nu a putut fi detronată din fotoliul de lider, brazilienii suferind un prim eșec în Qatar, în fața Camerunului, echipa antrenată de Adenor Bacchi „Tite” cedând la limită în fața team-ului african, 0-1.
Înaintea acestei ultime etape a grupelor, Brazilia era calificată în „optimi”, astfel permițându-și ca, în ultimul joc din Grupa G să evolueze fără mulți titulari de bază, iar echipa africană aflată în căutarea primului succes la această Cupă Mondială, cu multă răbdare, preferând contraatacurile, a reușit să dea lovitura uneia dintre pretendentele la titlul suprem.
Portarul camerunez, Devis Epassy, a fost de netrecut în poarta „Leilor Neîmblâziți” și a reușit să-și salveze echipa în prima repriză, la încercările lui Daniel Alves, Gabriel Martinelli sau Antony dos Santos, goalkeeper-ul team-ului african având intervenții bune și în partea secundă.
Camerun a dat lovitura decisivă Braziliei, în minutul 90+2, pe contraatac, Vincent Aboubakar reușind să înscrie (foto) în poarta team-ului sud-american și să aducă prima victorie a „Leilor Neîmblânziți” la acest turneu final de Campionat Mondial. Autorul golului a primit al doilea lui cartonaș galben în acest meci, implicit „roșu”, fiind eliminat, pentru că și-a sos tricoul.
Victoria echipei africane nu a adus calificarea acesteia în „optimi”, ci locul 3 în grupă, cu un total de 4 puncte, Brazilia încheind pe primul loc, cu 6 puncte, în clasamentul grupei.
„Astăzi am câștigat meciul, dar suntem dezamăgiți pentru că ne dăm seama că am fi putut face mult mai mult în acest turneu. Avem un sentiment de regret, dar trebuie să privim partea pozitivă și sunt mulțumit de performanța din această seară.
Îmi dau seama că aceasta a fost o victorie istorică acum, că am învins Brazilia. Suntem o echipă tânără, și astăzi am văzut o echipă din ce în ce mai puternică. Cupa Mondială ne-a ajutat să învățăm și trebuie să evităm să facem greșelile pe care le-am făcut în primele două meciuri”, a spus, la finalul jocului, Rigobert Song, antrenorul Camerunului.
„Am fost foarte atenți cu privire la amenințarea reprezentată de Camerun. Au câștigat meciul pe merit, pentru că au jucat foarte bine pe verticală. Nu am fost eficienți, și jocul a devenit mai periculos pe măsură ce progresa. Cine a pierdut? Noi toți [în tabăra Braziliei]. Sunt responsabil pentru tot ce se întâmplă.
Fiecare meci este dificil. Nu putem lua cu ușurință niciun adversar. Cupa Mondială nu ne oferă a doua șansă. Ne vom simți dezamăgiți timp de 24 de ore după acest rezultat și apoi vom începe pregătirea pentru următorul meci”, a spus, la finalul jocului, Adenor Bacchi „Tite”, antrenorul echipei Braziliei.
Serbia nu a reușit să se impună în fața Elveției, însă a arătat un început de joc bun în ofensivă, dar, cu o apărare fragilă, ușor de învins, nu a ținut rezultatul favorabil, așa că, la final, a suferit a doua înfrângere în acest Campionat Mondial de Fotbal și, cu un punct, a încheiat Grupa G pe ultimul loc, fiind eliminată din competiție.
Prin Xherdan Shaqiri, Elveția a deschis scorul în jocul disputat împotriva Serbiei, pe gazonul stadionului „974” din Doha, în minutul 20. Prin Aleksandar Mitrović, în minutul 26, Serbia a restabilit egalitatea scorului, 1-1, iar prin golul marcat de Dušan Vlahović, în minutul 35, a preluat conducerea pe tabela de marcaj, 2-1.
Breel Embolo avea să înscrie, în minutul 44, iar la pauză, s-a intrat la egalitate, 2-2.Abia a început repriza a doua, că Elveția avea să reintre în avantaj, 3-2, prin golul marcat de Remo Freuler, în minutul 48, echipa din Țara Cantoanelor calificându-se astfel în faza optimilor de finală ale acestei prestigioase competiții, încheind Grupa G pe locul 2, cu un total de 6 puncte, golaveraj inferior Braziliei.
„Am revenit, după 0-1 și am făcut 2-1, dar din nou nu am jucat bine în defensivă. Elvețianilor le-a fost atât de ușor să marcheze al doilea gol, ceea ce a fost cu adevărat șocant pentru noi. Din punct de vedere psihologic, a fost pozitiv pentru elvețieni. Astfel de lucruri, la acest nivel de joc, sunt interzise. Dacă repeți aceste greșeli, este foarte greu să câștigi. Pe viitor, trebuie să muncim din greu și să facem totul pentru a rezolva problema. Este de la sine înțeles că am avut probleme în apărare, dar acest lucru ar trebui să fie supus unei analize mai profunde. Le-am strâns mâinile jucătorilor și le-am spus că trebuie să țină capul sus. Chiar au făcut tot ce au putut și au dat maxim. Când pierzi jocul, bineînțeles că ne gândim la (greșelile făcute de) linia defensivă, dar ne apărăm și atacăm ca echipă.
Am venit aici cu o mulțime de probleme și accidentări la jucătorii noștri cheie. Acest lucru a fost foarte greu de gestionat, a fost greu să ai un nivel ridicat de performanță la o Cupă Mondială. Bineînțeles, a fost o perioadă în ultimul an și jumătate în care am avut o serie de succes, dar acum ne-am confruntat cu o scădere (în formă)”, a spus, la finalul meciului, Dragan Stojković, antrenorul Serbiei.
„Ne vom bucura de acest moment, ne-a costat foarte multe emoții și energie. A fost un meci corect. Înainte de joc, mulți oameni vorbeau despre situație, dar am reușit să facem față acestei provocări.
Ne-au provocat până în ultimul moment și a trebuit să ne depășim cu adevărat limitele, dar cred că, în general, eram în control.
Pentru Granit Xhaka nu există niciun fundal politic, iar el s-a concentrat pe deplin pe fotbal astăzi și a evoluat foarte bine. Suntem fericiți că mergem mai departe. Orice altceva sunt speculații și vom aștepta și vom vedea”, a spus, la finalul meciului, Murat Yakin, antrenorul Elveției.
În Grupa H, surpriza a venit din partea Coreei de Sud, care a învins Portugalia și a acces în „optimi” trimițând acasă Uruguay-ul.
Coreea de Sud și Portugalia au jucat ultimul lor meci din grupe pe gazonul stadionului „Education City” din Ar-Rayyan, iar la final, scorul a fost favorabil echipei asiatice, 2-1. Portugalia a înscris în minutul 5, prin Ricardo Horta, sud-coreenii restabilind egalitatea scorului în minutul 27, prin Young-Gwon Kim.
În continuare s-a jucat pe contre, dar fără mari ocazii de gol, iar în minutul 90+1 a venit un contraatac al echipei asiatice la capătul căruia, Hee-Chan Hwang aducea calificarea Coreei de Sud în „optimi”.
„Suntem foarte fericiți, am meritat pentru tot ce am făcut în cele trei jocuri. Dedicăm această victorie poporului sud-coreean care ne susține foarte mult.
Vom sărbători puțin, ne vom odihni, apoi, la fel cum am făcut înainte de toate celelalte jocuri, ne vom pregăti în același mod, cunoscându-ne punctele forte, punctele slabe, pentru meciul următor”, a spus antrenorul secund al Coreei de Sud, Sérgio Costa, „principalul” echipei asiatice, Paulo Bento, fiind suspendat.
„Lucrurile nu au mers bine, și responsabilitatea este a mea, evident. În repriza secundă, echipa a avut multe suișuri și coborâșuri. În prima repriză nu i-am lăsat să contraatace, dar în a doua, mingea a circulat mai lent.
Știam că, Coreea este o echipă dură și de înaltă calitate și nu renunță niciodată. Am început bine, făcând lucrurile dificile pentru Coreea, am marcat un gol și am creat trei sau patru situații de genul. Coreea a încercat să riposteze, dar i-am oprit cu o bună organizare.
În prima repriză am fost cea mai bună echipă, deși au ajuns să egaleze, iar în a doua repriză, ar fi trebuit să facem ceea ce am făcut în primele 20 de minute pentru a scoate Coreea din joc. Ne-am pierdut organizația în tranziție, iar dintr-un corner în favoarea noastră am fost loviți cu un contraatac. Nu se poate întâmpla din nou, pentru că într-o Cupă Mondială poate fi fatal.
Meciul ne lasă dezamăgiți pentru că am vrut să terminăm în frunte, dar cu o victorie și o performanță bună, astfel încât nivelul de încredere să continue să crească. Nu cred că jucătorii își vor pierde încrederea, dar este un avertisment serios. Acesta este lucrul pozitiv pe care îl putem lua din acest joc”, a spus antrenorul Portugaliei, Fernando Santos, la finalul acestui joc.
Pe gazonul stadionului „Al Janoub” din Al Wakrah, și-au disputat meciul lor, ultimul de la acest turneu final, Ghana și Uruguay, ambele echipe încheind Grupa H pe locuri care nu le permit accesul mai departe. Uruguay s-a impus, 2-0, prin golurile înscrise de Giorgian de Arrascaeta, în minutele 26 și 32, dar, golurile marcate de Coreea de Sud de-a lungul acestui turneu, 4, față de doar două ale Uruguay-ului, nu au adus calificarea echipei sud-americane în „optimi”, „Celeștii” încheind grupa pe locul 3, cu 4 puncte, golaveraj 0, 2-2.
Ghana, față de alte participări la turneele finale de Cupă Mondială, în această ediție a fost o prezență modestă și a încheiat grupa pe ultimul loc, cu 3 puncte, iar antrenorul Otto Addo a demisionat de la conducerea acestei echipe reprezentative de fotbal.
„Echipa a făcut tot ce trebuia să facă pentru a fi în etapa următoare. Mi-ar fi plăcut să văd această versiune a Uruguayului înainte. Nu am nimic de spus jucătorilor mei: și-au rupt spatele și și-au dat tot ce e mai bun. Toată lumea poate vedea ce s-a întâmplat în meciul anterior”, a spus, la finalul jocului, antrenorul Uruguay-ului, Diego Alonso.
„Am spus că voi demisiona după Cupa Mondială, chiar dacă am fi campioni mondiali. În acest moment, eu și familia mea ne vedem viitorul în Germania, îmi place rolul meu la Dortmund”, a spus, la finalul jocului, Otto Addo, antrenorul Ghanei.
Acum, urmează jocurile din optimile de finală:
Olanda-U.S.A., 3 decembrie, ora 17;
Argentina-Australia, 3 decembrie, ora 21;
Anglia-Senegal, 4 decembrie, ora 17;
Franța-Polonia, 4 decembrie, ora 21;
Japonia-Croația, 5 decembrie, ora 17;
Brazilia-Coreea de Sud, 5 decembrie, ora 21;
Maroc-Spania, 6 decembrie, ora 17;
Portugalia-Elveția, 6 decembrie, ora 21.
Foto: www.facebook.com/SportLaTeleviziuneaRomana

