C.S.C. Dumbrăvița și C.S.M. Reșița au disputat prima manșă a barajului de promovare în Liga 2, pe gazonul stadionului „Ștefan Dobay” din localitatea timișeană, sâmbătă, 4 iunie. La capătul unui joc plăcut, care a adunat la stadion aproximativ 1.000 de spectatori, oaspeții fiind însoțiți de galerie, cele două echipe au încheiat la egalitate, fără gol, 0-0.
Deși nu s-a înscris, publicul a avut parte de faze electrizante la cele două porți, C.S.C. Dumbrăvița încercând buturile oaspeților cu câteva mingi expediate de la distanță, iar oaspeții s-au remarcat prin pătrunderile lor în careul echipei în alb-verde, însă nu au reușit să producă vreo schimbare de scor, apărarea Dumbrăviței și goalkeeper Cătălin Trifon reușind să rezolve situațiile create.
C.S.M. Reșița, prin atacantul Mediop Ndiaye, a încercat prima dată poarta gazdelor, în minutul 1, fotbalistul reșițean pătrunzând pe stânga în careul gazdelor, iar de acolo, a trimis pe spațiul porții, pe jos, însă Cătălin Trifon a reținut balonul. Replica gazdelor a venit în minutul 6, prin mingea expediată de Alexandru Martinov, de la aproximativ 35 metri de poarta oaspeților, însă portarul Sebastian Micu a fost la post, apoi prin Andrei Olaru, în minutul 15, cu un balon expediat de la aproximativ 20 metri de poarta oaspeților.
În minutul 20, C.S.M. Reșița are o nouă ocazie de gol, după ce Valentin Munteanu a pătruns pe stânga, i-a așezat balonul în buza porții lui Mediop Ndiaye, dar Cătălin Trifon a plonjat la picioarele atacantului echipei din Caraș și a reținut. Până la finlaul primei reprize, gazdele irosesc alte câteva ocazii de gol, prin Andrei Făgărășanu (minutul 26), Dumitru Schinteie (minutul 39) și Alexandru Martinov (minutul 40). Fără gol, în prima repriză, așadar, 0-0.
C.S.M. Reșița a început mai bine repriza secundă, atacantul Valentin Munteanu a pătruns pe stânga, trecând de un apărător al gazdelor, dar șutul său a trimis mingea milimetric pe lângă bara din dreapta portarului Cătălin Trifon, în plasa laterală. C.S.C. Dumbrăvița a răspuns atacurilor Reșiței cu o apărare solidă și cu câteva contraatacuri care ar fi putut decide echipa câștigătoare în această primă manșă. În minutul 89, la un contraatac al gazdelor, Luca Bodri a intrat în careul oaspeților, pe stânga, însă în loc să încerce să paseze, ori pentru Andrei Făgărășanu, ori pentru Luchian Gologan, aflați liberi în dreapta sa, a preferat șutul la poartă, însă a trimis peste bara transversală.
Astfel, meciul s-a încheiat nedecis, 0-0, iar în cea de-a doua manșă, în Valea Domanului, se va decide echipa care va evolua din viitorul an competițional în Liga 2.
Componența echipele aliniate la start a fost următoarea:
C.S.C. Dumbrăvița: Cătălin Trifon - Sebastian Bura-Koț, Costel Zurbagiu (cpt.), Tudor Moțiu, Răzvan Ghinescu, Alexandru Tismonar, Dumitru Schinteie, Andrei Olaru (Luchian Gologan, minutul 88), Alexandru Martinov, Dragan Paulevici (Luca Bodri, minutul 81), Andrei Făgărășanu. Antrenor principal, Cosmin Stan.
C.S.M. Reșița: Sebastian Micu - Ștefan Bărboianu, Alin Dudea (Marin Drăghiceanu, minutul 79), Ștefăniță Manolache, Nicolae Sima, Ion Vasluian, Ionuț Cioinac, Amir Jorza, Laurențiu Breșneni-cpt. (Călin Cristea, minutul 66), Mediop Ndiaye, Valentin Munteanu. Antrenor principal, Dan Alexa (prezent la meci, însă, nu s-a aflat pe banca tehnică a echipei cărășene pentru acest joc, fiind suspendat), Ștefan Grigorie (antrenor secund).
Meciul a fost arbitrat de Robert Avram (centru), Ionuț Bobe (asistent), George Duță (asistent).
La finalul acestei prime manșe, antrenorul echipei C.S.C. Dumbrăvița, profesorul Cosmin Stan, a declarat: „Un meci de mare luptă și foarte echilibrat, dar, nu cred că sunt subiectiv dacă spun, «cred c-am fi meritat să câștigăm jocul acesta». Cu puțină atenție, cred că puteam câștiga. Am avut o ocazie monumentală pe final.
Ne-au surprins prin alcătuirea echipei. Am crezut că vor juca puțin mai ofensiv, că au jucători ofensivi buni care-au rămas pe bancă, credeam că vor juca puțin mai ofensiv, dar și-au urmărit scopul. La urma urmei, sunt două meciuri, e o «dublă», mai e și o manșă retur, și, atunci, probabil că și-au luat toate măsurile să joace, poate, un pic mai defensiv în prima manșă, să poată să aibă mai multe șanse la meciul retur. Am spus după meciurile cu Ghiroda (Reșița-Ghiroda) că, datorită rezultatelor și jocurilor dintre cele două echipe, șansele noastre cresc. Datorită jocului nostru de astăzi, felul cum am jucat și datorită rezultatului, cred că șansele noastre cresc în continuare. Tot ei sunt favoriți, dar șansele noastre cresc în continuare”.
Antrenorul Cosmin Stan a fost nevoit să efectueze, de-a lungul acestui meci, două schimbări în echipa pe care o antrenează, ca urmare a unor situații în care cei doi fotbaliști înlocuiți au acuzat probleme de sănătate, Dragan Paulevici, o recidivă (posibil), la piciorul stâng, iar Andrei Olaru a fost lovit la coaste în timpul jocului.
Antrenorul secund al echipei cărășene, Ștefan Grigorie, a declarat la finalul jocului: „Un meci fără goluri, un meci deschis în unele momente. Știam că va fi un meci greu și un meci în care ei vor aștepta de multe ori contraatacul, pentru că aici ne-au surprins în două-trei acțiuni periculoase. Am avut și ocazii, asta coroborat și cu faptul că cei doi fundași centrali ai noștri aveau «galben» și la acele faze au ezitat să facă fault. Normal, se făcea fault, dar riscau să ia și al doilea «galben» și de aici s-au născut acele ocazii periculoase ale lor. E normal că lipsa antrenorului principal contează foarte mult, și asta nu se pune la îndoială. Ce nu a mers? Cred că în ultimii 30 de metri am încercat să jucăm foarte decisiv, deși aveam superioritate de multe ori în zonele laterale, am încercat să rezolvăm cât mai rapid faza, și acolo s-a încheiat totul. Cred că am fost și prea încărcați după «dubla» cu Ghiroda și atunci nu am putut să luăm deciziile cele mai clare în momentele date. Suntem la mâna noastră. Atunci când ești la mâna ta, e foarte important. Dumbrăvița are o echipă foarte bună de contraatac, ceea ce este o armă cu două tăișuri, pentru că trebuie să fim foarte atenți. La fel nu cred că, probabil în patru zile nu poți să schimbi partitura de la un meci la altul și cred că și de-a lungul campionatului, din ce am urmărit, cam acesta a fost jocul lor și, cu atât mai mult, trebuie să fim pregătiți pentru tranziția negativă”.
Jocul decisiv pentru promovarea în Liga 2 se va disputa la Reșița, miercuri, 8 iunie, de la ora 17:30, pe gazonul stadionului „Mircea Chivu”.
Cornel Seracin
Foto: ziarul TIMISOARA

