Turneul Internațional de Judo „Alina Dumitru” s-a desfășurat, sâmbătă, 14 mai, în Sala „Concordia” din Chiajna. Considerată o întrecere de tradiție, competiția a adunat la startul ei peste 600 de judoka de la 50 de cluburi din România, Ucraina și Bulgaria.
A.C.S. Judo Phoenix a aliniat la startul acestui Turneu patru sportivi, Victor Degan (MU-12, categoria 26 kg.), David Meșter (MU-12, categoria 30 kg.), Radu Mariș și Natașa Rusu (ambii la categoria de vârstă sub 14 ani).
Sportivul Victor Degan a evoluat împotriva unor concurenți care au avut cu doi ani mai mulți și cu două kilograme mai multe decât el și a reușit să învingă adversari de la cluburile Dinamo și Steaua. După patru evoluții, sportivul antrenat de Sensei Laurențiu Jurca s-a clasat pe primul loc la categoria sa.
David Meșter a câștigat două meciuri, dar, din păcate, emoțiile și lipsa antrenamentelor l-au copleșit și astfel a ocupat locul șapte în competiție.
Ceilalți doi sportivi de la A.C.S. Judo Phoenix, Radu Mariș și Natașa Rusu, au participat și acumulat o experiență foarte importantă în evoluția lor, emoțiile spunându-și cuvântul și pentru ei.
Antrenorul micuților judoka, Sensei Laurențiu Jurca, a transmis, la finalul acestei competiții, „Felicitări întregii echipe, felicitări și mulțumiri părinților și sponsorilor noștri!”.
Pentru clubul bănățean de judo, „Phoenix”, la sfârșitul acestei săptămâni urmează o nouă competiție sportivă, Campionatul Național de Judo U13, care se va desfășura între 20-22 mai, la Sibiu.
Cornel Seracin

