Echipa de handbal masculin „Poli” Timișoara a susținut meciul celei de-a XI-a etape a Ligii Naționale de Handbal, în deplasare, la Vaslui, împotriva echipei locale C.S.M. La capătul unui joc echilibrat, în care „studenții” au fost mult timp conduși și cu diferențe de cinci goluri, însă au reușit să se mobilizeze foarte bine și să revină, ajungând la câte un punct în urma gazdelor, scorul final a fost favorabil echipei C.S.M. Vaslui, 32-29.
„Poli” a deschis scorul prin Sabin Ignat, a fost egalată, 1-1, prin golul înscris de Florin Acatrinei, apoi a preluat conducerea prin Marius Sadoveac, însă, până în minutul 10, gazdele aveau să conducă cu trei puncte, 5-2. Între minutele 11 și 13, echipa timișoreană a revenit la un gol în urma gazdelor, 5-4, dar, din minutul 20, C.S.M. Vaslui se distanța la cinci lungimi, 10-5.
Până la finalul primei reprize, „Poli” reușește să revină la un punct în urma echipei din Vaslui, prima parte încheindu-se cu avantajul team-ului moldav, 14-13. Portarul echipei bănățene, Cristian Tcaciuc, a avut câteva intervenții salutare, aducându-și astfel contribuții majore la acest rezultat de la pauză.
Pe durata celei de-a doua reprize, jocul s-a menținut în aceeași notă de echilibru, gazdele au rămas la conducerea scorului, iar oaspeții au revenit la câte un gol în urma lor.
Intervențiile portarilor Valentin Petrila și Artsem Padasinau (din finalul jocului) au împiedicat echipa timișoreană să egaleze și să preia conducerea scorului, gazdele reușind contraatacuri prin care bifau, pe tabela de marcaj, puncte decisive pe final de meci.
În minutul 49, C.S.M. Vaslui conducea cu 25-24, „Poli” revenind la o lungime după reușitele lui Robert Năstăsie și Răzvan Trif, însă, din minutul 52, după ce în urmă cu un minut, Vencel Csog este eliminat temporar (două minute), gazdele se distanțează la două puncte în fața echipei bănățene, 28-26, prin golul marcat de Maksym Karamyshev, minutul 53. La finalul minutului 53, oaspeții mai suportă o eliminare temporară, la Albert Cristescu, în același timp, gazdele rămânând în inferioritate numerică prin eliminarea temporară a lui Dragoș Soare.
În minutul 54, Cristian Fenici, de la „Poli” și Bogdan Cîrchea, de la C.S.M. Vaslui, ratează goluri, iar în minutul 55, de la „Poli”, ratează un gol Răzvan Trif, în același minut, Răzvan Trif reușind să înscrie, 28-27. Gazdele aveau să marcheze două goluri, prin Dragoș Soare, 29-27 și Florin Acatrinei, 30-27, minutele 55 și 56. Marius Sadoveac a readus echipa bănățeană la două lungimi în urma Vasluiului, 30-28, însă, Maksym Karamyshev și Ștefan Cumpănici lovesc decisiv, 31-28 și 32-28, Robert Năstăsie încheind tabela de marcaj prin ultimul gol pentru „Poli” din acest joc, 32-29.
Pentru „Poli”, au marcat: Marius Sadoveac (9 goluri), Vencel Csog (6 goluri), Robert Năstăsie (5 goluri), Răzvan Trif (4 goluri), Cristian Fenici (două goluri), Sabin Ignat (două goluri), Andrei Păiuș (1 gol). Cel mai eficient marcator din echipa C.S.M. Vaslui, de-a lungul acestui joc, a fost Florin Acatrinei (10 goluri).
Astfel, „Poli” Timișoara înregistrează cea de-a noua înfrângere în această ediție de campionat, rămâne cu șase puncte, după cele două victorii obținute pe propriul parchet și se menține pe locul 12 în clasamentul Ligii Naționale de Handbal Masculin.
Etapa viitoare, echipa în alb-violet va evolua pe propriul parchet, joi, 25 noiembrie, de la ora 16, împotriva ultimei clasate (locul 14), C.S.M. Alexandria.
Cornel Seracin
Foto: captură, Youtube

