Ediția 2019/2020 a campionatului național de rugby, seniori, a fost reluată, A.C.S. Tomitanii Constanța și S.C.M. Rugby Timișoara onorând reînceperea ediției în format restrâns. Cele două echipe au disputat un meci de baraj pentru accederea în semifinalele întrecerii, SuperLiga C.E.C. Bank, ediția 2019/2020, urmând să se încheie peste două săptămâni. Echipele de rugby ale Constanței și Timișoarei au jucat primul meci oficial de rugby din România anului 2020, reluarea întrecerii nemaiavând loc în primăvară, așa cum a fost programată inițial, datorită crizei sanitare care a cuprins întregul mapamond.
Jocul s-a disputat pe teren neutru, într-o singură manșă, la Brașov, pe gazonul stadionului din cartierul Noua, iar la finalul celor 80 de minute ale meciului, scorul a fost favorabil echipei de rugby a Timișoarei, 57-15, la pauză, 38-8.
Scorul a fost deschis la puțin timp de la fluierul de start al jocului, Stephen Shennan reușind primul essai al partidei, 5-0, Ionel Melinte ratând conversia.
Echipa constănțeană a obținut o lovitură de pedeapsă în minutul 5, dar Jone Nasalo nu a trimis balonul printre „bețe”.
După un joc ofensiv foarte dezinvolt, în minutul 10, Timișoara avea să-și mărească avantajul, de această dată essai-ul fiind reușit de Moa Maliepo, 10-0, iar conversia a aparținut lui Ionel Melinte, 12-0. În minutul 16, în urma unui balon recuperat în „22”-ul advers, Moa Maliepo a culcat, din nou, balonul în terenul de țintă al Tomitanilor, iar scorul a devenit 17-0. Ionel Melinte a reușit conversia și Timișoara conducea cu 19-0.
Tomitanii au cunoscut o revigorare ofensivă, iar la puțin timp după primirea celui de-al treilea essai, Florian Ciocoiu înscrie primul essai al echipei constănțene în acest joc, 19-5. Conversia este ratată de Dragoș Burlacu.
Echipa antrenata de Valentin Calafeteanu, Valentin Popârlan și Sosene Anesi și-a continuat ofensiva, iar în minutul 26 a marcat un nou essai, autorul lui fiind flanker-ul Cristian Strătilă, 24-5, iar fundașul Ionel Melinte a reușit conversia, 26-5.
Din lovitură de pedeapsă, Jone Nasalo a pus încă trei puncte în dreptul echipei dobrogene, 26-8, iar în minutul 32, Tevita Manumua a marcat cel de-al cincilea essai al echipei timișorene în acest joc, 31-8, Ionel Melinte reușind conversia, 33-8.
Înainte de încheierea primei reprize, Cristian Strătilă a punctat un nou essai, Ionel Melinte nu a reușit conversia, iar la vestiare s-a intrat cu avantajul echipei bănățene, 38-8.
La puțin timp de la reluarea jocului, în repriza a doua, Tomitanii aveau să înscrie cel de-al doilea lor essai în acest joc, autor fiind flanker-ul Cristi Boboc, conversia aparținând lui Jone Nasalo, 38-15.
A urmat essai-ul mijlocașului la deschidere timișorean, Hinckley Vaovasa și conversia lui Ionel Melinte, 45-15, după care, în minutul 64, după un maul de margine, Marian Sabău a culcat balonul în terenul de țintă al echipei dobrogene, iar Ionel Melinte a convertit essai-ul, scorul fiind acum favorabil echipei S.C.M. Rugby Timișoara, 52-15.
Seria reușitelor echipei bănățene a fost încheiată de aripa Stephen Shennan, rugby-stul timișorean consfințind scorul final al acestui joc, 57-15, Ionel Melinte ratând conversia essai-ului.
Acest joc a marcat și debutul pe banca tehnică a echipei bănățene, într-un joc oficial, al lui Valentin Calafeteanu, S.C.M. Rugby Timișoara, antrenată de Calafeteanu-Popârlan-Anesi, reușind calificarea în faza semifinalelor SuperLigii, ediția 2019/2020.
În semifinale, S.C.M. Rugby Timișoara va evolua la București, împotriva echipei C.S.A. Steaua, duminică, 6 septembrie. Meciul se joacă într-o singură manșă, pe terenul echipei mai bine clasate în momentul întreruperii campionatului.
În celălalt joc de baraj pentru accederea în semifinale, C.S. Dinamo s-a impus cu scorul de 20-13, în fața echipei de rugby C.S. Universitatea Cluj și a obținut calificarea în semifinale, aici urmând să întâlnească echipa C.S.M. Știința Baia Mare, în Maramureș, pe gazonul Arenei „Zimbrilor”, sâmbătă, 5 septembrie.
Cornel Seracin
Foto: www.facebook.com/SCM-RUGBY-Timisoara-Oficial

