După ce a câștigat Cupa României, în urma turneului susținut în Sala Sporturilor din Focșani, S.C.M. Politehnica Timișoara revine pe parchetul acestei săli pentru o evoluție în cea de-a XXV-a etapă a Ligii Naționale de Handbal, împotriva echipei gazdă, C.S.M. Focșani.
Înaintea acestui joc, S.C.M. Politehnica Timișoara este calificată în următoarea fază a competiției, play-off (în această fază se califică echipele care au încheiat sezonul regulat pe locurile 1-8 în clasament), dar mai păstrează șanse pentru a urca în play-off de pe un loc (locul 6) care să-i aducă, la startul fazei, două puncte. Momentan, echipa de handbal masculin a Timișoarei se află pe locul 7 (loc care începe play-off-ul cu zero puncte), cu un total de 46 puncte, un punct mai puțin decât echipa de pe locul 6, C.S.A. Steaua București, echipă ce va juca în această a XXV-a etapă, la Buzău, împotriva gazdelor de la C.S. H.C. Buzău.
Revenind la jocul din etapa a XXV-a a campionatului, penultima din sezonul regulat, de la Focșani, C.S.M. Focșani este și ea calificată în play-off, de pe locul 8 și are un total de 37 puncte, urmând să înceapă următoarea fază a întrecerii cu zero puncte.
Cu siguranță că, echipa studenților handbaliști timișoreni țintește la Focșani cele trei puncte și speră ca, la Buzău, gazdele să învingă Steaua, în aceste condiții S.C.M. Politehnica urmând să treacă pe locul 6, loc care i-ar asigura două puncte în play-off, dar pentru a păstra acest loc, în ultima etapă din sezonului regulat, S.C.M. Politehnica Timișoara se vede nevoită să învingă C.S.M. București, într-un meci ce se va juca, săptămâna viitoare, la Timișoara.
Pentru jocul de la Focșani, din cea de-a XXV-a etapă a Ligii „Zimbrilor”, în lotul timișorenilor nu se va afla interul drept, Miloš Orbović, handbalist care a rămas pe tușă și în disputa din Cupa României, fiind accidentat la începutul lunii martie într-o partidă jucată de bănățeni la Suceava.
Antrenorul Pero Milošević și-ar dori ca echipa sa să practice și în jocul din campionat cu C.S.M. Focșani, o evoluție la fel de bună ca în turneul final din Cupa României: „Aceea a fost o partidă cu multă emoție; presiune mare pe ei pentru că jucau acasă și un joc tactic bun al nostru. Am speculat un moment bun, cu o formă sportivă ascendentă. Acum am mai parcurs o perioadă aglomerată și poate va fi puțin diferit. Se poate repeta meciul din Cupă, noi sperăm la acest lucru. Dacă vrem un rezultat pozitiv, trebuie să jucăm la fel sau poate un pic mai jos ca nivel jucat în semifinale. Ei își doresc o revanșă, cu siguranță, pentru victoria nostră din Cupă, când am jucat perfect. Am câștigat pe terenul lor, dar se văd progrese ale adversarilor, dovadă fiind și intrarea în play-off. E o frumoasă atmosferă acolo, iar nouă ne place când o sală este plină. Eu cred că dacă jucăm între 50 și 70 la sută din semifinală, putem să câștigăm. E foarte dificil să se repete prestațiile noastre din semifinale și finală. Nu e ușor să mergi în aceeași formă sportivă o lună de zile”, a declarat „principalul” echipei bănățene, Pero Milošević.
Meciul de handbal, dintre C.S.M. Focșani și S.C.M. Politehnica Timișoara, ce contează pentru cea de-a XXV-a etapă a sezonului regulat din Liga „Zimbrilor”, va avea loc miercuri, 27 martie, cu începere de la ora 18:30.
Cornel Seracin

