Echipa de baschet feminin a Timișoarei, nou promovată în Liga Națională de Baschet Feminin, S.C.M. Timișoara, va avea un început de campionat cu adversari de calibru în primele etape.
Baschetbalistele vor începe Liga în 4 octombrie, cu o deplasare în fief-ul vicecampioanei, C.S. Universitatea Cluj-Napoca, după care, în etapa a doua se vor confurnta pe propriul parchet, la Timișoara, cu A.C.S. B.C. Sirius Tg. Mureș, iar în etapa a treia se vor deplasa în orașul campioanei, Sf. Gheorghe, urmând să întâlnească aici campioana, A.C.S. Sepsi Sic Sfântu Gheorghe.
Despre startul baschetbalistelor în ediția 2017/2018 a Ligii Naționale, președintele secției de baschet a clubului S.C.M., Ilie Trițoiu, a declarat următoarele: „Cu un ochi râdem, cu unul plângem. Dacă la băieți am avut puțin noroc, cel putin la prima vedere... la fete avem un început infernal, cu vicecampioana si campioana în primele 3 etape, însă asta e situația. Oricum trebuie să jucăm cu toate echipele... sper ca aceste jocuri să ne întărească moral și să abordăm cu multă încredere restul etapelor!”
Iată confruntările, în ordinea etapelor, echipei S.C.M. Timișoara, pentru turul Ligii Naționale de Baschet Feminin, ediția 2017/2018:
Etapa I: C.S. Universitatea Cluj-Napoca - S.C.M. Timișoara;
Etapa II: S.C.M. Timișoara - A.C.S. B.C. Sirius Tg. Mureș;
Etapa III: A.C.S. Sepsi Sic Sfântu Gheorghe - S.C.M. Timișoara;
Etapa IV: S.C.M. Timișoara - C.S. Municipal Satu Mare;
Etapa V: S.C.M. Timișoara - A.C.S. B.T. Alexandria;
Etapa VI: C.S. Politehnica Iași - S.C.M. Timișoara;
Etapa VII: S.C.M. Timișoara - C.S. Municipal Targoviște;
Etapa VIII: C.S. Phoenix Galați - S.C.M. Timișoara;
Etapa IX: C.S. S.C.M. Timișoara - Univ „Goldiș” ICIM Arad;
Etapa X: Olimpia C.S.U. Brașov - S.C.M. Timișoara;
Etapa XI: C.S. Universitatea Alba Iulia - S.C.M. Timișoara.
Formatul Cupei României, ediția 2017/2018 va fi aprobat vineri, într-o ședință a Consiliului Director al F.R.B. Tragerea la sorți a jocurilor din a doua competiție națională a baschetului feminin, va avea loc la Oradea, vineri 14 iulie.
Cornel Seracin
Foto: www.facebook.com/CS-SCM-Timisoara-Baschet-Feminin

