Echipa de handbal masculin, S.C.M. Poli Timișoara, continuă antrenamentele în Sala Sporturilor „Constantin Jude”. Dacă reunirea a fost una cu un lot incomplet, între timp, trei dintre handbaliștii convocați la loturile naționale au revenit în echipă, săptămâna trecută beneficiind de câteva zile de repaus după efortul depus la „naționale”. Așadar, Cristian Fenici, Leonard Ștefan și Marko Lasica se antrenează împreună cu ceilalți coechipieri.
Săptămâna trecută, handbaliștii lui Poli au efectuat un număr de 8 antrenamente, lipsind, din motive de accidentare sau boală, Vuk Milošević (accidentat la umăr), Adam Savić şi Marko Pejović (ambii cu bronșită).
Din echipa de handbal masculin a Timișoarei lipsește, încă, inter-ul stâng, Filip Lazarov, convocat în naționala de handbal masculin seniori a Macedoniei pentru turneul final al Campionatului Mondial de Handbal Masculin, Franța 2017, turneu ce are loc în perioada 11-28 ianuarie. Filip Lazarov a jucat în toate cele trei meciuri susținute până acum, în grupa B, de naționala Macedoniei, la turneul final din Franța, marcând trei goluri în cel de-al doilea joc, cel împotriva naționalei similare a Angolei, Macedonia impunându-se cu 31-22.
S.C.M. Poli Timișoara a susținut primele două jocuri amicale în acest an, pe propriul parchet, parteneră de pregătire fiindu-i echipa de ligă secundă C.S.M. Oradea. Jocurile au avut loc vineri și sâmbătă, pe parchetul sălii sporturilor „Constantin Jude”, „studenții” impunându-se, vineri, 34-28 și sâmbătă, 33-21.
În primul „amical” desfășurat cu orădenii, S.C.M. Poli i-a avut în teren, la startul primei reprize pe, Daskaloski – Furak, Simović, Păiuş, Santeiu, Vaidasigan şi Marjanović, Simović fiind apărător avansat pe defensivă. În partea secundă a jocului, Poli a început cu Vîlceanu – Szentpeteri, Gurănescu, Wokan, Santeiu, Şimicu şi Neamţu. În acest prim joc, ambele echipe au evoluat cu loturi restrânse, dar handbaliștii trecuți pe foaia oficială au bifat minute în teren. Jocul a fost unul pe contre, cu faze rapide, însă și cu greșeli ofensive.
În cel de-al doilea „amical” jucat cu orădenii, tinerii handbaliști ai lui Poli au bifat mai multe minute pe parchetul de joc, având evoluții care l-au bucurat pe antrenorul principal Pero Milošević. Pentru Politehnica Timișoara au marcat în cel de-al doilea meci amical cu C.S.M. Oradea, Claudiu Şimicu (5 goluri), Robert Furak (5 goluri), Andrei Santeiu (5 goluri), Marko Simović (4 goluri), Ilie Vaidasigan (4 goluri), Levente Szentpeteri (3 goluri), Arthur Wokan (3 goluri), Andrei Păiuş (două goluri), Filip Marjanović (un gol), Alexandru Gurănescu (un gol).
Chiar din începutul acestei săptămâni, handbaliștii de la Poli continuă pregătirea fizică, avându-se în vedere și în această săptămână, alte opt antrenamente. Referindu-se la unul din obiectivele vizate de pregătirea din această săpătămână, antrenorul Pero Milošević, a declarat: „Trebuie să echilibrăm un pic efortul între jucătorii care au fost la naţionalele lor şi cei care au lucrat doar aici pe plan local”.
La finalul acestei săptămâni, rezultatele antrenamentelor vor fi verificate prin alte două meciuri amicale, pe parchetul din Sala Sporturilor „Constantin Jude”, partenera de pregătire a echipei în alb-violet fiind echipa sârbă Steaua Roșie Belgrad. Cele două „amicale” cu echipa sârbă vor avea loc vineri, 20 ianuarie, cu începere de la ora 18,30 și sâmbătă, 21 ianuarie, începând cu ora 11,30.
Primul joc oficial din 2017, S.C.M. Poli Timișoara îl va susține în sferturile de finală ale Cupei României, în 1 februarie, atunci când, într-o unică manșă, „studenții” se vor confrunta cu A.H.C. Potaissa Turda, în deplasare, pe parchetul sălii „Gheorghe Barițiu” din orașul ardelean.
Referindu-se la acest prim meci oficial din 2017, antrenorul Pero Milošević a declarat: „Aş fi preferat să jucăm acasă, în această manşă unică din «sferturi». Oricum, încercăm calificarea în turneul final de patru echipe”.
Meciul dintre Potaissa şi S.C.M. Politehnica este reeditarea confruntării pentru medaliile de bronz din sezonul trecut, când bănăţenii s-au impus în minimum de meciuri, cu o victorie acasă şi una în deplasare.
Cornel Seracin
Foto: arhiva săptămânalului TIMIȘOARA

