Etapa a XII-a a ligii întâi de futsal a adus, la Timişoara, în Sala Sporturilor “Constantin Jude”, disputa dintre Informatica Timişoara şi Dunărea Călăraşi. Echipa timişoreană a reuşit să obţină la capătul celor 40 de minute de joc o victorie de moral, după ce etapa trecută a înregistrat, la Deva, primul eşec în această ediţie de campionat.
Informatica Timişoara nu a putut alinia în acest joc câţiva jucători de bază, printre ei numărându-se Ion Al-Ioani suspendat pentru cumulul de cartonaşe, Gabriel Dobre fără drept de joc încă, Thiago Alcantara si Ivan Jovanović amândoi cu rupturi de ligament.
Meciul de pe parchet a fost unul spectaculos, cele două echipe au practicat un joc în care au făcut multă risipă de energie, jocul fiind combativ în unele momente, plăcut publicului spectator care a încurajat echipa de futsal a Timişoarei, aplaudând evoluţiile bune de pe parchetul de joc. În public s-au aflat, ca de fiecare dată, copiii de la A.C.S. Timstar Timişoara, micuţii susţinând echipa Timişoarei.
Înainte de începutul acestui joc, întreaga sală a ţinut un moment de reculgere. La patru minute de la fluierul de start, echipa gazdă deschide scorul prin Slobodan Janjić, gol înscris la capătul unui şut în forţă pe jos, lângă bară. În minutul 7, Adrian Călugăreanu a majorat scorul, reuşind să marcheze pentru 2-0 cu o execuţie de la distanţă, mingea fiind trimisă, în prima fază, în bară, după care a intrat în plasa porţii echipei din Călăraşi. După câteva secunde de la reluarea meciului de la centru, în acelaşi minut 7, oaspeţii au redus difernţa prin Marian Şotârcă, iar în minutul 15, George Tomescu a egalat, 2-2. Cu un minut înainte de pauză, minutul 19, Slaven Novoselac intrat în teren în locul unui coechipier, a primit o pasă de la Adrian Călugăreanu şi a înscris pentru 3-2. Acesta a fost rezultatul la pauză.
Repriza secundă a fost una la fel de plină de spectacol. Cele două echipe nu au reuşit să înscrie în această repriză secundă până în minutul 32 al meciului (minutul 12 al reprizei), gazdele spărgând gheaţa şi majorându-şi avantajul, 4-2. În minutul 28 al meciului (minutul 8 al reprizei), Marian Şotârcă a reuşit să fenteze vigilenţa arbitrului determinându-l să-i arate lui Slaven Novoselac direct cartonaşul roşu şi să-l elimine din joc, Informatica Timişoara fiind nevoită să evolueze două minute în patru jucători. Faza care a adus eliminarea lui Novoselac s-a petrecut în felul următor: Novoselac a câştigat un duel cu Şotârcă şi a încercat să protejeze mingea în faţa adversarului său, fără intenţie, însă, a atins cu mâna pieptul adversarului, iar acesta a simultat că a primit o lovitură în plină figură, prăbuşindu-se pe parchet. Rămasă în patru jucători, timp de două minute, Informatica Timişoara rezistă oaspeţilor şi nu primeşte gol. În minutul 32, Ştefan Rakić a înscris pentru 4-2. Oaspeţii au redus din diferenţă în minutul 34, Kostik Marko fiind autorul golului, 4-3. În minutul 37, arbitrul jocului acordă lovitură liberă de la 10 metri pentru gazde, considerând că echipa vizitatoare a comis mai mult de cinci greşeli cumulate. Lovitura a fost executată de Florin Matei, dar portarul echipei Dunărea Călăraşi a reuşit să apere intrarea balonului în plasa porţii sale. În acelaşi minut 37, Slobodan Janjić a marcat pentru 5-3, pecetluind rezultatul final al jocului.
La finalul meciului, Robert Lupu, antrenorul-jucător al echipei gazdă, a declarat: “Ştiam că vom avea un meci foarte dificil cu Dunărea Călăraşi. Şi cu Târgu-Mureș au făcut egal săptămâna trecută. Au echipă foarte bună. Au încurcat şi pe Deva. Este o echipă incomodă, o echipă care joacă foarte bine, pregătită bine. Ştiam că va fi un meci greu. Suntem o echipă cu patru, cinci jucători. Vă daţi seama cât de greu e. Ne-am dorit, într-adevăr şi pentru moralul nostru să câştigăm acest meci.”
Echipele de început au fost:
C.S. Informatica Timişoara:
Vlad Iancu – Robert Lupu, Florin Matei, Slobodan Janić, Ştefan Rakić.
Rezerve: Slaven Novoselac, Claudiu Dumitru, Adrian Călugăreanu, Teodor Lungu Badea, Sorinel Daea, Tiago Marques, Ivan Jovanović. Antrenor, Robert Lupu.
Dunărea Călăraşi:
Andrei Moldovanu – Ionuţ Movileanu, Marian Plugaru, Marian Şotârcă, George Tomescu.Rezerve, Doru Rotaru, Flavian Tarţa, Mircea Ştefan, Răzvan Radu, Dumitru Ion, Kostik Marko. Antrenor, Marian Şotârcă.
Arbitrii jocului au fost din Deva, Eduard Kovacs şi Florin Anca.
În urma acestei victorii, C.S. Informatica Timişoara a acumulat 27 puncte şi se află, după 10 meciuri, pe locul trei în clasamentul ligii întâi de futsal, la egalitatea de puncte cu echipa de pe locul doi, Autobergamo Deva, dar cu un golaveraj mai slab şi, la un punct de ocupanta locului unu, AS CITY'US Târgu Mureş.
Meciul jucat împotriva echipei Dunărea Călăraşi a fost ultimul pentru Informatica Timişoara pe propriul parchet în acest sezon de toamnă. Etapa viitoare, ultima a turului, echipa timişoreană va evolua în deplasare, la Sfântu Gheorghe, împotriva echipei locale, Spicom. Meciul va avea loc duminică, 29 noiembrie.
Cornel Seracin

