Timişoara Saracens R.C.M. U.V.T. a încheiat sezonul regulat al SuperLigii C.E.C. Bank cu un succes dobândit împotriva echipei U. Cluj.
Într-un meci restanţă ce a contat pentru etapa a X-a, retur, din prima întrecere internă, rugby-ştii antrenaţi de Grainger Heikell au repurtat o victorie strălucită în faţa propriilor suporteri, pe gazonul stadionului “Gheorghe Răşcanu” din cartierul timişorean Ronaţ, împotriva echipei Universitatea Cluj.
Scorul a fost deschis încă din minutul 1, Tangimana reuşind un eseu, convertit de Calafeteanu, timişorenii având 7-0. Clujenii replică, descoperă greşelile adversarilor şi, după o eroare a lui Rus, din lovitură de pedeapsă Melniciuc aduce scorul la 7-3. Urmează încă două transformări din lovituri de pedeapsă ale clujenilor, în minutele 9 şi 13, autorii acestora fiind Melniciuc şi Mazăre. Scorul devenea favorabil echipei din Cluj, oaspeţii conducând cu 7-9.
Din minutul 18, pilier-ul Ţăruş (gazde) şi taloneur-ul Genebashvili (oaspeţi) sunt eliminaţi temporar, cei care punctează pe fondul acestor eliminării fiind rugby-ştii bănăţeni, internaţionalul Stelian Burcea reuşind eseul sub buturi în urma unei acţiuni din partea lui Sefanaia. Eseul a fost convertit de Calafeteanu, iar scorul revenea în favoarea gazdelor, 14-9.
Până la pauză timişorenii reuşesc încă două eseuri, unul prin internaţionalul Mădălin Lemnaru, în minutul 37, Calafeteanu ratând convertirea eseului, iar celălalt prin Sefanaia în minutele de prelungire ale primei reprise, Calafeteanu reuşind să convertească eseul. La pauză scorul era 26-9 în favoarea rugby-ştilor bănăţeni.
În repriza secundă, chiar prin începutul acesteia, internaţionalul Valentin Popârlan (gazde) a primit cartonaşul galben şi a fost eliminat temporar din joc. Clujenii reuşesc un eseu prin Đorđević, flancherul sârb aducând primele sale puncte pentru clujeni în întrecerea internă. Eseul a fost convertit de Mazăre, scorul rămânând favorabil echipei bănăţene, 26-16
Chiar dacă au încercat să revină pe tabela de marcaj, clujenii nu au mai reuşit, rugby-ştii din Banat punctând prin Shennan, Zaharia şi Vasile Rus, fiecare cu câte un eseu. Eseurile lui Shennan şi Rus au fost convertite de internaţionalul bănăţean Valentin Calafeteanu, tot Calafeteanu irosind convertirea eseului lui Zaharia. Astfel, rezultatul final a fost stabilit în teren, 45-16, în favoarea echipei bănăţene, victoria fiind una cu punct bonus ofensiv.
În urma acestui rezultat, Timişoara Saracens R.C.M. U.V.T. a reuşit să se califice în semifinalele SuprLigii C.E.C. Bank, încheind sezonul regulat pe primul loc al clasamentului, urmând să întâlnească, în penultima fază a competiţiei, pe propriul teren, fie pe C.S. Dinamo Bucureşti, fie pe C.S.M. Olimpia Bucureşti.
Cornel SERACIN
Sursa foto: facebook Timişoara Saracens RCM UVT

