
Fostul candidat la Primăria Timișoara din partea REPER, Raul Olajos, a făcut un pas în spate după rezultatele nu prea grozave de la alegerile locale din vara anului trecut. Totuși, expertiza sa, atât profesională, cât și politică, a părut interesantă pentru liberalii timișeni. În spiritul deschiderii anunțate și de președintele PNL Ilie Bolojan, președintele filialei Timiș, Marilen Pirtea, l-a prezentat joi pe noul coleg liberal, Raul Olajos. Acesta este membru al organizației PNL Timișoara și a făcut pasul după discuții care au durat o perioadă destul de lungă.
Raul Olajos a declarat că a luat decizia de a intra în PNL după ce Ilie Bolojan a preluat președinția partidului și că mizează pe apetitul reformator al acestei formațiuni. „Nu vin într-o perioadă de alegeri, ca să fiu pus pe o listă, nu vin pe o funcție, pe un post, e o perioadă dificilă, PNL nu este neapărat în gloria cifrelor județene și locale. Am muncit toată viața în sfera politică și sper să am oportunitatea să ajut”, a mai spus Olajos.

