O mare parte dintre locuitorii binecuvântatului spaţiu carpato-danubiano-pontic afirmă, sub diferite forme, că unica viaţă ce le-a fost dată nu o trăiesc deloc mulţumitor. Salarii mici şi foarte mici, pierderi ale locurilor de muncă, sub forma unor concedieri brutale, deconcertante, cu perspective dramatice în faţă, mari precarităţi în domeniul fundamental al sănătăţii, o expediere în spaţiile mizeriei, când singurul mijloc de existenţă este pensia. De fapt, în clipa de faţă, România oferă un spectacol trist… Trenurile, am mai spus-o, ca viteză, merg ca şi cicliştii din „Il Giro” sau Turul Franţei, autostrăzile sunt în cea mai mare parte o ficţiune, iar pe aşa-zisele şosele, cu dublu sens, având lăţimea drumurilor mai răsărite de pe vremea lui Carol I, e o mare primejdie să te lansezi. Mergând mai departe cu spusele, oraşele noastre sunt multe la număr, dar care e calitatea lor?... De regulă, există în toate, la diferite grade, un centru mai luminos, pavat, relativ curat, constituit din imobile mai vechi, multe dintre ele recondiţionate. Aici mai pot fi găsite un muzeu, nu de mare anvergură, două, trei statui, o piaţă, nu de roşii, castraveţi, găini, ci ca spaţiu public, o biserică, uneori cu un notabil trecut istoric, în fine, clădirea unui teatru... Depărtându-ne de acest perimetru, intri aproape fără greş în zona „socialistă” a urbanităţii de la noi, altfel zis, în centura blocurilor din prefabricate, făcute în mare viteză sub presiunea industrializărilor de tot felul, concepute de „Împăratul, şi acum regretat, Nicolae”... Culoarea dominantă a cartierelor de acest gen e cenuşiul, senzaţia e de stagnare istorică, de monotonie, de viaţă redusă la farmecele unei... colivii. Luându-ne rămas bun şi de la aceste „cutii” revolute de beton, ajungem unde bate cu adevărat o inimă populară, şi anume în renumitele noastre mahalale. Aici varietatea priveliştilor, comportamentul „colorat” al locuitorilor ajung până în timpii istorici ai lui... Mărgelatu... Ce să mai spunem... mizeria de pe străzi, aspectul, nu arareori, năruit al caselor, rufele întinse pe balcoane, noroaiele, zăpezile, ce înfundă totul toamna şi iarna. Asta, da, zonă de oraş, ce-şi trimite luminile până departe în Orient... La sate, în multe dintre satele noastre, lucrurile stau şi mai prost... Ele îţi aduc direct la vedere imagini netrucate din Evul Mediu. Un amestec aproape halucinant de căruţe, praf, din nou, noroaie, pe ici, pe colo, o maşină, şanţuri cu podeţe rupte... şi, mai ales, oameni, pe chipurile cărora se citeşte buimăceala, deruta, senzaţia că fac parte dintr-o natură moartă, dintr-o turmă lăsată de izbelişte... Par a se aştepta resemnaţi la orice şi a drege în tăcere o nouă Mioriţă... Pe plan social, mai oricine poate observa constituirea a două „corpusuri” bine distanţate între ele. Pe de o parte, aproape amorf, de plastilină, bombardat din toate părţile, lucrând şi el la o nouă Mioriţă, grosul naţiei, mergând deocamdată disciplinat la braţ cu personaje cum ar fi... şomajul, rata grea de la bancă, tanti întreţinerea, salariul mic, aproape fără mâini şi picioare, pensia subţire ca şi firul de păianjen... Celălalt „corpus” social, ei, bată-l vina, e compus, s-ar putea zice, după prestaţii, din nişte foşti căruţaşi, care, profitând de o ocazie istorică, împuşcarea cuplului imperialo-valahic de la Scorniceşti, au lăsat din mâini hăţurile căruţelor şi, fără instruiri, experienţe intermediare, înmănuşându-se, au trecut la volanele celor mai selecte maşini... Ce elemente conţin emanaţiile ţevilor de eşapament ale acestor bolizi, multe cu chip de oameni, semănând aceştia cu foştii activişti de Partid de pe vremuri?... Corupţie la cel mai înalt nivel, incompetenţă, minciună, hoţie cât Dunărea, prostire a celor care, cu uşurinţă, pot fi prostiţi... Ca să redevenim „punctuali”, să acţionăm pe finalul articolului doar cu „subiect şi predicat“... Sunt de vină pentru „reformele” din România actuală Traian Băsescu, Boc, Udrea... şi companionii lor de partid?... Fireşte, și ei... Dar nu în primul rând ei... Eu ştiu cine deţine aici „şefia”, dar de spus, dragii mei concetăţeni, nu vă spun... Poate, uitându-vă în dreapta şi în stânga, până la urmă, dacă sunteţi aşa de deştepţi, veţi afla şi voi... O indicaţie, totuşi, vă dau... Sunt mulţi aceia incapabili să se unească, pot fi cumpăraţi, la agresiuni răspund cu tăcere şi glume, preferă să plece din ţară decât să pună umărul la o reglementare a lucrurilor de aici. Trăiesc perpetuu în „cultul şefului”… Menţionăm că rândurile de mai sus ne-au fost sugerate privind tabloul intitulat „Tablou“ al maestrului, în substanţă, desen, culoare, Ghiţă Paraghiţă...
Mircea PORA
P.S. Nici pe plan extern s-ar putea să nu stăm prea bine. Când e dezordine în casă, sub ferestre şi la poartă,cu siguranţă sunt tot felul de „vizitatori”.
