Săptămâna aceasta, în data de 15 august, a fost o zi de mare sărbătoare, cinstirea Adormirii Maicii Domnului, fiind adusă de toţi credincioşii ortodocşi, greco-catolici, romano-catolici şi anglicani. Praznicul Adormirii Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu. „Adormirea” sa nu a fost considerată ca o moarte
omenească, încărcată de tragismul obişnuit, ci ca o bucurie a încredinţării sufletului său în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei, de mutare la ceruri a trupului său, - schimbat, viu şi preaslăvit - ca o pârgă a întregii omeniri. În preajma acestei zile, cea mai frecventă urare a fost: „Să aveţi un praznic binecuvântat!” Binecuvântarea, ca şi semn al protecţiei dumnezeieşti, s-a resimţit în multe familii,
cu prilejul sărbătoririi zilelor onomastice ale celor dragi care poartă numele de Maria sau nume derivate din acesta. De asemenea, multe comunităţii bănăţene, au prăznuit împreună, la tradiţionala „Rugă”. La Constanţa, în aceiaşi binecuvântată zi, s-au celebrat cu mare fast cei 120 de ani de când a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Marinei, în anul 1902,. În aceste zile, mass-media a supus atenţiei cetăţenilor mai mult subiecte sumbre, privind criza economică, starea groaznică a naţiunii, seceta, pericolul noului val COVID, multiple neîmpliniri şi ameninţări. Cu toate acestea, majoritatea românilor, au fost mai preocupaţi de praznicul de Sântămărie, care şi s-a dovedit cu adevărat binecuvântat de Dumnezeu. Pe lângă bucuriile trăite alături de cei dragi, ei au avut parte şi de alte satisfacţii de mândrie, pricinuite de rezultate excepţionale obţinute de compatrioţi, în urma unor confruntări sportive internaţionale, petrecute atât în apă cât şi pe uscat. Mai ales prin tânărul talentat înotător DAVID (Popovici), Goliat a mai fost răpus încă o dată. De data, aceasta Goliat nu semnifică vreun gigant din bazinul de înot, ci o mare grupare de „negativişti”, care zilnic susţin cu tărie, că România zilelor noastre nu mai are nicio şansă, iar românii nu mai pot atinge niciodată performanţe de nivel mondial. După medaliile de aur câştigate la Campionatele Mondiale de nataţie pentru seniori (Budapesta), David Popovici, la doar 17 ani, a ieşit învingător şi la Campionatul European de nataţie de la Roma, consolidându-şi poziţia de cel mai rapid înotător din lume. În aceste zile, tot pe apă, la Europenele de canotaj de la München, canotajul românesc a înregistrat cel mai bun rezultat la nivel european din istoria canotajului românesc, cucerind 5 medalii de aur şi 3 de bronz. Tot de Sântămărie, dar pe uscat, reprezentanţi ai României au cucerit 10 medalii la Campionatele Europene de tenis de masă pentru cadeţi şi juniori de la Belgrad, 6 de aur, una de argint şi 3 de bronz.
În ajun de marea sărbătoare, „Regina tenisului românesc”- Simona Halep, în competiţia WTA de la Toronto, după reuşitele din 2016 şi 2018 de la WTA Montreal, s-a încoronat pentru a 3-a oară în Canada. Dansul sportiv a făcut istorie în Germania, la cea mai mare competiţie mondială, GOC, obţinând Golden Cup şi un număr de 10 medalii de aur, 8 medalii de argint şi 7 de bronz. La competiţia de juniori de la Munchen, gimnastica românească feminină a revenit pe podiumul european, Amalia Puflea şi Sabrina Voinea, devenind campioane europene. Cu cele 4 medalii obţinute de lotul olimpic de Informatică la Olimpiada Internaţională din Indonezia, echipa României, cu un total de 123 de medalii, a urcat pe locul al II-lea în lume, „all times”. Respect celor peste 20.000 de credincioşi care au participat la cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania, pentru a se ruga de binecuvântare la icoana Maicii Domnului de la mănăstirea Nicula! Totuşi, este păcat să fim prea mult înconjuraţi de invocarea răului, decât de rugăciuni pentru binecuvântare.
Ambrozel: Pentru răutăţile din jur, nu pe Dumnezeu trebuie să fim supăraţi. Amin!

