Opinii

În toamna lui 2020 timişorenii supăraţi pe infatuatul şi egocentrismul Nicolae Robu au votat pentru schimbare, pentru înnoire, „salvare”, cum ar veni, adică pentru USR la primărie. Un extrem de mare număr de votanţi, care ar fi permis celui care se aşează în fotoliul de primar să poată face lucruri bune, drepte şi transparente, din banul public, bineînţeles, pentru Timişoara şi timişoreni.
Cine şi-ar fi imaginat în octombrie 2020 că în 2022 îl vom regreta pe Nicolae Robu, aşa zănatic cum a fost el?
Sub administraţia Robu, Timişoara a fost mai curată decât este acum, sub Robu timişorenii nu au avut căldura oprită în toiul iernii sau venită cu „ţârâita”.
Sub Robu s-a obţinut titlul de „Timişoara - Capitală Culturală Europeană”. Sub Robu s-au amenajat străzile şi trotuarele din majoritatea cartierelor timişorene, s-a amenajat şi s-a extins zona pietonală de la Corso până la Piaţa Unirii, s-au obţinut, după lungi tergiversări şi controverse cu cei din guvernul PSD-ist, dar şi cu pesediştii locali, aprobarea pentru amplasament şi a studiului de fezabilitate pentru noul stadion şi noua sală polivalentă.
Dar n-are rost să mai enumerăm, că mai sunt destule, iar eu nu sunt un admirator al lui Robu. Care, între noi fie vorba, putea să facă mult mai multe. Spre exemplu, putea să facă un centru cultural modern în locul grădinii de vară „Capitol” sau un centru muzeal puternic lângă Universitatea de Ştiinţe Agricole, care şi-a arătat disponibilitatea de a transfera în acest scop 20 de hectare de teren.
Profesorul dr. arhitect Ioan Andreescu, fostul decan al Facultăţii de Arhitectură din Universitatea „Politehnica” Timişoara, ştie mai multe despre acel complex muzeal (Muzeul de ştiinţe ale naturii, Muzeul anticipaţiei europene, Muzeul tehnicii din Banat).
Din toate a ieşit un mic fâsâit: Muzeul „Corneliu Miklosi”, un fel de făcătură, în stilul Robu, adică „pe arătură”.
Nicolae Robu a fost un primar fără viziune, aş zice chiar fricos.
A adus vorba de metroul aerian din Timişoara, dar n-a mişcat un deget pentru el.
A mai adus vorba şi despre altele, care au rămas la stadiul de vorbe. Robu nu era prea destoinic la capitolul vorbe şi vorbire.
În schimb, succesorul lui, Dominic Samuel Fritz, a candidat la primărie fără să aibă domiciliul în Timişoara, iar despre studiile sale încă nu ştim în clar mai nimic. Aşadar, Dominic Fritz la vorbe e tare. Adică în teorie, pentru că în practică este un nima-n drum, cum zic bănăţenii.
Vorbe, vorbe, înşirate cu diverse ocazii, evitând să-şi asume responsabilitatea pentru neregulile de la Colterm, pentru abuzurile făcute în privinţa angajărilor pe diverse funcţii, despre parcări făcute pentru firme private, despre abuzurile de la Centrul de Proiecte al primăriei şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara.
Nimic despre mizeria din parcurile timişorene, despre mizeria din zona Holdelor - Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, sau Stadion, sau în spatele AEM, despre circulaţia mijloacelor de transport în comun (mai ales a tramvaielor), despre dispariţia timp de doi ani a două festivaluri îndrăgite de timişoreni: Festivalul Inimilor şi Timfloralis.
Faptul că Fritz Dominic s-a înconjurat de oameni de nimic, fără o calificare profesională solidă sau o experienţă profesională semnificativă în domeniul administrativ, tehnic sau cultural spune mult. De fapt, lui i se potriveşte proverbul românesc „Cum e turcul, şi pistolul”. Aşa sunt Ruben Laţcău, un viceprimar habarnist, Simona Fiţ, consiliera pe probleme de cultură, complexată, lipsită de vocaţia analizei sau a construcţiei, Alexandra Riegler - directoarea Centrului de Proiecte al primăriei, care a „donat” prietenilor arhitecţi sau nearhitecţi, la prima strigare a unui apel care se cheamă Cultura în prezent, peste 7 milioane de lei.
Faptul că mai mulţi evaluatori aveau şi proiecte depuse la alte structuri ale apelului nu l-a deranjat deloc pe dl primar sau pe dl Răzvan Stana, şeful Comisiei de Cultură a Consiliului Local. Prietena dnei Alexandra Riegler, Dana Marica Sarmeş, cu un trecut dubios şi cu isprăvi „remarcabile” pe la Camera de Comerţ sau cu escrocherii pe seama celor din trupa Phoenix, a fost şi evaluator, şi evaluată. Era firesc să nu rateze nimic, că doară firma ei, Contrasens, chiar era pe contrasens.
Dna Riegler n-a băgat de seamă. Un om de onoare şi-ar fi dat demisia imediat în locul dnei Riegler. Sau ar fi fost demisă de primar.
Dar cum s-o demită pe Riegler, când ea i-a acordat finanţare societăţii Proiect Faber SRL, în care Valentin Mureşan şi soţia sunt acţionari majoritari. Precizăm că Valentin Mureşan este consilier personal al lui Dominic Fritz.
Abuzurile care s-au petrecut la Centrul de Proiecte reflectă foarte bine politica de mânării şi şmen a actualei administraţii, dirijarea banului public spre prieteni şi membri sau simpatizanţi ai USR local.
Graţie Alexandrei Riegler şi acoliţilor ei, cu acoperirea totală a lui Dominic Fritz, Ruben Laţcău, Simona Fiţ şi Răzvan Stana, n-au primit niciun leu finanţare proiecte foarte importante pentru cultura timişoreană: Festivalul „Timişoara muzicală”; Festivalul Internaţional de Literatură Timişoara (FILTM); Festivalul Baroc; Festivalul de Poezie „Ion Monoran”; editarea revistei „Helion”; Festivalul Filmului Central European şi altele.
Faptul că au fost sesizate Curtea de Conturi, DNA şi ANI privind felul în care s-au acordat finanţările nerambursabile de către Centrul de Proiecte Timişoara este un lucru firesc.
După cum tot firesc ar fi să fie sesizate aceleaşi instituţii şi în cazul Casei de Cultură a Municipiului Timişoara, unde o altă Mărie, dar cu aceeaşi pălărie, îşi face de cap.
E vorba de Camelia Mingasson, cea care din luna aprilie a anului trecut, după decesul regretatului director, Pavel Dehelean, a trecut la conducerea Casei de Cultură a Municipiului Timişoara, la început interimar, apoi, în urma „concursului” organizat după metoda Fritz (vezi în această direcţie ultimele angajări cu cântec), director plin.
Această Camelia Mingasson nu s-a întâlnit într-un an de zile cu reprezentanţii cercurilor şi formaţiilor Casei de Cultură a Municipiului Timişoara. Nu că ar fi fost multe, căci nu sunt chiar aşa de numeroase, dar de ce să le asculte păsurile, că doar ştie mai bine decât oricine ce înseamnă o corală şi ce trebuinţe are, ce înseamnă un cenaclu „Ridendo” sau un club ca „Helion”, care anul trecut a adus două premii Eurocon (Convenţia Europeană de Science Fiction) şi şapte premii naţionale Romcon (Convenţia Naţională de Science Fiction).
Cercul de arte plastice „Romul Ladea”, chiar dacă are printre membri şi „kitsch-işti”, trebuie să existe şi să aibă o finanţare decentă.
Corala, condusă de Flora Toth, a mers în Polonia la un festival de muzică corală, fiecare membru din ansamblu plătindu-şi transportul şi cazarea.
Nu mai vorbim de Festivalul Inimilor, care deja a lipsit anul trecut.
Casa de Cultură a Municipiului Timişoara nu are un program de manifestări culturale lunar sau trimestrial.
Cu cine să-l faci? Cu Camelia Mingasson, care nu dă socoteală nimănui. Camelia Mingasson, ca o slujnică pipernicită, a pus la dispoziţia primarului Fritz ansamblul folcloric „Timişul” pentru moftul acestuia de-a arăta că ştie să cânte „Iorgovan, frumoasă floare”, cunoscută melodie a lui Petrică Moise.
Cum a cântat Dominic Samuel Fritz? Cu falseturi, bineînţeles. Petrică Moise, săracul, s-ar întoarce în mormânt dacă l-ar auzi.
De fapt, Casa de Cultură a ajuns la cheremul Cameliei Mingasson.
Dintre toţi angajaţii Casei se bazează pe contabilitate. Este serviciul pe care îl îndrăgeşte foarte mult, pentru că, nu-i aşa?, în fiecare lună îi aduce salariul frumuşel.
A mutat contabilitatea în locul referenţilor şi personalului de specialitate, pentru că uşor-uşor s-a cam debarasat de ei.
Cu cine să faci program săptămânal sau lunar la Casa de Cultură a municipiului Timişoara, când tu nu ştii să organizezi decât târgul de Paşte şi de Crăciun? Şi, hai să notăm, şi Ziua Copilului, care anul trecut a fost un fiasco.
Cum să organizezi un program coerent al Casei de Cultură când ore întregi tu bei cafele cu prietenele de la televiziunea locală, cu cele de la ONG-urile cu care lucrezi ori cu clientela formată din educatoare şi directoare de grădiniţe?
A se vedea statele de plată cu colaboratori şi cu premiere, în acest sens.
Camelia Mingasson, ca şi Dominic Fritz, ca şi Alexandra Riegler, e bună de gură.
Dar oricât ai da din gură, abuzurile, neglijenţele, mânăriile tot vor ieşi la suprafaţă, cu voia lui Dominic sau, mai degrabă, fără voia lui.
Dominic e mic şi de nimic. Când îl văd aşa venit din ţări străine, pripăşit pe aici pe la noi, ca să-şi facă şi el un rost în viaţă, câteodată mă apucă mila.
Dar de Dominic, cel mic şi de nimic, nu mi se rupe sufletul, însă de Timişoara, ajunsă la cheremul unor escroci, mi se rupe inima.

Cornel SECU

- va urma -