De data aceasta „Mărie”, că doar drepturi egale avem, Mărie cugetătoarea, pe numele ei adevărat Ana-Nela Popoveniuc şi, după cum singură spune, „profesor doctor la Şcoala Gimnazială «Ion Creangă» din Bacău”. Şi, iată că, din nou, lumina ne vine de la Răsărit! Distinsa doamnă profesoară, intelectual rasat după cum se vede, cu doctorat la vedere, pe care nu-l ascunde (deşi poate îşi umileşte colegii), doctorat despre care se pot vorbi multe astăzi în contextul doctoratelor, vorba maneliştilor „fără număr” şi tot „fără număr” plagiate. Deci, doamna profesor doctor susţine, nici mai mult, nici mai puţin decât „eliminarea premierii publice ca un drept la intimitate al copilului. Nicăieri în lume elevii nu sunt apreciaţi sau umiliţi în mod public, prin astfel de ierarhizări finale, în învăţământul obligatoriu. Şcoala nu reprezintă un concurs, ci dreptul firesc al copilului la educaţie. Elevii să fie premiaţi pentru reuşite la olimpiade şi concursuri şi nu la absolvirea unui an şcolar, în faţa tuturor. Ei nu trebuie să fie în competiţie cu colegii lor, sistemul ierarhic deschis conducând către invidie şi ură, încurajând animozităţi între copii de vârsta mică şi adolescenţi. Consider transmiterea publică a mediilor şi a rezultatelor obţinute de elev, fără a fi nevoie de acordul părintelui sau tutorelui, o încălcare a datelor cu caracter personal, cu efecte traumatizante emoţional pentru copil”. Nu, zău, doamna profesor doctor? Notele, respectiv mediile acumulate de un elev timp de un an reprezintă tocmai munca lui, rezultatul lui în „meseria de elev”. Şi la urma urmei se dau mediile celor premiaţi, în nici un caz a celor care, în timpul anului şcolar, nu au vrut, nu au putut ori cine ştie din ce motive au învăţat mai puţin. Deşi, de cele mai multe ori, aici este vorba de lene, indolenţă, trândăvie. Deci, să înţeleg că asta susţineţi dumneavoastră? De ce să-i premiem pe cei buni? Pentru că au muncit, pentru că s-au străduit, pentru efortul depus şi, în aceste condiţii, au dreptul să se bucure de roadele muncii lor. Pe nepremianţii dumneavoastră nu i-a împiedicat nimeni să ajungă la rezultate la fel de bune. Orişice şcoală s-ar fi mândrit să aibă cât mai multe medii de „zece”, nu, doamna profesor doctor? Pentru că, după cum vă înţeleg logica, precis pe „cealaltă parte” sunteţi desigur un partizan înrăit al „egalităţii de şanse”. Păi dacă este egalitate de şanse, de ce să nu facem departajările, de ce să nu-i premiem pe cei buni? Dar, iată cum somnul unui profesor doctor naşte monştri. „Un nebun aruncă o piatră în lac, iar o sută de cuminţi nu pot s-o scoată!”. Acum toată ţara vorbeşte despre Ana-Nela Popoveniuc, cea despre care, mai ieri, nu ştia nimeni nimic. Este un exemplu viu despre cum se poate ieşi din anonimat, cum poţi deveni „celebru” şi pe bază de idei trăznite. Că doar în „premianţi” şi „premiere” stă declinul educaţiei româneşti. Asta mai trebuia schimbat, că „celelalte” au mers ca pe roate... Peste treizeci de ani de democraţie, peste 30 de miniştri la Educaţie... Fiecare cu reforma lui, după cum l-a dus capul, şi destule începute, dar niciuna terminată... Lege prin care 6% din PIB să revină educaţiei... Nu i se acordă nici jumătate... Ca să nu mai vorbim de proiectul de ţară „România educată”. Şi ca să înţelegeţi mai bine, doamnă profesor doctor Ana-Nela Popoveniuc, iată cum stăteau lucrurile cu educaţia pe vremea Regelui Carol I, când se schimbau guvernele. Acesta îi spunea noului prim-ministru: „Pune d-ta pe cine vrei, unde vrei. Dar la Externe pune pe cineva cu doctoratul la Sorbona. E vorba de prestigiul ţării. Iar la învăţământ, lasă-l pe Spiru Haret, fiindcă acolo e viitorul ţării”.
Petru Vasile TOMOIAGĂ
