Acum câteva zile eram în staţie la troleibuzul 14 în Piaţa 700. Lume multă, afişaj electronic nimic. O mamă cu un fiu de circa 25 de ani erau aproape de mine:
- Na că l-ai votat pe Fritz, ne-am pricopsit, aşteptăm mai mult decât pe vremea lui Robu.
- N-o să-l mai votez data viitoare. E un trombonist, ca toţi ceilalţi.
Acum trei ani am mers la Dan Diaconu, viceprimarul yesman al lui Nicolae Robu. În audienţă, bineînţeles. Programat. I-am sesizat câteva probleme din cartierul meu, dar şi din alte părţi ale Timişoarei.
Avea un consilier lângă el care îşi nota de zor problemele expuse de mine. Vorbea frumos domnul Dan Diaconu: „vom face...”, „ne vom strădui...”, „aveam şi eu chestiunea pe agendă”, „vă mulţumesc frumos”. Om chipeş Dan Diaconu. Inginer de meserie, dar bun de gură.
Anul trecut cam pe vremea asta m-am înscris la audienţe la domnul primar Dominic Fritz, la Cosmin Tabără, viceprimar liberal, şi la Ruben Laţcău, viceprimar USR-ist. Surprinzător, peste câteva zile am fost anunţat că joi la ora 10 sunt aşteptat de dl. Ruben Laţcău, iar la 10:30 de dl. Cosmin Tabără. Am fost de-a dreptul încântat de promptitudinea cu care am fost programat. În ziua cu pricina m-am prezentat la ora 9:55 la primărie şi m-am anunţat la ambele şefe de cabinet. Cumpărasem două ziare de la chioşcul de lângă catedrală. M-am gândit să le răsfoiesc, dar am renunţat după ce m-am uitat la ceas: era 9:58. Nu mai aveam timp, că doară trebuia să intru la Ruben Laţcău. S-a făcut 10:10. Nimic. Îi spun şefei de cabinet să vadă dacă poate să mă primească. Se duce şi îmi spune că în 5 minute voi intra. Trec încă 15 minute. Nimic, dar deodată se deschide uşa şi cu haina pusă pe umeri, cu o mână ţinând-o, iar în cealaltă având telefonul, iese viceprimarul Laţcău, spunându-mi că trebuie să meargă la Consiliul Judeţean. Mă roagă să cobor cu el şi să îi zic problemele pentru care am venit (chit că ele fuseseră trecute în email-ul trimis cu câteva zile înainte). Cum ieşim din secretariat, butonează telefonul. „Spuneţi-mi”, îmi zice. „Păi, vorbiţi la telefon şi dup-aia”. „Na, ziceţi, că vă ascult”. Vorbea la telefon. Mă gândesc: „cum oare? O fi din stirpea lui Napoleon sau Iorga, de poate să facă două lucruri deodată”. Coborâm scările. Eu îi spun de Casa de Cultură a municipiului, de Comisia de Cultură a Consiliului Local. Ce poţi să spui în 2-3 minute unui individ care, practic, nu te ascultă. „Am reţinut, vă ţinem la curent!”. Mă întreb ce o fi reţinut.
Urc repede să ajung la 10:30 la întâlnirea programată cu viceprimarul Cosmin Tabără. Mă gândesc iar să scot ziarele şi să citesc. Mai bine nu, îmi zic. Nu dă nici bine, aşa că stau cuminte pe scaunul de lângă uşa de intrare în biroul lui. Trece un sfert de oră, nimic. Mă uit la şefa de cabinet. „Vreţi o cafea”, îmi zice. „Nu, mulţumesc”, răspund. După aproape 25 de minute sunt invitat înăuntru. Domnul viceprimar e zâmbitor. Cheamă doi consilieri. Vin doi tineri, care să fi avut în jur de 30 de ani fiecare. Am o listă cu probleme: trotuarele, curăţenia, pomul monument al naturii de pe strada Pomiculturii (arţar japonez), inclusiv comisiile de cultură şi urbanism ale primăriei. La fel ca Dan Diaconu, şi Cosmin Tabără promite „noi o să”, „eu mă voi ocupa personal de această problemă”. A trecut un an de la acea audienţă şi nu s-a întâmplat nimic. Am mai încercat de câteva ori să vorbesc la telefon cu dl. Tabără. Am şi vorbit câteva minute despre cultură (Casa de Cultură, despre Centrul de Proiecte), dar degeaba. Vorbe... vorbe şi iar vorbe. Fapte, ioc. Gargara cu vorbe funcţiona şi la Dan Diaconu, şi la Ruben Laţcău, şi la Cosmin Tabără. La gargară stă bine şi Camelia Mingasson, directoarea Casei de Cultură a Municipiului, la care, cu toate că eram programat, am aşteptat o oră şi douăzeci de minute. Să mai zicem ceva despre Fritz, care e un maestru al pălăvrăgelii. El, Dominic Fritz, are soluţii pentru orice. E atât de priceput, atât de multilateral, la fel ca societatea socialistă multilateral dezvoltată. Doi liberali şi trei USR-işti. Nimic nu-i deosebeşte când e vorba de promisiuni. Aceaşi flecăreală obositoare, aceaşi limbuţie fără limite. Toţi despre care am vorbit mai sus sunt oameni tineri şi chipeşi. Vorbesc frumos, dar felul cum gândesc e groaznic. E fariseic, duplicitar. Vorbe cu tona, fapte cu picătura. Românii au o vorbă: „Pe dinafară pom înflorit, pe dinăuntru lac împuţit”. Cam aşa se prezintă lucrurile cu cei cinci. Luaţi orice multiplu de 5 şi veţi avea o arie compactă de palavragii din primăria Timişoarei, dar şi din alte instituţii subordonate primăriei (Centrul de Proiecte şi Casa de Cultură situându-se pe locuri fruntaşe). Din păcate asta-i administraţia actuală a Timişoarei. Plină de mincinoşi, manipulatori de joasă speţă, inşi care se cred „unşi ai lui Dumnezeu”, fără să grijească de problemele oraşului cu responsabilitate şi cu devotament. Cu gargaragii de tipul celor enumeraţi mai sus Timişoara pierde enorm de mult atât în competiţia din ţară, dar şi în străinătate. Nu ai cu cine să construieşti programe serioase. Toată administraţia Fritz pare o adunătură de neisprăviţi, gură mare, un fel de clănţăi, care latră, latră încontinuu, ca să îşi acopere neputinţa şi nepriceperea. Mereu dau vina pe alţii, pe cei de dinainte, pe cei de dinaintea celor de dinainte şi, uite-aşa, vinovaţi sunt cei din comuna primitivă. Ei nu au nicio vină. Bineînţeles că vinovaţii principali suntem noi, pentru că i-am ales, iar după aproape doi ani de la alegeri asistăm pasiv la felul în care îşi bat joc de noi şi de Timişoara. Cu Fritz şi cu gaşca lui de neisprăviţi timpul trece, şi va trece mereu, în defavoarea Timişoarei. Mai sunt câteva luni şi se fac doi ani de când s-a schimbat garnitura de conducere de la primărie. Lucruri bune sunt foarte puţine. Peste jumătate de an, Timişoara va fi Capitală Culturală Europeană. Te apucă groaza când te gândeşti că aceşti impostori vor fi tot în fotoliile de la primărie sau de la alte instituţii ce ar trebui să strălucească prin programe deosebite oferite cetăţenilor Timişoarei şi, în acelaşi timp, cetăţenilor din străinătate care ne vor vizita. Nişte neica-nimeni, cocoţaţi în vârful ştirului, risipesc banii timişorenilor fără să dea socoteală nimănui. Deocamdată.
Cornel SECU
