Din cauza evenimentelor de la graniţa României, respectiv problemele care sunt foarte complexe în Ucraina ca urmare a disputei cu Federaţia Rusă, apar tot felul de neajunsuri economice care se răsfrâng şi asupra altor ţări, nu numai României, ca ţară vecină. Vorbesc de reducerea cotei sau chiar tăierea cotei de gaz metan pen tru Germania, Polonia, dar şi de alte as pecte care ajung să reverbereze în întreaga Europă şi cam în întreaga lume.
Nu putem să nu observăm că se moare foarte mult în aceste momente în Ucraina, foarte mulţi copii, şi îmi pare rău că sunt bombardate şcolile, spitalele, zonele de locuinţe ale civililor, care nu au nimic în comun cu armata. Se comit acolo atrocităţi şi ar trebui să se facă ceva pentru ca acestea să înceteze. Cei impli caţi trebuie să se aşeze la masa negocie rilor şi să primeze diplomaţia pentru aplanarea neînţelegerii dintre cele două ţări. De fapt, marile puteri nu se înţeleg în privinţa a ceea ce se întâmplă la vecinii noştri ucraineni în aceste momente.
Am văzut că se formează tot felul de culoare umanitare pentru evacuarea civi lilor, dar că acestea nu sunt respectate de către soldaţii ruşi, care chiar omoară oa meni din aceste convoaie.
La refugiaţii ucraineni vedem foarte multă suferinţă, vedem destrămarea fami liilor; mamele cu copii pleacă peste ho tare, nici ele nu ştiu prea bine încotro, dar trebuie să fugă din faţa atacurilor furi bunde ale cotropitorilor. Toată lumea co mentează aceste atrocităţi, dar cei care trebuie să facă un pas în faţă în privinţa rezolvării situaţiei ezită să-l facă şi văd că nici nu au de gând să-l facă prea curând.
În această perioadă, guvernanţii noştri continuă să se împrumute, fără să se spună ce se face cu aceşti bani şi unde se duc. Se continuă o treabă nu prea în re gulă, după părerea mea. S-au stopat acum şi discuţiile privind rezolvarea facturilor la energie. Energia s-a scumpit peste tot, dar nu în halul în care s-a scumpit la noi.
Situaţia a scăpat de sub control, iar acest lucru îi afectează foarte mult mai ales pe oamenii cu venituri mici, pensionarii în primul rând, dar şi pe ceilalţi români, într-o măsură mai mică sau mai mare.
Războiul din vecini este un prilej, proba bil, pentru a se putea acţiona într-un anu mit fel şi am văzut noi găştile de la diferite ministere cum îşi dau mâna şi se înţeleg în aşa fel încât treburile lor să meargă mai departe. Adică, îi îmbogăţim pe unii şi sărăcim poporul român în an samblul său. E drept, ne interesează di rect ce se întâmplă în Ucraina - dacă ajunge sau nu războiul şi la noi. Iată, pro blema centralelor nucleare: o mică ne atenţie e de ajuns pentru ca însăşi viaţa oamenilor din Europa să fie pusă sub semnul întrebării.
Nu mai am cuvinte, în faţa atâtor atro cităţi pe care le-am văzut în ultima pe rioadă şi la câtă durere există în jurul nostru şi la noi în ţară. Aşa ajungem să trăim noi, europenii, aceleaşi lucruri pe care le trăieşte poporul ucrainean, pentru că, odată ajunşi la noi, problemele lor devin şi problemele noastre. Am crezut că în secolul XXI nu se va vorbi de război, iar lumea va construi lucruri bune şi dura bile, demne de evoluţia speciei umane.
Să se aplece bunul Dumnezeu asupra noastră, să ne lumineze calea şi să ne aşeze pe drumul cel drept.


Ştefan POPA POPA’S