La început de martie gândurile şi atenţia se orientează mai mult spre primăvară, spre simbolicul mărţişor, spre frumuseţea firavelor flori şi a farmecului femeilor de lângă noi. Luni, 7 martie, la sediul UZPR, Filiala „Valeriu Branişte” Timiş, a avut loc un simpozion intitulat „Femei, parfum de primăvară”, prilej cu care s-au făcut frumoase remarci atât despre rolul important al femeilor în societate, cât şi despre legătura milenară dintre „eternul feminin” şi semnificaţiile mărţişorului la români. Principalele momente au fost susţinute de scriitoarea Silvia Constanţa Hârceagă, (tradiţie şi simbol al mărţişorului) şi Maria Mândroane, etnolog al Muzeului satului bănăţean din Timişoara (despre femeia din spaţiul rural al Banatului). Toate alocuţiunile au venerat femeia, în general, dar şi cu particularizări asupra valenţelor multiple ale femeilor în societate, cu menţiuni ale unor personalităţi feminine din diferite domenii. Întâlnirea a fost marcată de emoţii speciale, create şi de poemele citite, de vorbele frumoase, dar şi cu referiri tangenţiale la contextul actual al îngrijorărilor cauzate de starea de război ruso-ucrainean. Din această zonă, zilele trecute, în media internaţională şi pe reţelele de socializare, s-a propagat ştirea despre „o mamă româncă şi bebeluşul ei, salvaţi din Odesa după un apel pe Facebook”. Nu este un caz rar în care este folosită sintagma de „mamă româncă”, în dorinţa emitentului de a întări valoarea faptelor materne, recunoscut fiind devotamentul şi dăruirea femeilor românce faţă de copii lor, cu disponibilitate spre orice sacrificii. Pe măsură ce cresc, copiii, se învaţă să vorbească despre mamă, numind-o „maică-mea”. Este atâta de comună la români această recunoaştere şi apreciere a mamei, prin trecerea spre numirea de „maică”, „măicuţă dragă”, „măiculiţa mea”. Această adresare tradiţională reieşită din în relaţia mamă-fiu/fiică, se leagă într-un fel, de spiritualitatea bunului creştin, de înalta preţuire a Maicii Domnului. Poetul Grigore Vieru aprecia: „Dintre toate religiile cea mai frumoasă este mama”. Iar scriitorul britanic W.M. Thackeray afirma că „Mama este numele lui Dumnezeu din sufletul şi de pe buzele copiilor mici”. De când ne naştem învăţăm a comunica în limba noastră maternă, limba română, pe care Nichita Stănescu o numea „patria mea”. Aşa ne legăm fiecare dintre noi, prin mamă, de patrie. De copil am înţeles că „acasă” înseamnă acolo unde este mama. Este interesant cum femeile românce au fost reprezentate de-a lungul istoriei de nume de referinţă pentru neamul nostru. Semnificativ mesajul legendei mamei Vrâncioaia, vrednică şi cu mare dragoste de neam, care l-ar fi găzduit, ospătat şi încurajat în casa ei pe domnitorul Moldovei-Ştefan Cel Mare, îi încredinţează pe cei şapte feciori ai ei să lupte şi să apere cu eroism ţara. Imaginea plină de dramatism din balada „Mioriţa”, a „măicuţei bătrâne”, care pleacă-n lume să-şi găsească fiul, „mândrul ciobănel”, presimţindu-i nenorocirea. Această caracteristică a româncelor, de bune mame, cu atâta înţelegere şi compasiune pentru toate necazurile din lume, s-a transferat şi în felul de a fi a neamului românesc, apărător eroic al vetrei, dar şi extrem de înţelegător şi generos cu cel năpăstuit. În aceste vremuri de grea încercare, cetăţenii ucraineni, mai ales mame cu copii, care au ajuns în stare de extremă disperare şi pe la porţile noastre, au descoperit căldură sufletească, receptivitate şi dăruire, calităţi de „mamă bună”, pe tot întinsul ţării. În această săptămână florile, zâmbetele, respectul şi dragostea s-a simţit în mai toate familiile, în special adresate cu recunoştinţă, mamelor. Dar, tot aşa, ne macină şi îngândurarea la românca – bună mamă, care-şi pierde privirea-n zări, cu ochii-nlăcrimaţi aşteptându-şi copiii plecaţi de-acasă, spre alte ţări „de soare pline”...
Ambrozel - cu amintirea vie a Măicuţei din icoană
