Cu mânecile cămăşii albe suflecate, deschisă la primii nasturi, pe model Obama, politicianul român munceşte din greu, pentru binele tău, al meu, al nostru.
Pe vremuri, cominternistul făcea legea, îmbrăcat în haina tip Mao Tzedun. Avea şi el idei de reformare a societăţii.
Cu mâinile „bătătorite” de muncă, ieşea în mijlocul mulţimii care îi sorbea cuvintele, promiţând marea şi sarea, un altfel de paradis, în care domneau egalitatea deplină, uniforma şi bunăstarea. Şi, mai ales, liniştea. Oamenii politici moderni sunt tot timpul îngânduraţi, preocupaţi. Par a fi tot timpul pe fugă. Între două şantiere, au timp de un corn, pe marginea drumului. De cafea nu poate fi vorba. Au o ţară pe mână, ce Dumnezeu! Un popor de scos din ghearele obscurantismului religios. O naţiune de colorat în culorile veseliei date de, eventual, prafuri.
Când lectura ta se rezumă la textele scurte de pe net e firesc să nu vezi cumplita asemănare dintre cele două personaje.
Când, deşi ai în portofoliu diplome la instituţii de prestigiu, nu ai ieşit din casă nici măcar să cumperi pâine, e firesc să fii complet rupt de realitate.
Când părinţii şi bunicii tăi primeau salamul de Sibiu, atât de visat de popor, adus de maşina casei de comenzi direct în bătătură, în timp ce „prostimea” se călca în picioare pentru o pâine, este normal să nu ai habar ce mănâncă azi oamenii de rând.
România este la marginea prăpastiei, cu un picior atârnând, deja, în gol.
Şi pentru asta suntem toţi vinovaţi.
Străzile nu sunt murdare doar pentru ca avem politicieni de „mare angajament”, ci şi pentru că noi facem mizerie.
Spitalele sunt focare de infecţie nu doar pentru că niciun manager de spital nu este cocoţat acolo pe criterii de competenţă, ci şi pentru că unii din noi sunt certaţi cu apa şi săpunul.
Şcoala e în cădere liberă pentru că părinţii au pretenţia să îi înveţe pe profesori cât fac 2+2, dar şi pentru că dascălii sunt plătiţi în batjocură.
Societatea se prăbuşeşte sub ochii noştri.
Pare că ne-am obişnuit cu ideea.
Stăm şi ne văicărim că ne fură austriecii pădurile, americanii gazul, ruşii aerul. Nu, nimeni nu ne pune arma la tâmplă şi nimeni nu ne tâlhăreşte. Noi ne vindem pe nimic. Din dorinţa de a ciupi ceva, de la vlădică la opincă, toţi sau aproape toţi încălcăm reguli şi legi, pentru că la noi merge şi aşa. Apoi ieşim mânioşi pe facebook şi ne certăm.
Clasa politică e oglinda noastră. În timp ce ne scuipăm virtual, ne tăiem capetele şi ne înjurăm, de 30 de ani ei dezmembrează ţara şi o scot pe şest la mezat. Ei ştiu că suntem „ocupaţi”.
Vara, cu grătarele şi concediul în imensa mare devenită latrină publică, din vina noastră, mâncând alimente alterate şi zăcând pe plaje pline de gunoaie.
Iarna, cu „sfintele sărbători”, devenite, prin grija celor care ne scapă de „povara” Credinţei, chiolhanuri aducătoare de salvare şi internare, come alcoolice şi o grămadă de accidente.
Suntem un popor ocupat cu veselia, hazul de necaz şi bancurile. Cu maţul plin şi mintea goală şi odihnită.
Pentru că o naţiune educată ar ridica cu adevărat probleme, îi lăsăm să cumpere arme la mâna a doua, alimente de plastic şi apoi ne plângem că nu sunt bani pentru şcoală. Dar nu prea tare, ce drac să faci acum cu prea multă carte? Ţăranii îşi aruncă recolta pe câmp în timp ce noi ne înghesuim să cumpărăm mere din China. Le luăm copiilor telefoane şmechere să poată, dragii de ei, să butoneze liniştiţi în „toaleta” din fundul curţii.
O ţară în cădere liberă, împinsă discret de la spate. Asta suntem.
Şi nu, nu e doar vina politicienilor.
E, în primul rând, vina noastră.
Adriana STOICESCU
Titlul articolului aparţine redacţiei
