Mă, fraţilor şi cumnaţilor, vorba lui nea Mărin, nu toată ţara e un dineu cu proşti. Teritoriul este însă plin de oameni iresponsabili care ne invită la ruleta rusească. Zi de zi auzim tot felul de pocinoguri, unul mai breaz decât altul. Murim de oftică când unul de-al nostru se ridică, pe motivul pueril de ce nu suntem în locul lui. Nu c-am avea merite, ci numai aşa de-al dracului. Scuipăm în dreapta şi stânga, vorba vărului Tilică rupt în cur, pe principiul „Măcar să ne rupem în figuri singuri decât să ne luăm de gânduri”. Orice trandafir care nu este în grădina noastră e plin de spini, geaba încearcă vecinul să scrie cu el un poem sub perfuzii. Desenele unora concurează Cântarea României, dar se vor în locul Galeriei Papilor de la Vatican, care este, culmea, a unui român, care a făcut, face şi va face cinste acestui plai de dor. Lucrările lor nu au fost expuse nici ca planşe didactice pentru argumentarea organelor genitale bărbat/femeie, rar apar în câte o expoziţie obscură, dovadă că în România avem trei decenii de cleptocraţie în forma ce mai nesimţită. Sunt de acord şi că există o conspiraţie malefică care controlează România. Dar până la ea e cale lungă, pe care prostovanii de serviciu o tratează cu sictir, deşi n-ar trebui. Totul se rezolvă la câte o masă cu bunătăţuri, stropită din belşug cu alcool. Tovarăşii trăiesc pe şmecherie. Contraatacă precum un mardeiaş obscur. Lumea întreagă pare lovită de nebunie. Acasă, pe la noi, răsună vorba lui Amza: „Dom’le, n-am ce să fac. Sucă e prost şi gata!”. Am să replic cu o vorbă a lui Marin Preda: „Animalul acesta nu există”. Deşi-l vedem cu toţii, îi simţim răsuflarea în ceafă, tropătitul de elefant băşit şi mai ales grohăitul care cam pute. Mă cuprinde, şi nu numai pe mine, o idee de lacrimă. Momentan, la butoane sunt tot felul de terchea-berchea, lepre fără onoare, care conduc bietele atelaje ce le-au fost încredinţate vremelnic doar pe ritmul dictat de hăţuri, hăis şi cea. Veacul e la ora lui târzie. Clopote de moarte bat din ce în ce mai des. Bang-Zdrang-Bang. În concertul apelor bolnave, lacrima e ultimul solist. Plouă din cer către pământ. Doar pentru că aşa vor unii tovarăşi. Poate că acolo, dedesubt, ploaia seamănă cu lacrima. Poate că de acolo, de sus, ploaia cade din ochi adevăraţi. Dar până atunci sufletul din cei adevăraţi nu mai vrea să zâmbească. Trăim vremuri în care nedreptăţi de tot felul lovesc firescul divin al vieţii. Nu numai în arte plastice, slavă Domnului. Acum câţiva ani aceleaşi personaje au afirmat sus şi tare o aberaţie de genul „Nici Van Gogh dacă făcea cerere, nu-l primeam”, cu gândul că rătăcitului lui pe meleag dâmboviţean pot să nu-i accepte că este membru UAP de 20 de ani. Pentru că sunt la ora citatelor, Tudor Muşatescu spunea: „Dacă eşti prost, să nu-ţi faci carte de vizită”. Se încadrează în parametrii rezonabilităţii. Altfel ne vom confrunta cu paralizie în masă. Noaptea Minţii în Absurdistanul românesc. Preferăm mulţi încă să dormim ca boul pe coadă. Solemnitatea a plecat cu trotineta.
Zavera continuă. Pe ei, pe mama lor de latratores. Una-i una, alta-i alta. Aşa-zişilor „colegi” le reamintesc că, dacă înghit lăturile din haznale, să nu le mai verse în public. Ciocu mic! Şi pasul cât mai mare. Aici vreau să închei jurnalul acestei zile triste. Se poate şi mai mult, se poate şi mai rău, dar e inuman să-i extrageţi omului visele şi amintirile şi să le folosiţi împotriva lui. Ne bântuie tristeţea neputinţei noastre. În acest timp nemilos şi cenuşiu, cerul nu mai ştie adevăruri. Tu-i papucii mă-sii!
Pompiliu COMŞA
