Prin schimbarea diferiţilor conducători din instituţiile de stat şi prin numirea, fie ea şi interimară, a acestora s-au creat premisele unor activităţi de slabă sau foarte slabă factură a acestor entităţi. Mulţi dintre cei numiţi sunt adevăraţi diletanţi, fără nici o pregătire, fără cunoştinţe legate de competenţa pe care o presupune o asemenea funcţie. Chiar mai mult, dau exemplu recentul caz de la Filarmonica „Banatul” din Timişoara, unde directorul Ioan Gârboni a fost evaluat de către un medic veterinar, ceea ce mi se pare strigător la cer. Vorbim aici de lucruri total anormale. S-a creat în instituţii o degringoladă totală, un dezechilibru total, iar treburile merg cât se poate de prost în toate sectoarele în care se petrec astfel de lucruri. De fapt, când un partid ia locul altuia la putere, se schimbă garnitura vechiului partid, cu garnitura celui nou. Dar nu şi-au pus niciodată problema cât de analfabeţi sunt în primul partid şi cât de analfabeţi sunt cei din al doilea. Se vede însă aceasta în rezultatul final, în sensul că nimeni nu observă că la mijloc este vorba despre o ţară care trebuie să funcţioneze în toate sectoarele ei. Eu am tot spus că toate acestea duc la un lucru: ţara aceasta nu va mai putea fi curând reprezentată niciunde, nicicum. Ne facem de râs peste tot cu asemenea imbecili. Uitaţi-vă la tot peisajul acesta şi veţi vedea efectele. Iată, recentul concurs Eurovision, la care nici măcar nu ne-am calificat. Pe vremuri am obţinut şi locul 2, şi locul 3, pe când anul acesta... Dacă bătaia de joc va continua, tot aşa va fi şi peste doi, şi peste trei ani, şi pe mai departe. Noi voiam să ne calificăm cu o fătucă de 21 de ani, fără experienţă, fără nimic. Cei de la televiziune, care se ocupă de aceste calificări, rămân pe posturi şi sunt acolo de 20 de ani şi nimeni nu vede că ei trebuie în primul rând schimbaţi. Apropo, şi televiziunea naţională a ajuns o bătaie de joc, unde toţi trăiesc din banii noştri. Chiar am văzut emisiuni de televiziune făcute în bătaie de joc, poezie amestecată cu mâncare... Din nou, o bătaie de joc generalizată, iar lumea pare bucuroasă şi nu îşi exprimă punctul de vedere pentru că, vezi-Doamne, cel mai bine acum e să lauzi în dreapta şi-n stânga. Rolul lor este de ziarist, este cel de a critica tot ce este negativ în societatea românească. Nu putem merge mai departe din cauza halului de imbecilizare a poporului român, prin emisiuni de televiziune, prin mass-media, prin absolut tot ce se petrece la noi în ţară.
De aceea spun că pregătirea culturală este importantă, şi vorbesc acum în perspectiva Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023, a cărei pregătire este făcută în bătaie de joc. Pentru că poate nu am fost înţeles în ediţia trecută, e foarte binevenit un festival de jazz, dar nu poţi da cea mai mare sumă pe un asemenea festival, când cu cei 800.000 de lei, cât am înţeles că se vor cheltui, poţi să faci 20 de festivaluri de mare ţinută şi însemnătate care să te facă nu Capitală Europeană a Culturii, ci chiar mondială, pentru că ar putea participa artişti din toată lumea. Astfel se poate ridica nivelul cultural şi artistic în Timişoara.
Nu pot încheia decât cu speranţa că Dumnezeu ne va lumina calea şi ne va aşeza pe drumul cel drept.

Ştefan POPA POPA’S