Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare. Eclesiastul - Versetul 9
Relativ nu a trecut mult timp de când profesorul şi scriitorul Marcel Tolcea se plângea cu surle şi trâmbiţe de schimbarea sa abuzivă din funcţia de director al Muzeului Naţional de Artă Timişoara. Domnia sa arăta câte şi cum a făcut pentru această instituţie pe vremea cât a păstorit-o, dar şi câte ar mai fi avut de gând să facă. Proiecte, adică. Zadarnic. Destituirea de atunci a venit în urma evaluării unei comisii numită de la Consiliul Judeţean Timiş, comisie a cărei consistenţă şi expertiză a fost contestată de profesorul Marcel Tolcea. Dar tăvălugul politic a trecut şi a „ras” totul în calea lui, iar la conducerea Muzeului Naţional de Artă Timişoara a fost numit, ori în urma unui concurs, nu mai ştiu, de data aceasta profesorul Victor Neumann. Dar, iată, şi această epocă s-a sfârşit. Cum, de regulă, toate se termină odată. Cu bune şi cu rele. Cert este că Muzeul Naţional de Artă Timişoara nu a pierit după „epoca” Marcel Tolcea, cum probabil nu va pieri nici după „epoca” Victor Neumann. Ceea ce am vrut să amintesc este faptul că, după proverbul „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, pentru că nu se ştie, destituirea lui Neumann s-a făcut „la indigo” după destituirea lui Tolcea. Adică tot o comisie, tot de la Consiliul Judeţean Timiş, unde „experţii” în ale culturii au ajuns la concluzia că domnul director nu mai poate conduce această instituţie. Acum, l-au numit interimar pe restauratorul de pictură Filip Petcu, până va avea loc concursul şi până se va hotărî candidatul. Cât despre concurs, nici nu-mi fac griji, va fi, desigur, ca mai toate concursurile de la noi şi va câştiga, fără doar şi poate, cine trebuie. Adică cel mai bun, mai merituos, am vrut să spun, că tot suntem în „epoca” meritocraţiei.
Ca să nu fie cu nimic mai prejos, cei de la Primăria Timişoara, gândind că şi-au încheiat toate promisiunile făcute electoratului, dar şi treburile din primărie, în model „oglindă”, adică tot cu o comisie, au tăbărât pe directorul Filarmonicii „Banatul” Timişoara, Ioan Gârboni, al cărui mandat tocmai expira în august, adică peste doar câteva luni, şi au constatat că managerului îi lipsesc vreo 30 de sutimi din media obţinută pentru a-şi putea continua activitatea.
Din comisia de evaluare au făcut parte Ioan-Dragoş Dimitriu, manager interimar la Filarmonica Braşov, şi Kovács Emőke, manager la Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” Satu Mare, doi oameni care se aflau la prima jurizare din viaţa lor. Lor li s-a alăturat, colac peste pupăză, un „culturnic expert” USR PLUS, consilierul local Răzvan Stana, medic veterinar şi fără nicio tangenţă cu muzica sau cultura, dar numai bun să fie numit şi preşedintele Comisiei de Cultură şi Învăţământ din cadrul Consiliului Local Timişoara.
Dacă este să enumerăm vreun proiect cu care s-a remarcat acesta, atunci amintim doar de propunerea pentru interzicerea hrănirii porumbeilor, câinilor şi pisicilor pe domeniul public din Timişoara. Fiind medic veterinar era, desigur, în cunoştinţă de cauză cu porumbeii, câinii şi pisicile, dar ce-o avea în comun cu filarmonica nimeni nu ştie, ori poate au ceva habar colegii consilieri care n-au văzut că i-au dat o pălărie prea mare.
Ioan Gârboni a ocupat funcţia de director al Filarmonicii „Banatul” timp de 15 ani, începând cu anul 2006. A dus filarmonica timişoreană peste hotare, din America până în China, a organizat mai multe concerte la Peştera Româneşti şi de asemenea a organizat mai multe spectacole ale filarmonicii în spaţii neconvenţionale.
De unde cerbicia aceasta de a schimba conducătorii instituţiilor care, cât de cât, merg e greu de spus. Pe de altă parte, presiunea pusă pe oamenii politici de către cei care i-au ajutat în alegeri este imensă. Pe de o altă parte, se mai spune că „schimbarea şefilor, bucuria nebunilor”.
Am putea spune că managerii unor instituţii importante din oraşul nostru vin şi pleacă, se tot schimbă. Se pare că doar oamenii politici rămân la aceleaşi năravuri: adică şi „oamenii noi” au aceleaşi obiceiuri cu care ne-au condus legislatură de legislatură predecesorii lor timp de 30 de ani încoace. Deci, năravurile oamenilor politici nu se schimbă. Oamenii noi, practicile vechi! Vorba Eclesiastului din Biblie: „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare”.
Şi când te gândeşti că noi constatăm asta doar de treizeci de ani, pe când Biblia a spus-o în urmă cu peste 2.000 de ani.
Petru Vasile TOMOIAGĂ
