Sărbătorile Pascale pot să spun că au trecut cu bine. Am urmărit de la televizor slujba de Înviere de la Patriarhie. Destul de mulţi credincioşi, dar, totuşi, ceva mai puţini ca altădată. Nu fac nici un fel de speculaţii asupra numărului. Patriarhul a mai îmbătrânit puţin, dar atât el cât şi ceilalţi înalţi prelaţi ajutători străluceau în odăjdii. Iisus nu era chiar aşa, dar de atunci şi până acum lucrurile s-au mai schimbat. Slujba Învierii Domnului văd că se poate face în diverse locuri. În incinta bisericilor, de la o vreme, inovator, pe malul mării, cine ştie dacă dintr-o dorinţă ascensională nu va fi oficiată cât de curând din planoare sau, din cine ştie ce alte dorinţe, din tenebrele unei peşteri, pline de mistere şi sunete stranii. Ca şi nunţile care se fac pe motociclete, în încăperile complexurilor comerciale, în proximitatea galantarelor cu parizer şi cârnaţi afumaţi, ca şi Moş Crăciun pe care cei mici îl zăresc încă din luna noiembrie gonind pe motocicletă cu o „crăciuniţă” cu picioarele tentant la vedere, în spate. Au fost mobilizate, tot pentru Sărbători, unităţi numeroase de poliţie. Nu cred să fi avut chiar atât de mult de lucru.
Ne-a năpădit în zilele acestea un adevărat „tzunami” folcloric. Din toate direcţiile, ca trăsnetele, te plesneau brazii şi cucii care se auzeau până-n Bucovina. Noi suntem un popor folcloric, cu siguranţă pe primul loc sub acest aspect în Europa, dar nici chiar aşa. Nu cu muzica asta şi cu interpreţii ei poţi ieşi din anonimat. Ştiu că în comunism „folcloricii” au colindat lumea fără s-o uimească, deşi nouă ni se spunea contrariul, dar e clar că mai trebuie exploatate şi registrele culte de creaţie şi interpretare. Câţiva scriitori autentici, pianişti, cântăreţi de operă, de nu m-aş gândi decât la Herlea, câţiva mari actori nu erau demni de-a fi readuşi în realitate? Tot şi tot Irina Loghin şi Furdui Iancu, tot Lupu şi Cornelia Rednic, tot felul de clopuri şi căciuli moldoveneşti, fluieraşi de pe lângă Bucureşti, cântăreţe cu vocea ciupită şi cu „neica” din Oltenia? Nu ştiu cine întocmeşte programele, dar ar fi meritat, toţi grămadă, ca iepuraşul să le fi adus tot... o grămadă. Asta simbolic, căci proprietarii de televiziuni pe cât sunt de inculţi, tot pe atât sunt şi plini de bani.
Am mai văzut o emisiune, cel puţin aşa părea, intitulată „Nostalgicii dictaturii”. Trăind nemijlocit sub două dictaturi, Dej, Ceauşescu, ştiu bine ce a fost cu ele. Să mai regreţi concediile la mare, când mâncai pe „serii” la cantine, să-ţi mai pară rău după colectivul de muncă alături de care defilai... prin faţa cui?... Şi să nu spui că erai ţinut ca un Burcuş în cuşcă cu lanţul de gât? Să nu te gândeşti la câte crime s-au făcut sau cum am ajuns la cozi să ne batem pentru o ciozvârtă de carne, câteva ouă? Dar frigul din case, dar lipsa de medicamente, dar atâtea şi atâtea interdicţii!... Sunt de acord, are şi libertatea neajunsurile ei. Dacă nu-i respecţi legile, dacă nepotismul, propta, tot felul de cârdăşii şi banditisme merg înainte, atunci libertatea ia chip de haos. Ajung să conducă oameni nepricepuţi, hrăpăreţi, care, la adăpostul unor legi şi al unei Constituţii mutilate, fac ce vor. Românii au trăit în dictaturile proprilor lor domnitori secole şi secole. Sunt formaţi sufleteşte, destui, destui, pentru a tânji după jug. După Dacia 1.100, 1.300, după un concediu de 12 zile la „Vasile Roaită”. Şi, bineînţeles, după un şef primitiv, dictator, sus de tot. Timpul prin trecerea lui poate va rezolva ceva aici. Să facă cei tineri în care s-au pus atâtea speranţe, studiind temeinic istoria ce-am avut-o, o Românie aşa cum ar trebui.
Mircea PORA
