Mai trebuie să vă spun de câți oameni „de neînlocuit” sunt pline cimitirele noastre? Și cum omenirea merge înainte în virtutea inerției și în numele acelui simplu „viața merge mai departe”? Mai trebuie să amintesc câți din acei „de neînlocuit”, „singurii”, la un moment dat, „unicii” care puteau face ceva într-un anumit timp și loc, pentru o societate ori o națiune, erau de nedezlipit dintr-un fotoliu, de un post, de o funcție de care, aparent, se legaseră pe vecie, au trecut, de cele mai multe ori, într-un cvasianonimat? E drept că în lume, la nivel mondial, și, mai jos, la nivelul fiecărei națiuni, au existat și „lideri”, pe vaste domenii de activitate, dar acest lucru s-a întâmplat extrem de rar și la intervale mari de timp, încât aceștia se reduc doar la câțiva pentru fiecare popor.
Vorbind despre țara noastră, cred că vă mai amintiți de „indispensabilul” Ion Iliescu (din păcate prea mult timp „indispensabil”), despre „indispensabilul” Adrian Năstase ori Traian Băsescu, acești „foști” îngropați de timp și istorie, care mai încearcă uneori, fără mult succes, să ne aducă aminte că există...
Coborând puțin „indispensabilitatea”, vreau să-i pomenesc pe Victor Ponta, pe Liviu Dragnea, pe marele
Vasile Blaga, Sorin Grindeanu ori pe Ludovic Orban, și numărul „indispensabililor” trecuți, unii actuali, poate continua mult și bine. La nivelul nostru, de „Timișoară mult iubită”, vorbind de primăria municipiului, până mai ieri „indispensabili” erau Nicolae Robu, Vasile Paraschiv, Dorel Cojan, Sanda Greblă, Rodica Aurelian, Ionuț Nasleu etc. Și, iată că, odată cu renunțarea timișorenilor la „primul”, „întâiul” și unicul „indispensabil”, Nicolae Robu, subit au început să se rărească și numărul „indispensabililor” amintiți mai devreme... Indispensabilul Ionuț Nasleu a fost „sfătuit” să „indispensabilizeze” în alt loc, Vasile Paraschiv a devenit „indispensabil” la vechiul loc de muncă, iar „indispensabilul” „indispensabililor”, timp de 11 ani interimar la conducerea Poliției Locale, Dorel Cojan (indispensabil prin iresponsabilitatea lui Nicolae Robu) a devenit „indispensabil” pensiei sale și invers, loc în care ar fi trebuit să se regăsească de multă vreme.
Nu știu cât de departe va merge primarul Dominic Fritz cu „curățenia” în primăria Timișoara, nu cunosc nici voința și nici forța acestui tânăr primar, de asemenea nu cunosc pe deplin nici puterea acelor „indispensabili” care au mai rămas să conducă prin primărie și care, desigur, își vor da mână de la mână, adică „indispensabilitate” la „indispensabilitate” și se vor opune „măturii” care le dă târcoale, pentru a nu ajunge pe făraș, dar ceea ce știu sigur este faptul că, deja, Dominic Fritz a aruncat din primărie câteva perechi de „indispensabili” ca pe niște izmene folosite.
Și, se pare, loc de întoarcere nu-i.
Petru Vasile TOMOIAGĂ
