Hai să nu fim cârcotași ... Celor ce pleacă să le mulțumim pentru ce-au făcut bine, iar celor ce vin să le urăm: Succes!... Aleșii să-și atârne deasupra capului lista de promisiuni, să o simtă ca pe-o „Sabie a lui Damocles”. Celor care nici n-au fost, nici au venit, doar au candidat, să le urăm să aibă spor la treabă, iar de mâine, timp de patru ani, să ne uimească cu faptele lor bune față de comunitate și să se pregătească mult mai bine.
Dar, cu noi, noi, cetățenii timișoreni, care „am murit la Revoluție” pentru libertate și democrație, cum rămâne?... Sunt convins că majoritatea cititorilor ziarului TIMIȘOARA au votat. De asemenea, cei care au urmărit duminică la televizor pe româncele Simona Halep și Irina Begu luptând cu atâta demnitate, dăruire și pricepere, pe cea mai importantă scenă a tenisului european... n-aveau cum să nu se mobilizeze și să ajungă la vot. Mai ales că vremea a fost bună, organizarea... fără prea multe reproșuri. Mi s-a părut că a fost așa de simplu... fără nici o preparație, pregătiri suplimentare sau vreun efort deosebit... am fost, am pus ștampila unde-am vrut și acum mă simt împăcat cu mine însumi. Este greu de înțeles atitudinea celor care au ignorat această șansă... Doar 43,19% dintre toți cetățenii timișeni cu drept de vot s-au prezentat la urne. Nici jumătate... Ba, chiar sub media națională de 46,03%. În fapt, datorită absenteismului, fiecare ales a fost preferința manifestată a doar 20-25% din populația totală cu drept de vot.
N-am dreptul să judec pe nimeni. Or fi fost și motive obiective. Dar, mă gândesc, totuși, la bunicii despre care am aflat că și-au trezit de dimineață copiii și nepoții, cu drept de vot, cu grija votului... Sau la tinerii, proaspeți absolvenți de liceu, pe care i-am văzut „în gașcă” mergând cu emoție să voteze pentru prima dată. Ce să mai zic despre cei care au făcut reale sacrificii, unii chiar foarte bolnavi (inclusiv de COVID-19), care au insistat să-și facă datoria civică.
Le cerem aleșilor să fie demni de „Măria Sa - cetățeanul”, dar oare noi ne manifestăm destul de demn față de revoluționara Timișoară?... Sau o fi apărut vreo formă de „alergie la democrație”? Cine știe?... Poate ne pregătim și noi mai bine pentru data viitoare...

Ambrozel