Multe şi mărunte, frate Gheorghe. Buletinele de ştiri sunt aceleaşi, redactate parcă de mintea unui papagal. Nu se poate ieşi cu ele dintr-un anumit areal. Prin monotonie, prin bătucirea aceloraşi probleme, s-ar putea chiar zice că sunt creaţiile unor reduşi mintali. Ai auzit tu de diverşii hoţi din banii publici? Hooo, de treizeci de ani! Dar de tot felul de falsuri de pe urma cărora se constituie „lumea bună”, se obţin doctorate, înalte poziţii într-o societate ciuruită ca un caşcaval? Se vorbeşte ineficient în continuare despre hoţii de lemne, parcă tot mai mulţi de la o zi la alta, despre abuzurile „şefilor” de prin instituţii, de hărţuirile sexuale, cu sau fără rezultate, sau despre „fufele”, nu „mame”, ca tovarăşa Ceauşescu pe vremuri, ci doar amante care aterizează pe scaune moi prin ministere unde guriţa lor îngroşată cu rujuri ciripeşte pe mii de euro vrute şi nevrute? Cam tâmpiţele dragele de ele, dar ce să-i faci? Sunt de la o vreme de actualitate şi cartierele de margine, periferiile unde e mai bine să nu te duci. Acolo, agresivitatea e la ea acasă. Din te miri ce te poţi alege cu un pumn sau o vânătaie. În situaţii mai „fierbinţi” se poate ajunge şi la un cuţit în spate. Se vorbeşte în jurnalele papagaliceşti de ştiri mult şi apăsat şi despre clanuri. O definiţie scurtă şi ştiinţifică a lor ar fi „grupări de interese, dinamice, energice, cu ierarhii bine stabilite”. Deşi nu poartă uniforme, membrii clanurilor sunt uşor de recunoscut. Bărbi, ochelari de soare, limbaj ameninţător, expresii argotice, dezacorduri gramaticale. Dar ce mai contează toate astea când „chestiunea” e o reuşită. Şi tot de la ştiri aflăm că parte din autorităţile statului „pe fond” se au bine cu aceşti băieţi. E doar democraţie, e voie, se permite! Alte ştiri, Gheorghe dragă, sunt legate de coronavirus. Bombardamente, nu alta. C-ar fi, că n-ar fi, că e un pretext pentru instaurarea unei noi dictaturi, alta decât cea care nu demult a fost. Se fac recomandări medicale cu purtatul măştilor de protecţie, cu respectarea distanţei „sociale”, cu evitarea pe cât posibil a aglomeraţiilor. Indiferent de riscurile la care se expun, să ştii că „ai noştri” nu respectă mai mult de douăzeci la sută din recomandări. E doar democraţie şi se poate! Prin urmare, se duc la mare, se înghesuie pe terase, fac nunţi, participă la chermeze, petreceri, sindrofii. Papagalii de pe televiziuni transmit necontenit şi grozăviile de pe şosele. Ritm constant de accidente, probabil, printre primii aici în Europa. Beţi, obosiţi, vitezomani, cu un cuvânt, tembeli. Dar se poate şi nici pedepsele nu sunt cine ştie ce. Repet, aici suntem cu „premiul”, căci la alte discipline, cu toată aroganţa noastră românească, suntem cam pe ultimele locuri. Mai vine, uite că era să uit, încă o problemă de actualitate, debutul cât de curând al noului an şcolar. Doamna ministru al învăţământului, după felul în care zâmbeşte şi vorbeşte, îmi pare a fi un fel de „Mărioara din tramvai”. Eu cred că pe acest post doamna e cam a treizecea la număr pe intervalul de timp 1989 până în momentul de faţă. Ce tradiţii, ce reguli prin timp, umflă-l şi altul la rând... Dar şi dacă ministrul ar fi un fel de „Mitică din camion” tot n-ar prea avea ce face în situaţia de faţă. Vorba unui filosof, „Va fi cumva”... M-ai întrebat, prietene, dacă se mai vorbeşte ceva despre trecutul nostru. Au fost atunci nu puţine realizări, s-au impus mai multe nume, chiar pe plan european. Ca să nu mă lungesc, o să-ţi spun că despre acel trecut nu se mai vorbeşte nimic! Ne-am rupt de el cum s-ar desprinde o ambarcaţiune de un ţărm şi-ar lua-o razna, în larg. Condusă de cine s-o nimeri, chiar de căruţaşi. Nu s-a întâmplat niciunde lucrul acesta, dar la noi, da! Şi cum nu mai avem trecut, istorie cunoscută, ci doar lideri, vedete de paie, nici stat de drept nu avem şi nici democraţie autentică. Pentru acestea e nevoie de o altă educaţie şi de un alt nivel cultural. Şi nici prea umani nu suntem, dragă prietene. Doar nişte „Gheorghe” în puterea cuvântului.
Mircea PORA
