Citesc cu surprindere un comunicat de presă al primarului Timișoarei, președintele PNL Timiș, prof.dr.ing. Nicolae Robu din urmă cu câteva zile, în care domnia sa spune că există doar o pretinsă susținere a guvernului Ponta pentru proiectele Timișoarei, deoarece, în realitate, în mandatul domniei sale s-au primit (citez): ZERO LEI. Și urmează o înșiruire de proiecte, fiecare urmat de două puncte și ZERO LEI.
Parcă nici nu a trecut bine anul de când același Nicolae Robu se lăuda că în doar vreo patru luni de mandat  Primăria Timișoara a primit de la Guvernul USL circa 120.000.000 de lei. Și, atunci, unde este adevărul? În cei 120 de milioane sau în acel ZERO scris cu verzale?
Dacă asculți declarațiile din partea cealaltă a USL-ului (recte, dinspre PSD), vei afla că nici o localitate din țară nu a primit atât de mulți bani ca Timișoara. Niciunde nu se finanțează atâtea proiecte ca aici, chiar dacă pe bugetul național în dreptul Timișoarei nu găsești nici măcar o linie.
Adevărul, în esență, este unul singur: Timișoara nu a fost niciodată iubită la centru, și nu a început să fie iubită acum, chiar dacă cei care au ajuns la putere în Timișoara au făcut-o acuzând fosta administrație că doar se lamentează că nu primește bani de la București și promițând zeci de proiecte cu finanțare guvernamentală în cazul unei administrații locale colorate la fel ca și cea națională. Bani nu au venit niciodată, și nici nu vor veni; sunt destule găuri negre în România care trebuie acoperite, sunt destule bazine electorale unde trebuie o atenție mai mare decât la Timișoara. Iar acei 120 de milioane care ne-au fost fluturate drept realizări de primar, nu reprezintă decât o parte din datoriile istorice pe care Guvernul le avea (le are) către Timișoara. Drept pentru care nici nu avem de-a face doar cu o singură minciună: am fost mințiți în campanie că vom primi; am fost mințiți după campanie că am început să primim; suntem mințiți acum că nu am primit deloc.
Și toate războaiele în declarații pe tema „ce primește și ce nu primește Timișoara de la guvern” vin tot pe fondul unei campanii electorale – una în care cei care ne-au mințit împreună încearcă, acum, să ne mintă separat.
Se tot spune despre politică faptul că ar fi o femeie cam ușuratică. Nu știu cum ar trebui să le spui celor care își fac o carieră de pe urma acestei femei.
Delia GRIGORE