Amplele mișcări de stradă din România ultimelor zile ne-a oferit un spectacol în oglindă, dacă ne putem exprima așa. Sutele de mii de manifestanți care au protestat împotriva măsurilor Guvernului Dragnea – pardon, Grindeanu – (și mai ales a modului în care acestea au fost luate) au avut mesaje care mai de care mai haioase, dar pline de un adevăr dureros pentru momentul pe care societatea românească îl traversează. Împotriva penalilor din politică s-au creat pancarde și șarade care dezvăluie exact ceea ce se petrece pe scena politică și modul în care politicienii, corupți au ba, încearcă să-și creeze privilegii doar prin prisma faptului că au fost aleși de „bobor” (citat din Ion Luca Caragiale, pentru cei care nu l-au citit).
De partea cealaltă, deși a anunțat că nu va organiza nici o contramanifestație, PSD a făcut exact invers și a scos în stradă, în fața Palatului Cotroceni, o mână de pensionari, asistați sociali, spărgători de semințe și cetățeni care au stat un pic mai mult la soare, cum se spune. S-a blocat Internetul de câte vizualizări a avut celebra „militantă pentru democrație” Floricica Dansatoarea, cea care „are bani mulți”. Sau de vizualizările pe care le-a avut cetățeanul care bătea cu o lingură într-un ibric. Să nu mai vorbim de nenea care trimitea reporterii în Piața Victoriei pentru a vedea cum manifestanții de acolo sunt manipulați psihotronic...
Nu e de râs, sincer! Oamenii aceștia sunt de compătimit. Nu au înțeles nimic din exercițiul democratic și au ieșit doar pentru că – așa cum i-a chemat Iliescu în 1990 pe mineri – continuatorii comuniștilor sunt în pericol. Păcat, însă, că spre deosebire de foarte mulți cetățeni ai României de astăzi, acești oameni și-au exercitat dreptul de vot, în timp ce alții au ales să stea acasă. Din punct de vedere democratic, au dreptate! Voturile lor, date știm noi cui, au decis structura politică a României pentru anii care vor urma.
Însă, în tot acest show creat de cei care cer demisia președintelui Iohannis (am auzit chiar un parlamentar PSD, condamnat penal, spunând că șeful statului nu e nici măcar român, că a „venit din Germania”!), o singură minte limpede a judecat exact cum stau lucrurile, deși s-a dovedit după aceea că a făcut-o poate din greșeală. Prezent la Iași pentru a sprijini Guvernul Grindeanu, un cetățean a declarat unei televiziuni că a venit acolo doar pentru a protesta împotriva „hoților de la putere”. A venit omul convins că va lupta împotriva celor care ar avea dreptul, grație prevederilor celebrei Ordonanțe 13, să fure până în 200.000 de lei fără să pățească nimic, în timp ce un necăjit care fură o pâine să aibă ce să mănânce riscă ani de pușcărie. A rămas fără cuvinte când reporterul care îl intervieva i-a spus, cu alte cuvinte, că a greșit protestul și că exact partidul pe care îl susține a dat acea ordonanță... Nu știm ce s-a întâmplat cu bietul om, însă sperăm ca primarul care l-a adus acolo să nu-i fi cerut înapoi banii cuveniți unui protestatar cinstit și nici să-l fi lăsat să se întoarcă pe jos acasă...
Anton BORBELY

