DNA a lansat un apel în care le cere membrilor Consiliului Superior al Magistraturii să aibă o reacție fermă față de atacurile fără precedent care îi țintesc pe procurorii anticorupție, atacuri declanșate de trusturi de presă partizane ale unor curente politice sau ale unor grupuri de interese de afaceri împreună cu persoane condamnate sau aflate în ancheta DNA.
„Tot acest climat mediatic nu a fost și nu este unul care să favorizeze actul de justiție, dar procurorii DNA își fac datoria, în ciuda acestui climat neprielnic, iar pentru a se apăra împotriva acestor atacuri, uzează de instrumentele legale care prevăd posibilitatea de a se adresa Consiliului Superior al Magistraturii pentru apărarea reputației sau a independenței. De aceea considerăm că necesitatea unor mecanisme mai puternice de contracarare este evidentă, în contextul în care se fac inclusiv afirmații foarte grave și hazardate că dosarele sunt falsificate. Ne aflăm în situația în care procurorii DNA sunt agresați prin acuzații foarte grave, profund ofensatoare și absurde în talk show-uri ale anumitor canale TV, site-uri de cancan sau ziare partizane unor curente și grupuri de interese, așa încât se poate vorbi de o presiune exercitată de persoanele cercetate asupra procurorilor și asupra DNA de natură a submina grav autoritatea judecătorească și a pune în discuție deontologia profesională a magistraților”, se spune în apelul dat publicității de DNA.
Bineînțeles, apelul instituției poate fi, pe de o parte înțeles. Pentru că oricât de strâmb am judeca, lucruri precum cele pe care le vezi la România TV sau la Antena 3 nu sunt normale. Cum le poți contracara, însă? Prin ce „mecanisme mai puternice”? Cenzură? Nu este o soluție în anul de grație 2017.
Eu știu că o modalitate de contracarare pot fi plângerile împotriva știrilor false la Consiliul Național al Audiovizualului. Am făcut și eu personal o astfel de plângere împotriva România TV, deranjat de unele afirmații mincinoase ale acestui post. În câteva zile, am primit decizia CNA prin care România TV a fost sancționată cu 25.000 de lei.
Nu se apelează, însă, la astfel de soluții. DNA, aflată pe val în contextul mișcărilor de stradă care fraternizează cu procurorii, cere Consiliului Superior al Magistraturii mecanisme ferme de contracarare a celor care pun sub semnul întrebării activitatea DNA. Or, ar fi extrem de trist dacă un astfel de lucru s-ar întâmpla. Pentru că nu știu câtă lume știe, dar adevărul este că, în ziua de astăzi, de procurorii DNA nu te poți atinge nici cu o floare. Nu contează ce abuzuri săvârșesc.
Cunosc, tot personal, situații în care doamnei Laura Codruța Kovesi i s-a atras atenția că un procuror de la Timișoara abuzează de funcția și de legitimația sa. Răspunsul, laconic, al șefei DNA a fost „adresați-vă DNA Timișoara”. Adică, dacă ai o problemă cu un procuror, ar trebui să-i spui lui să-și schimbe comportamentul.
Mergem mai departe, să vedem cum funcționează justiția în cazul acelorași procurori. Un caz despre care am mai scris: poliția oprește în trafic o mașină, îi pune fiola șoferului și îl găsește cu o alcoolemie nu mare, ci exagerat de mare. Cum se rezolvă problema? Procurorul își cere transferul de la DNA, dosarul care îl privește cade din competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte în cea a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, de aici este transferat la Oradea iar acolo totul se mușamalizează, întrucât nici după jumătate de an în dosarul respectiv nu există nici măcar un suspect, dar mai un inculpat. Serios? Și să mai amintim și faptul că, în acest timp, pe diverse canale se scrie că vai, săracul procuror, este victima unei înscenări. Culmea, pe aceleași canale care publicau informații la prima mână din dosarele instrumentate de respectivul procuror. De unde aveau informațiile? Evident, nu de la procurorul care, citez din nou din apelul DNA către CSM: „nu are posibilitatea de a-și face, în același mod, public, cunoscute punctele de vedere; nu are, din punct de vedere legal și deontologic, posibilitatea de a intra într-un astfel de dialog, astfel încât, se limitează la cadrul procesual legal, așa cum este și corect”.
În aceste condiții revin, obsesiv, cu o întrebare: cine ne apără de abuzul în serviciu al celor care ar trebui să ne apere de abuzul în serviciu? Nimeni nu zice că tot ce face DNA este abuziv. Dimpotrivă, sunt convins că cea mai mare parte a dosarelor instrumentate de DNA sunt dosare serioase. Sunt convins că majoritatea celor chemați la DNA nu ajunge acolo degeaba. Sunt convins că marea majoritate a procurorilor sunt oameni integri și buni profesioniști. Problema este că, în tot acest hățiș, există și multe uscături. Și chiar dacă ar fi numai una singură, ar fi suficient ca ea să arunce o umbră de îndoială asupra corectitudinii cu care se fac toate dosarele la DNA. Nu mai fac vorbire de deciziile CEDO împotriva DNA – ar fi interesant, de altfel, de aflat cât a obligat CEDO statul român să plătească ca urmare a desființării unor sentințe în dosare instrumentate de DNA. Cazurile sunt multe: fostul ministru Decebal Traian Remeș, primarul orașului Râmnicu Vâlcea – Mircia Gutău, polițiștii de frontieră Iustin Micu, Daniela Căpățână, Florin Matei, afaceriștii Costel Cășuneanu și Gabriel Popoviciu, directorul Administrației Piețelor Focșani – Octavian Găitănaru, senatorul Cătălin Voicu, avocatul Alexandru Pruteanu, buzoianca Daniela Tărău, primarul Clujului – Sorin Apostu, fostul șef al BCR Gorj – Dumitru Contoloru, colonelul Gheorghe Tudorache și așa mai departe. Știu, știu, se vor găsi destui care să spună că, din numele de mai sus, multe își meritau condamnarea. Da, probabil, doar fraierii ăia de la CEDO s-au gândit să le anuleze sentințele sau să-i despăgubească total aiurea.
Aceasta, este, de fapt marea problemă a DNA: în loc să caute mecanisme de contracarare a celor care atrag atenția asupra problemelor din sistem, ar fi mai bine să se găsească soluții pentru a nu se mai face abuzuri cu legitimația DNA și în numele ideii de justiție. Până la urmă, cu toții putem să facem recurs la James Joyce: „Ăsta-i principiul legii: Mai bine să scape nouăzeci și nouă de vinovați decât să fie condamnat pe nedrept un singur nevinovat”. Și aceasta este cheia în care trebuie privită și propunerea (obligatorie, de altfel!) de nuanțare a abuzului în serviciu: abuz este atunci când legea este încălcată, nu când vrea un procuror cu care nu ai cum să lupți.
Flavius BONCEA
