De o săptămână asistăm la tot felul de emisiuni-circ, și nu Circul Globus de la București, în care au murit animale, ci un circ în care protagoniștii etalează activități la vârful SRI, făcute de către adjunctul instituției. De aici se vede, la o primă evaluare, că în instituțiile principale ale țării, în care controlul comisiilor parlamentare sunt mai mult formale, se petrec activități care lasă mult de dorit, în detrimentul societății românești. Am observat de-a lungul anilor că numai acolo unde se face un control riguros și eficient, instituțiile puternice ale statului român funcționează în parametri normali. În cazul în care conducătorii acestora rămân în structurile de vârf mai mult de cinci ani, activitatea acestor instituții este afectată de către cei care le conduc.

Ne întrebăm dacă și în alte instituții lucrurile nu se petrec la fel, dând ca exemplu aparatul de justiție, în care magistrații nu dau nici o socoteală pentru ceea ce fac, fie că e bine sau rău. Dovadă clară stau sutele de procese pierdute de statul român la CEDO și pentru care trebuie să plătim peste 55 de milioane de euro despăgubiri.

După părerea mea, societatea românească ar trebui să fie revizuită din temelii, până la vârf și să existe responsabilități, de la președinție, la miniștri. Se pare că democrația românească mai trebuie mult șlefuită până să ajungă la un nivel de cizelare european.

Închei cu speranța că vom reuși să putem să construim o Românie modernă și, prin tot ceea ce facem, să fim respectați în întreaga lume.

Ștefan POPA POPA’S