Primul semn major a venit în ultima lună a anului trecut, atunci când din Primăria Municipiului Timișoara au plecat, dintr-o dată, trei oameni-cheie din Direcția de Urbanism. În frunte cu arhitectul-șef.
Au urmat, la instituția de pe C.D. Loga nr. 1, de-a lungul întregului an, diferite plecări, mai mici sau mai mari, având la bază diverse motive. Au fost și niște pensionări, mai mult sau mai puțin anticipate.
DNA a ajutat, la rândul ei, această mișcare, câțiva funcționari fără nici un fel de vină ajungând să fie suspendați din funcția publică. Până când... până când durează procesul. Poate săptămâni, poate luni, poate ani.
Acum, în ultima săptămână, alte plecări s-au anunțat din Primăria Timișoara, de data aceasta înspre Consiliul Județean Timiș. Directoarea de la Patrimoniu, șeful de la Hidrotehnic, fata care ținea practic în mână Direcția Dezvoltare după pensionarea Aurei Junie, și alții. Sorin Grindeanu nu e prost: a urmărit oamenii în perioada în care a fost viceprimar, știe cine și cum muncește, și știe că sunt persoane care ar reprezenta un câștig pentru instituția pe care o conduce.
Totuși, care poate fi explicația acestui exod? Răspunsurile le găsim nu mai departe decât în atitudinile publice ale primarului și în dispozițiile date de acesta. Un exemplu la care fac referire este nota internă prin care angajaților li se aduce la cunoștință faptul că primarul semnează doar ca primarul, întreaga responsabilitate legală fiind a angajaților primăriei. Altul este răspunsul greu de imaginat (pentru o minte normală) că un conducător al unei instituții poate să-l dea la întrebarea de ce nu s-a primit un răspuns satisfăcător la o cerere pe Legea 544: „Dacă nu sunteți mulțumiți de răspuns, dați în judecată funcționarul care v-a dat răspunsul”. Și sunt multe altele.
La valul de plecări, primarul răspunde, miștocărește, că sunt pline cimitirele de oameni de neînlocuit. Desigur, și el are dreptate. Problema este cu cine îi înlocuiești. Și când vezi personajele din tineretul liberal nou-angajate prin primărie, doar pe bază de „meritocrație”, ți se cam face rău. Și asta nu pentru că nu ar fi frumoase.
Flavius BONCEA
