Pentru că tocmai terminasem cu toate problemele noastre, vorbesc de guverne, miniștri, de scoaterea de la putere a liberalilor, de aducere la putere a UDMR-ului, pentru că le-o fi fost greu în cei doi ani de opoziție după 20 de guvernare, și ne-am reapucat brusc de fotbal. Am uitat de acciză, de sărăcie, de scumpiri, de taxe și impozite, chiar despre situația din Ucraina și, în loc de etc., spun „Hăi, hăi!”, vorba unui filosof în viață, al cărui nume am să-l deconspir cu altă ocazie.
Deci despre fotbal și politică, pentru că la astea se pricepe tot românu, de când agricultura – tocmai de pe vremea când „câștiga pariuri” cu ea Petre Roman și până astăzi, când de pe urma ei câștigă „pariuri” Daniel Constantin – „este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”, caragialesc vorbind. Deci despre politică și fotbal! Acum nu vă mai spun că, odată cu Guvernul Ponta III, a cam fost eclipsată, ce-i drept, pentru un scurt timp Bianca Drăgușanu, dar și noul guvern a intrat și mai repede într-un con de umbră, pe bază de „grei” în fotbal. Că sunt grei la kilograme ori la milioane de dolari, că sunt grei la ani de viață ori ani de închisoare, nu am prea stat să analizez, dar sigur, în fotbal prea grei nu au fost, exceptându-l pe „Baciu”. Acum definitivă fiind: M.S.- 3,6; C.B.- 6,4; I.B.- 6,4; V.B.- 4,8; J.P.- 3,4; G.N.- 3,4; G.C- 3,8; și G.P.- 3,1 – devine din nou greu să spui dacă este vorba de milioane de euro ori ani de detenție. De cum se va resimți lipsa lor în fotbalul românesc nu vă faceți griji, că domniile lor au fost cei care alături de Dumitru Dragomir, Mircea Sandu și „genialul” Pițurko l-au adus în starea de astăzi, iar mai jos de atât e greu de crezut că se poate ajunge, deși după formula „întotdeauna este loc de mai bine” se pare că la fotbal se poate coborî și sub gazon. Nu vă amăgiți, remiza de miercuri cu Argentina seamănă perfect cu promisiunile electorale ale politicienilor noștri, care sunt mărețe când nu ai nevoie de ele și clachează când sunt puse în aplicare. Important este că, în fotbal, ca și în politică, sunt „puse în joc” mari sume de bani. Desigur, fotbalul este sărac dacă este vorba de a investi în copii și tineret, este sărac când trebuie să plătească taxe și impozite, dar devine milionar când privești la cei enumerați mai sus și, atunci, sigur că te rogi să-i bată „Cel de Sus”.
Nici în politică nu există bani când e vorba de mărirea alocației pentru copii, când e vorba despre pensile celor bătrâni, când e vorba de sănătate ori de educație, dar se adună multe miliarde de euro când socotești cum a fost spoliată țara, dacă socotești miliardele ronțăite de corupție ori milioanele de la buget împărțite pe criterii de apartenență la partid ori clientelar.
Nu vorbeam despre toate acestea dacă nu începea de ieri o nouă campanie, care tinde să umbrească toate știrile: strângerea de semnături pentru amnistierea lui Gică Popescu, pe care însuși Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, a promis că o va semna. Și ce dacă? Amnistia o poate face doar președintele țării. Și, apoi, cât de rău îmi pare de „Baciu”, nu pot să uit că au mai fost și alți fotbaliști mari în țara noastră, iar Gică Hagi s-a ferit de astfel de mizerii, cu atât mai mult cu cât bunii lui veri s-au dus să întregească famiglia alături de Gigi Becali, la Constanța.
Sincer, m-aș bucura ca pentru Gică Popescu să se facă un act de clemență, în numele multor lucruri bune pe care le-a făcut, să dăm dovadă de înțelegere și creștinătate, dar să semnez pentru el nu are nici un rost, devreme ce singurul care poate să-și pună semnătura cu oarece folos este Traian Băsescu.
Petru Vasile TOMOIAGĂ
