De când președintele hâd al românilor a deschis „cutia Pandorei” cu vicleanul „doottoorre” rostit cu deplina satisfacție a unui șarpe Boa care tocmai și-a ingurgitat prada, s-a terminat și cu liniștea noastră. Dar mai cu seamă a multora dintre titrații cu „doctorat” care, e drept, la noi, după ʼ89 s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie. Pentru că nu-i prea venea la-ndemână președintelui Traian Băsescu să se ia de zecile de generali promovați de el, dar și de ceilalți președinți ai țării, a găsit de cuviință să se ia de „doctoratul” lui Victor Viorel Ponta, cum îi place campionului în cinism să-l numească pe fostul premier.
Și a fost nevoie de câțiva ani buni pentru a i se retrage titlul de „doottoorre” lui Victor Ponta. De ce o fi fost nevoie de atâta vreme? Greu de precizat. Între timp, fostul premier a vrut să renunțe de bunăvoie la titulatura de „doctor”, apoi s-a răzgândit, că deh, orice om politic are dreptul să se răzgândească și să „reevalueze”. Iar tocmai când titlul i-a fost retras, nu mai dorea să se desprindă de el. Ce să faci? Toană de om tânăr! Am spus „reevalueze” pentru ca să vă reamintesc de nu mai puțin celebrul „reevaluator maximo” care l-a pus în drepturi și patru stele de general pe un alt „plagiatore”, zis izmană, zis interesul național, alias Gabriel Oprea. Iar acesta este un adevărat tartore, față de „pisicuț”, dacă ne gândim cum a ajuns el coordonator de doctorate și câte alte „plagiaturi” s-au născut din plagiatul interesului național. Pentru că, trebuie să fie limpede, dacă nu-l „reevalua” Băsescu, scăpam și de o sumedenie de secături cu doctorat, bașca motociclistul Bogdan Gigină trăia și astăzi, pentru că interesul național rămânea să îl servească pe Cosma la masă, ori să poarte diplomatul lui Năstase – făcând parte din mafia premierului –, după cum fostul președinte, cu multe dosare, zbiera în gura mare, înainte de „reevaluare”.
Și, după vorba „peștele de la cap se împute”, după modelul marilor plagiatori, vă dați seama ce dezmăț este la nivel de țară și la câți le tremură acum bumbul din motiv de mare dragoste pentru titlul de „dottore”. Pentru că, vreau nu vreau, acum „verba volant, scripta manent!” și ce e scris, scris rămâne, iar ce a fost copiat, e chiar în dublu exemplar, chiar dacă cu semnături diferite.
Dar, la urma urmelor, de ce atâta tevatură cu plagiatul ăsta? Pentru că unii dintre plagiatorii mai mari ar trebui salvați, vorba vine. Obrazul subțire... Dar când au luat doctorate și masterate ca Făt-Frumos, într-un an cât alți-n zece, pe unde le era șoriciul? Unde mai pui fala de titulatură, ocuparea unor posturi pe care nu le meritau, salarii mai mari etc. Pentru a-i „salva” pe acești impostori, au fost înființate comitete și comisii, au fost numiți „experți” în domeniu, au curs sute de călimări de cerneală, mii de ore de dezbateri pe sticlă. Și, firesc, îți pui întrebarea pentru ce? Pentru a batjocori și mai mult această țară, pentru a ține semianalfabeți în posturi de conducere, pentru a-i umili pe aceia, puțini de altfel, care au învățat cu trudă și care au obținut diploma de doctorat în ani și ani de zile. Dar trebuie să înțelegeți că toate comisiile și experții au fost înființate pentru ca noi să nu mai aflăm nimic... Mare filosofie cu plagiatul! Dacă iei un școlar care știe să citească și, mai ales, nu are orbul găinilor ca aceia din comisii, dacă citește două texte care sunt identice în mai multe fraze și, mai cu seamă, în mai multe pagini e plagiat, neică, ce e atât de greu? Dar vezi, comisiile sunt impresionate de partidul din care este furăciosul, ori de poziția lui prin minister, ori de stelele (și alea furate) pe care le poartă pe umeri, ori de cu cine e prieten, ori...
Petru Vasile TOMOIAGĂ
