Cu riscul de a mă repeta, chiar de mai multe ori, vreau să reamintesc faptul că instituțiile românești care nu sunt controlate, inevitabil, ajung la abuzuri.
Până și fostul președinte Traian Băsescu ne amintește acum necesitatea unui control sever asupra SRI.
Gândiți-vă ce s-a întâmplat timp de 25 de ani în BNR. Sunt convins că sub oblăduirea guvernatorului băncii, Mugur Isărescu, s-au petrecut lucruri care depășesc, de multe ori, imaginația noastră. Dacă amintesc de salariile „confidențiale” ale angajaților, care sunt de ordinul miilor de euro, vreau să arăt că aceștia n-au avut niciodată puterea să se oprească, ci, dimpotrivă, au mers înainte, crescându-și anual propriile salarii și prime. Și toate se întâmplă în acest sfert de secol în care marea majoritate a românilor a trăit în sărăcie și foame, pensionarii – fără medicamente, condamnați la exterminare, spitale în care se omoară pacienți, plus salarii tăiate și pensii diminuate.
În aceste condiții cunoscute de toată lumea, chiar și de întreaga Europă, să-ți mărești de la an la an propriile retribuții nu este altceva decât nesimțire curată.
Ba mai mult, aflăm că pe lângă salariile și avantajele bănești de la BNR, unii dintre angajați mai iau și șpăgi de milioane de euro. Secretomania mecanismelor economice din BNR au făcut posibile astfel de aberații. De aceea este necesar un control foarte dur la BNR, precum și o transparență absolută a tot ceea ce înseamnă salarii și prime în instituție.
Consider că poporul român trebuie să cunoască unde se cheltuie fără nici o noimă banii săi.
Tot în această categorie intră și alte instituții bugetare, care până astăzi n-au dat socoteală nimănui, cum ar fi TAROM, unde, deși an de an compania lucrează în pierdere, angajații iau, de asemenea, salarii și prime de mii de euro.
Pe lângă TAROM, mai sunt atâtea alte instituții, cum ar fi Navrom, CFR, RADET etc.
Domnule prim-ministru, organizați corpuri de control pentru toate instituțiile bugetare ale statului român și vă veți cruci de felul în care sunt prădați banii noștri.
Ștefan POPA POPA’S

