Normal ar fi ca de Ziua Copilului să avem mare grijă cu toţii și să încercăm să facem cât mai multe bucurii celor mici. În acelaşi timp să ne gândim și la cei care le fac educația, începând cu cei șapte ani de acasă, educația din familie, și continuând cu educația din grădiniță, școli, centre de cultură.
Pe de altă parte, nu a fost nici un guvern, nici înainte şi nici în ultima perioadă, care să aducă indemnizația pentru copii la un standard comparativ cu cel din Europa.
Apoi, nu putem trece cu vederea criza profundă din ţara noastră, din Europa şi din lume. Trăim într-o Românie cu oameni care suferă penurii de tot felul, cu griji şi probleme şi chiar nu știu cât timp mai au ei pentru educarea copiilor.
Pe profesori îi vedeam, chiar de Ziua Copilului, ieșiți cu miile în stradă, nemulțumiți atât de condițiile din învățământ, cât și de propriile salarii.
În altă ordine de idei, vreau să amintesc de copiii lăsați acasă, în grija bunicilor sau a rudelor, părinții alergând de ani de zile pe la porți străine pentru un ban, pentru a înlocui viața de neajunsuri din propria țară.
Și nu mai vorbesc de grija noastră, a tuturor, față de cei mici. Olimpicii internaționali și performerii în știință, cultură și artă nu au nici o bucurie când se întorc în propria țară, indemnizațiile și primele pe care le primesc drept recompensă a performanțelor lor fiind adevărate bătăi de joc.
V-am arătat până acum câteva „cadouri” oferite de societatea românească copiilor de ziua lor.
Numai cei care vor fi votați peste câteva zile se vor bucura timp de patru ani de banii puși în buzunarele lor din bugetul statului, bani furați, în parte, și de la familiile acestor copii.
În acest context, ce viitor vor putea avea acești copii, când noi, astăzi, le oferim astfel de exemple și condiții?
Ștefan POPA POPA’S
