Una, două...15... 417... 3.508... gata, ajunge? Suntem deja capitala culturistă sau mai bag vreo două, să fie rotund? Pardon, culturală...
Sunt asudat și încordat mai ceva decât după un trei mii și juma’ de flotări... Știți cum e, cică efortul psihic susținut obosește mai abitir decât efortul fizic. Iar eu mă strădui de câteva zile din răsputeri să înțeleg ce legătură exista între cultură și flotări. Mai ales că „flotariștilor” nu li se sugerează să țină în dinți vreo pensulă sau vreun pix, pentru ca atunci când ajung la sol să picteze sau scrie, puțin câte puțin, vreun tablou sau vreo poezie. Vă mărturisesc că, până acum, singurele rezultate ale efortului meu psihic sunt amintirea unui banc și poticnirea într-o concluzie tristă. Concluzia cea tristă e că, în mod sigur, cel care a putut screme o astfel de inepție își are întreaga existență blocată într-un moment traumatizant din trecut. Probabil acel moment în care, venit la oraș de pe te miri ce coclauri, a avut de furcă rău de tot cu obținerea vizei de flotant. Să fi fost vreo inocentă greșeală de proceduri sau pur și simplu era prea prost ca să fie primit la oraș, asta nu știu. Dar cu siguranță ceva a fost acolo, atunci... Cât privește bancul, e cu tovarăși milițieni de pe vremuri și vi-l împărtășesc cu drag: cică îi trimite șeful, cu tot cu neveste, la un concert de muzică de cameră. Ca să nu mai zică lumea că sunt proști și needucați... A doua zi, toți cu piepturile în față și mândri nevoie mare... Când vine șeful, face unul pasul în față și-și dă drumul: să mai spună cineva, șefu’, că suntem proști... din toată sala aia numa’ noi am dansat!
Inestimabililor... dansați pe ce muzică vreți și elucubrați ce idei puteți... dar mai pe acasă, așa... prin sufrageriile voastre sau prin șpais, pe unde vă vine mai bine... Dar nu în public, în numele orașului meu! Mai bine retrageți candidatura Timișoarei din cursa pentru capitală culturală europeană, dacă atât vă duce capul. Eu și mulți ca mine am suporta mai ușor că nu deținem acest titlu, decât să ne alegem, din cauza unor idioți, cu patalamaua de „mai caracaleni decât caracalenii”. O macara rămasă în mijlocul unui bloc rotund e, totuși, o anecdotă simpatică în comparație cu povestea unui oraș de renume care acceptă și mai și flutură confuzia tâmpă dintre cultură și culturism...
Cosmin ȚÎNTĂ
Sursa foto: myopinioncounts.co.nz
