Dacă un lucru e sigur în toată isteria declanșată de valurile de „refugiați” care au luat cu asalt Europa în ultima vreme, acela ar fi că... e foarte dificil să emiți o judecată complet acoperitoare, corectă și lipsită de echivoc asupra a ceea ce se întâmplă. Ca atare, în primă instanță cred că ar fi necesar să lămurim la rece măcar vreo două aspecte simple.
Statutul refugiaților cade sub incidența unei convenții speciale, adoptată de ONU prin 1951. În principiu, sunt persoane care fug din calea războaielor, persecuțiilor sau calamităților naturale. De un specific fundamental al statutului de refugiat este faptul că aceștia nu pleacă la mare distanță de teritoriul sau țara lor. Refugierea înseamnă să rămâi aproape, pentru a te întoarce atunci când situația se îndreaptă. Așadar, luarea în piept a câtorva mii de kilometri și a numeroase granițe, către o lume complet străină din toate punctele de vedere, nu are în comun mare lucru cu natura juridică a „refugiului”...
În al doilea rând e de observat ce fel de lume este aceea spre care se îndreaptă valul. Iar aici apare un paradox considerabil. Pe de-o parte, e o lume cu standarde economice și sociale înalte. Mai e și o lume care face regula pe cât de exigent, pe atât de ușuratic, dintr-un mănunchi de concepte legate de „drepturile omului”. Atât de ușuratic, încât a răsturnat de multișor logica elementară a democrației: majoritățile au ajuns să tacă mâlc în fața minorităților, sub pretextul drepturilor și libertăților! Iată și paradoxul: această lume constituie anti-lumea de căpătâi în cultura, istoria și credința celor care o iau acum cu asalt...
Alăturați dumneavoastră cele două paragrafe de mai sus și judecați. Cu adevărat liber. Și cu toată compasiunea. Eu mă voi opri asupra a altceva. Care mă frământă de mult timp și mă intrigă tot mai mult pe fondul isteriei crescânde a acestor săptămâni. Mă voi opri asupra ipocriziei occidentalilor, cei luați acum cu asalt. Și îmi permit să o fac dintr-un unghi foarte subiectiv!
Ani de zile, sub aceleași pretexte, ne-au fâlfâit și nouă pe sub nas concepte ca „drepturile omului”, „liberalizare economică” și altele din aceeași tulpină. Evident, după înțelesul și interesul lor. Împingând către groapă o economie locală completă, cu industrii complexe, resurse considerabile. Și transformând-o într-una slabă, strict complementară și mai ales... de tip „piață de desfacere”. Ani de zile au tolerat zâmbind statistici cu un somaj de șapte la sută, știind clar că sunt mincinoase. Șomajul de la noi ar fi trebuit raportat la milioanele de români care în lipsa unui loc de muncă acasă au plecat în pribegie pe unde au apucat... Dar s-a tăcut surd, pentru că milioanele alea s-au transformat fie în brațe ieftine pentru munci inacceptabile de către occidentali, fie în creiere pe cât de utile, pe atât de necesare. Dar mai ales pentru că nimeni nu era și nu este dispus să recunoască faptul că azi la modă sunt în primul rând războaiele economice. Știați că, la un moment dat, câțiva specialiști ai Academiei Române și-au încheiat cu o concluzie șocantă o serie de analize: în primii zece ani după „revoluție”, România a înregistrat pierderi mai mari decât în urma celor două războaie mondiale, la un loc? Drama unei țări pustiite social-economic și a milioanelor plecate în pribegie a fost și este tratată cu maxim cinism. Doar am apucat-o pe drumul cel bun, nu? Chiar dacă milioanele astea de români ar fi ușor de încadrat la statutul de „refugiat”. Căci da, oameni buni... Au plecat înfrânți fără vină și putință de apărare, din bătaia unui necruțător război economic!
Ei, bine... luând așa lucrurile, cam ce primează într-un om rămas cu mintea și instinctul de conservare nealterate de atâta manipulare și lovituri ale noului tip de război? Nu știu la ce vă gândiți dumneavoastră, dar eu m-aș gândi în primul rând la NOI. Înainte de a face exerciții naive de altruism, aș încerca să-mi întorc acasă măcar o parte dintre cei goniți de pauperizare prin „lumea bună”. Dezvoltând locuri de muncă, regândind societatea și statul, legând cu românii din jurul granițelor o relație cât mai puternică și benefică! Încercând să încurajez natalitatea și creșterea demografică prin intermediul populației autohtone, căci numai așa poți gândi la viitor. Apucând, până la urmă, frâiele propriului destin, oameni buni! Și construindu-ne un sănătos și adevărat refugiu din calea unor momente de istorie turbulentă. Vremea naivității și a resemnării în neputință a trecut. E vremea ca interesul nostru să primeze!
Cosmin ȚÎNTĂ
Sursa foto: myopinioncounts.co.nz
