Anul 1990. Românii votau în masă pentru „liniștea” lor, aducând la putere valurile doi și trei ale, credeam noi, ceilalți, defunctului partid comunist. FSN a reușit să ducă în Parlamentul României, prin intermediului (mai mult decât) credulului electorat român o sumedenie de personaje, iar „frontul” avea o majoritate covârșitoare, de peste 77%.
Nu credeam că se va ajunge vreodată ca această cifră să fie măcar egalată sau că, după atâția ani de experiență electorală, românii ar vota într-o asemenea manieră cu o formațiune sau o coaliție politică.
Ultimele alegeri parlamentare din România au adus USL o majoritate confortabilă în Parlament, fiind foarte clar, încă de la stabilirea componenței celor două camere, că (aproape) orice mișcare a Opoziției va fi sortită, din fașă, eșecului.
Însă, mirajul puterii atrage ca un magnet, iar parlamentarii din formațiunile mai mici ca pondere se reped la coaliția gigant mai ceva ca muștele la boiul de miere. Migrarea în grup a parlamentarilor PPDD spre Uniunea Social-Liberală a făcut, însă, ca recordul deținut de FSN să fie bătut. Acum, USL deține, în Senat și Camera Deputaților, undeva în jur de 80% dintre aleși.
Cu siguranță, pentru un joc democratic autentic, acest lucru dăunează. Însă nici nu putem să le imputăm ceva traseiștilor domnului Dan, din moment ce în politica românească a trece de la un partid la altul, când și cum te taie capul, a devenit un soi de sport. Lipsa unor măsuri în aceste situații, cum ar fi, de exemplu, pierderea calității de parlamentar – din moment ce ți-ai trădat doctrina în numele căreia ai fost ales și, mai mult, electoratul care te-a trimis să-l reprezinți – duce la aceste situații aberante, cum numai la noi, în România, mai poți întâlni.
Ne aducem aminte cum, pe la mijlocul anilor ’90, chiar în Timiș, partidul aflat atunci la conducerea județului – coincidență sau nu, unul dintre partidele care compun astăzi USL, și anume PSD – și-a făcut un scop în sine din atragerea primarilor altor formațiuni politice. Puțini edili au rezistat tentației, cei mai mulți dintre ei alegând să schimbe macazul politic, doar pentru că în acest fel puteau primi ceva bănuți de la buget pentru comunitățile lor. Vremurile s-au schimbat apoi, PSD a pierdut alegerile, cu toate că scopul racolării primarilor tocmai acesta a fost, de a-și asigura, la sate, „spatele” necesar la vot.
S-a dovedit, iată, că această măsură a atragerii cât mai multor politicieni de partea unei coaliții sau alta, a unui partid sau altul, nu dă, mai niciodată, roade.
Probabil că, mai devreme sau mai târziu, poate chiar la alegerile viitoare, actualii parlamentari ai USL proveniți din alte partide nici măcar nu se vor afla pe listele electorale. Sau, dacă vor fi, vor ocupa poziții eligibile la Paștele Cailor.
Anton BORBELY
