Grija guvernanţilor de a nu slăbi ugerul bugetului naţional, singurul care mai dă lapte de calitate superioară pentru clientela politică, a devenit alarmantă. Pe lângă taxe peste taxe şi noi impozite pe impozite, născocite pentru te miri ce, spaima băgată în slujbaşii adunători de biruri a crescut până la obsesie. Să nu care cumva să faceţi greşeala şi să vă imaginaţi că „foncirea” rămasă aceeaşi de pe vremea lui Moromete se aplică marilor datornici la bugetul de stat. Nici poveste. Aceştia sunt lăsaţi în voia lor, să adune „cheag”, pe care să-l împartă cu aleşii neamului taman acum, în preajma alegerilor, când se simte, la nivelul partidelor politice, o sete de mangoţi mai aspră ca oricând. Deci, colectarea taxelor şi impozitelor merge strună după principiul haiducesc modern: ia de la sărac şi dă la bogat! Cum altfel ai putea cataloga altfel întâmplări care, deşi sunt de un tragism lugubru, se învecinează cu hilarul? Zilele trecute, când tocmai ne prinsese, ca în fiecare an, aşa, pe la sfârşitul lui ianuarie, o nouă iarnă, tot pe nepregătite, neaşteptate, brusc şi deodată, unui contribuabil, cetăţean al acestei ţări, minunat conduse, i-a trecut prin cap, fiind prins între nămeţii de pe un drum public, frumos întroienit şi deloc necurăţat, să ceară ajutorul la Apelul de Urgenţă 112. Acum, nu spun că pentru deszăpezirea acelui drum, desigur, au fost încheiate contracte faine şi luaţi bani albi – ca zăpada – pentru alegeri negre, ca noaptea din mintea noastră, vreau doar să spun că omul era prins între nămeţi de mai multe ore, că nu avea apă şi hrană, că benzina în rezervor era pe sfârşite, că viaţa lui era în primejdie şi că îl cuprinsese o frică de moarte. Ce era să facă? Normal, a cerut ajutor! Mai puţin normal a fost faptul că acei veniţi să-l salveze, supăraţi de moarte că au fost „deranjaţi” pe o astfel de vreme, au tăbărât pe bietul om, ameninţându-l cu amenda pentru că a folosit serviciul de urgenţă pentru alte motive decât cele normale!? Aşa că, năpăstuitul, ca să nu spun muribundul, de pe frumosul drum al patriei, în loc să fie întrebat cum se simte şi cum stă cu sănătatea, a fost degrabă apostrofat şi ameninţat cu poprire pe lovele. Frumos, nu?
În altă ordine de idei, dar cam tot pe aici şi tot în aceeaşi perioadă, cei de la CNADNR, tocmai acei care se ocupă de faceri şi curăţări de drumuri la noi în ţară şi iau bani buni din această îndeletnicire, se dădeau de mama focului, nu cum să cureţe drumurile, pentru că de asta se cam ocupa armata, ci cum să colecteze taxele pe rovinietă. Se strofocau să vadă cam ce dovezi ar trebui să le aducă cei înzăpeziţi, cărora, în cele 2-3 zile cât s-au luptat cu nămeţii, le-a expirat valabilitatea rovinietei, iar ei se aflau pe bravele drumuri ale patriei. Asta chiar e de „noaptea minţii”! Deci, nu curăţi drumul pentru care eşti plătit, creezi premisele de a mă face să devin contravenient, iar apoi vii frunos şi mă amendezi că doar, cum spuneam mai la început, e nevoie de lapte în ugerul bugetului…
Petru Vasile TOMOIAGĂ
