„DEMOCRAȚIE: s. f. formă de organizare politică a societății care proclamă principiul deținerii puterii de către popor. ~ sclavagistă = tip de democrație în care puterea era exercitată de stăpânii de sclavi; ~ burgheză = formă specifică orânduirii capitaliste, prin care se încearcă să se asigure libertatea și egalitatea generală a cetățenilor în fața legilor; ~ populară = formă de democrație apărută într-o serie de țări din Europa și Asia, după cel de-al doilea război mondial, în care puterea aparține clasei muncitoare în alianță cu țărănimea și alte categorii de oameni ai muncii...”. Cam asta este definiția dată de DEX termenului...
După un sfert de secol în care am crescut odată cu „democrația” de pe la noi, însumând din ce în ce mai multe și radicale semne de întrebare, m-au priponit cu adevărat în ceață două întâmplări consumate recent. Preşedintele ţării a promulgat o lege (217/2015) care incriminează cultul persoanelor vinovate de legionarism, fascism, rasism, xenofobie, precum şi promovarea unor simboluri, concepţii, doctrine, aparţinând aceluiaşi spectru ideologic. Deși cuvântul „comunism” lipsește din context, un comentariu al consilierului prezidenţial Andrei Muraru mai aruncă niște paie pe foc: „Ceauşescu a fost încadrat (la fel ca, de pildă, unii membri ai guvenului Antonescu) la rubrica genocid... e o ţintă proeminentă a legii!”. Adăugați în ciorba de pe foc faptul că procesul lui Ceaușescu a fost catalogat ca neîntemeiat juridic... Nu cred că un Eliade, Cioran, Țuțea sau Gyr erau potenţial asasini sau de un antisemitism hiper-pasional, care să îi arunce în negura necitirii. Tot astfel, nu cred că toţi membrii partidului comunist sau simpatizanții lor se fac vinovați de abuzurile acelor vremuri sau că ar trebui să aruncăm la gunoiul istoriei zestrea deloc neglijabilă cu care rămăseserăm după ’89: datorii zero, bani de-o parte, independența agro-alimentară și energetică rezolvate, plus industrii întregi funcționale, la cheie... Toate făcute praf și pulbere între timp, după cum știm. Ați început deja monitorizarea, băieți? Consilierul mai sus menționat zice că da... Oare cât costați, din bani publici? Să știți că m-am obișnuit cu mâna lungă și necruțătoare a sistemului din vremea în care lucram la televiziunea așa-zis „liberă” și de mare „interes național”, după cum zice legea!
Am o singură întrebare, după această înșiruire de idei: cum rămâne cu articolul ăla din Constituție privitor la libertatea de exprimare a gândurilor, opiniilor sau credințelor și cu interzicerea cenzurii de orice fel?
A doua chestie care m-a băgat în ceață de ceva vreme încoace este înființarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială. Miroase instant a ceva între Gestapo și instituții staliniste... Încalcă principiile constituționale de separare a puterilor în stat și creează ecuația necesară pentru că economia țării să fie dirijată de o singură echipă. Din care nici președintele Comitetului, nici ceilalți opt membri nu pot fi trași la răspundere de vreo instituție ai cărei membri au fost aleși democratic. Aceștia vor decide cu privire la politica macroprudențială sau la cea de stabilitatea financiară, vor decide instituțiile și structurile sistemului financiar! Nici urmă de democrație în acest comitet: de la modul de selecție a membrilor (toți numiți), până la activitatea instituției! BNR, ASF și Guvernul par a fi obligate să pună în aplicare orice decid cei nouă! Nu pare să existe vreun soi de democrație nici la vot, fiindcă, în caz de egalitate, președintele, adică Isărescu (îl știți?) decide ce și cum...
Temă de casă, stimați cititori: încotro ne îndreptăm, cât din toate astea se întâmplă în folosul nostru? Dregeți cei 25 de ani scurși de la „eliberare” încoace... Și hotărâți voi care dintre propozițiile de început se pot aplica. Eu m-am împiedicat de o altă definiție din DEX... „PSEUDODEMOCRAȚIE ~i: f. Formă de guvernământ care acceptă principiile democratice în mod formal, nerespectându-le în realitate”...
Cosmin ȚÎNTĂ
Sursa foto: myopinioncounts.co.nz
