Două tramvaie vechi, primite de la oraşul înfrăţit Karlsruhe acum 15 ani, au intrat în renovare anul trecut. Acum sunt gata de drum, iar mâine va avea loc inaugurarea cu fast.


Tramvaiele, spune primarul, au fost reabilitate aproape în totalitate, aşadar pot fi considerate tramvaie noi. În schimb şasiul tramvaielor nu a fost refăcut. Aşadar, partea metalică de dedesupt care ţine maşinăria laolaltă este veche de aproape 50 de ani. Acest tip de tramvaie sunt de marca Wegmann, GT4 fabricate în anii ‘60-’70 şi au circulat pe străzile din Bremen, Karlsruhe şi Munchen. Unele au fost scoase din circulaţie prin anii '90 şi date Timişoarei pe vremea administraţiei Ciuhandru, în 2000. Reprezentanţii RATT spun că partea metalică va mai rezista câţiva zeci de ani, deşi garanţia pentru şasiu este undeva în termenul de 50 de ani.
Preţul pentru recondiţionarea unui tramvai a ajuns la 500.000 de euro. Din aproximativ trei tramvaie am fi putut cumpăra unul nou care să ţină încă 50 de ani.
Primarul este de-a dreptul încântat de tramvaiele reabilitate care vor circula în urbea de pe Bega. Le-a dat şi un nume - Armonia - cu tot cu explicaţie. 
"8 iulie este Ziua Transportului Public în Timișoara. Vom organiza un eveniment care în acest an va fi mai deosebit. Mâine vom prezenta cele două, pot să le spun, noi tramvaie rezultate din reabilitarea a două tramvaie vechi. Reabilitarea este făcută într-o proporţie aşa de mare încât avem de-a face cu tramvaie noi. Vreau să vă spun că am şi dat nume acestor tramvaie pentru că sunt un nou model de tramvai, made in Romania. Noi nu am ţintit aşa ceva, dar în final am constatat că, de fapt, am făcut în România să se fabrice din nou tramvaie. Este un lucru excepţional. Este tramvaiul Armonia. De la faptul că au fost concepute ca specificaţii de funcţionalităţi într-un oraş al armoniei - Timişoara. Timişoara este un oraş al armoniei între oameni şi al armoniei în general, sub orice aspect, armoniei între vechi şi nou." a declarat marţi Nicolae Robu.
Programul inaugurării începe de la orele 09:15 cu "vagonul tras de cai pe pe podul Maria urmat de celelalte tramvaie şi de platforma cu formaţia Pelegrini, apoi tramvaiul nou şi vagonul restaurat spre Catedrala Metropolitană. La 09:25 se va staţiona în zona Catedralei, acolo va rămâne tramvaiul Armonia urmat de tramvaiul restaurat. Evident, cetăţenii vor putea face fotografii cu toate aceste tramvaie.", mai spune primarul. Pe Bulevardul 16 Decembrie 1989, pe partea spre Catedrala Mitropolitană, vor fi expuse un autobuz articulat, un autobuz scurt, un troleibuz, un microbuz destinat transportului persoanelor cu handicap etc. Pe Bulevardul Regele Ferdinand I vor fi expuse maşinile de intervenţie ale RATT şi alte vehicule. Fundalul sonor va fi asigurat de trupa Peregrinii, care va cânta pe tramvaiul Timiş 2, pe platforma care va stationa în staţia de la Catedrală.
Timişorenii nu vor putea circula încă cu ele, pentru că au o omologare provizorie şi mai necesită anumite teste înainte de a fi puse în circulaţie.
„De la domnul Goia (n.r. – directorul general al RATT, Ioan Goia) am reținut că ultimul test trebuie făcut cu saci de nisip înăuntru pentru a se simula încărcarea cu călători ca sarcină, se verifică sistemul de frânare și de-abia după aceea se va da undă verde… RATT dorește să anunțe mâine (n.r. – miercuri, 8 iulie) când vor intra în funcțiune tramvaiele noi.(...) Va fi o probă şi la instalaţia de climatizare. Vom vedea dacă face faţă şi în condiţii de caniculă. ”, a încheiat Nicolae Robu.
Andreea VASILESCU