- Tot vorbim despre „cei şapte ani de-acasă”...
- Sunt esenţiali în creşterea, educarea şi instruirea unui copil. Fără ei nu se poate. Încă din fragedă pruncie, chiar de la 3-4 ani, trebuie avută în vedere educaţia unui copil. Trebuie să stai de vorbă cu el, să-i explici. Chiar dacă tu crezi că nu înţelege, el are o anume percepţie a ceea ce-i spui. Şi, apoi, în decursul anilor următori, puterea exemplului este hotărâtoare. Poţi să-i spui de o mie de ori un lucru, el te urmăreşte, vede ce faci tu, şi face ceea ce tu ai făcut. Este foarte important acest lucru. Şi, mai este ceva. Această educaţie de început o pot face doar mama şi tatăl copilului. Familia. Nucleul societăţii. Nu se poate face educaţie de către bunici, sau de către părinţi surogat, falşi părinţi. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Bunicii au şi ei rolul lor, dar adevărata educaţie rămâne tot în seama familiei, a mamei şi a tatălui. Mama, tata şi copilul formează adevărata familie.
- Avem tot mai multe familii destrămate...
- Mare păcat. Şi o mare problemă în acelaşi timp. Se destramă familii din cauza sărăciei, a alcolismului, a plecării la muncă în străinătate. Avem chiar trista experienţă a plecării părinţilor pentru a lucra în străinătate. Copiii rămân în seama bunicilor ori a altor rude. De aici, o serie de neajunsuri. Am mai spus şi repet: educaţia de bază trebuie să o facă părinţii. În lipsa acestora apar probleme. Mai mici ori mai mari, de la caz la caz. Vreau să mai spun că un copil este ca un puiet de pom. Dacă de mic creşte drept, drept va fi, dacă va creşte strâmb, foarte greu se va îndrepta sau nu se va îndrepta niciodată... Copilul, în decursul formării, trebuie să aibă exemple, trebuie să aibă modele. Trebuie să vadă cum se petrece un lucru...
- Care credeţi că este rolul şcolii în educarea tinerilor?
- După familie, rolul principal îi revine şcolii. După ce avem handicapul cu destrămarea familiilor, care îşi pune tot mai mult amprenta pe societatea noastră şi dezvoltarea ei, mai avem şi neajunsul cu şcoala, educaţia şi instrucţia la nivelul învăţământului. La noi au fost distruse sistematic şcolile. Educaţia a fost amputată. Avem manuale de joasă factură, făcute să primească unii bani, nu să educe elevii noştri. Pot spune că educaţia, la noi, este ca o barcă în derivă: nu are nici orientare, nu are nici cârmaci. Am avut miniştri vremelnici care au vrut să facă fiecare o programă şcolară proprie, după cum i-a tăiat capul şi n-a ieşit nimic.
Ce este mai trist este faptul că, încet-încet, pleacă ultimii dascăli de şcoală veche, cei care au mai ţinut cât de cât ştacheta învăţământului românesc... În educaţie nu ne aşteaptă vremuri bune. O dată cu plecarea celor din „şcoala veche”, dascăli care aveau o pedagogie bine pusă la punct, învăţământul va pierde şi mai mult din calitate. Ajungem să spunem că: cine pe cine învaţă şi, mai ales, ce?
A consemnat, Petru Vasile TOMOIAGĂ
