Timișoara întreagă a îmbrăcat, ieri, straie de sărbătoare. Primul bărbat al urbei, cârmaciul care conduce orașul spre noi și noi culmi de progres și civilizație, și-a celebrat ziua de naștere.
Prinos de recunoștință i-au adus prietenii, în foaierul Filarmonicii, însă mai întâi componenții echipei de fotbal ACS Poli i-au cântat „La mulți ani”, mulțumindu-i din inimă pentru că i-a sprijinit, iar ei l-au răsplătit promovând în „Liga lui Gino”. Însă, cea mai mare fericire i-a adus-o un telefon primit în toiul petrecerii aniversare, mesaj care l-a făcut să lăcrimeze, plin de mândrie și de satisfacția misiunii îndeplinite.
Constructorul care lucrează (mai mult decât era termenul limită) la pasajul Michelangelo l-a anunțat că poate inaugura, tocmai în această zi plină de semnificații, subpasajul. Lucru pe care cârmaciul l-a anunțat celor prezenți, stârnind ropote de aplauze unanime și vii dovezi de apreciere.
Pentru că, ce poate fi mai frumos într-o zi ca aceasta? (Chit că, după cum ne spunea chiar el, cârmaciul, subpasajul nu poate fi inaugurat decât mai târziu, din cauza vremii... Care vreme, o știm cu toții, a fost rece și ploioasă în ultimele zile, așadar, nepotrivită pentru un astfel de deznodământ). Poate i-au jucat constructorii o farsă, poate au vrut să-i facă un cadou nesperat...
Cert este că sărbătoritul a convocat presa, prietenii, petrecăreții, spre seară, la inaugurarea mărețului obiectiv. Unde mai pui că a avut și oaspeți de la București, șefi de partid mare liberal, rămași și ei impresionați de performanța managerială a primului stătător al urbei de pe Bega... Și care, bineînțeles, au ținut neapărat să-și facă selfie-uri cu el, să le rămână amintire acest măreț moment: ziua lui de naștere și inaugurarea pasajului.
A fost o zi de neuitat pentru Timișoara. O zi celebrată cu fast (oare cârmaciul și-a luat liber de la muncă sau doar s-a învoit câteva ore?), așa cum șade bine oricărui oraș ce și-a rezolvat și ultima problemă ce-o mai avea...
Anton BORBELY

Sursa foto:  myopinioncounts.co.nz
P.S. – Acest material este un pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este pur și simplu... (ne)întâmplătoare.