Eveniment

În fiecare an, în calendarele creștine la data de 20 iulie figurează și numele profetului Ilie și multă lume cinstește pe acest sfânt, mai ales că o mulțime de persoane îi poartă numele. Dar cine a fost acest profet și ce înseamnă de fapt a fi profet sau proroc?

Întrebarea este justificată, observând că, fie din necunoașterea mai exactă a informațiilor oferite de Biblie, fie din nevoia omenească de a mai înflori lucrurile, destulă lume se pare că are o imagine mai mult folclorică, împodobită și cu ceva superstiții, a Sfântului Ilie, decât cea reală din Sfânta Scriptură.

Cine au fost profeții? Mai întâi, nu erau niște ghicitori ai viitorului, cum se pretind în prezent, pentru naivi, cei care umblă cu ghiocul, cu cititul în palmă sau în cărți de joc, cu zodiile sau horoscopul etc., cu toate că și profeții avertizau în Vechiul Testament pe cei din poporul ales iudeu despre urmările la care trebuia să se aștepte în viitor în urma fidelității sau infidelității lor față de unicul Dumnezeu.

De asemenea, a fi profet sau proroc nu era o meserie pe care cineva și-o putea alege ca în zilele noastre zicând: - Mă înscriu la școala de profeți, îmi iau diploma și activez ca profet. Nici nu era o calitate care se putea moșteni, de genul: - Bunicul a fost baron, tata baron, eu devin automat baron! Atunci cine erau profeții? Erau persoane alese și inspirate de Dumnezeu, conform înțelepciunii sale, care erau însărcinate cu anumite acțiuni sau mesaje de comunicat poporului ales israelit în perioada de 2.000 de ani de la strămoșii Abraham, Isac și Iacob până la Isus Cristos. În sens mai larg, astfel de persoană a fost și Abraham, care nu era numit profet, dar pe care Dumnezeu l-a chemat să plece cu ai săi din țara natală la mare distanță în Țara Făgăduinței (Israelul de azi), unde să devină strămoșul unui întreg popor, prin care să se binecuvânteze toate popoarele. (Noi înțelegem că din acest popor avea să se nască Mesia, Mîntuitorul Isus, promis de Dumnezeu la începutul omenirii). La fel, Moise, deși nu a purtat numele de profet, a fost chemat nominal de Dumnezeu, cu 1.500 de ani înainte de nașterea lui Isus, să întreprindă ieșirea din robia și țara Egiptului și întoarcerea în Țara Făgăduinței și să comunice poporului ales cele zece porunci și rânduielile Vechiului Testament sau Legea veche. Moise nu e numit profet, dar a fost un mare crainic al lui Dumnezeu. Astfel de personalități către care a vorbit și pe care le-a îndrumat Dumnezeu, fără a fi fost numite profeți, mai sunt menționate în Biblie. Perioada mai densă în care apar profeții propriu-ziși este cea de după întemeierea regatului evreilor pe la anul 1000 înaintea nașterii lui Cristos, o dată cu primii regi, Saul și David. În viața lui David este menționat clar profetul Natan. În secolele următoare sunt menționați o mulțime de profeți, care pot fi grupați în două categorii: cei de la care au rămas scrieri în Biblie sub numele lor și cei de la care n-au rămas scrieri, dar despre care Biblia relatează uneori foarte pe larg privitor la misiunea și activitatea desfășurată de dânșii.

Din această ultimă categorie face parte și marele profet Ilie. De la dânsul nu a rămas un fascicol în Biblie, dar în Biblie sunt o mulțime de pagini care descriu misiunea lui de crainic al lui Dumnezeu și acțiunile și minunile lui pentru păstrarea credinței în unicul Dumnezeu și în afirmarea dreptății sale. Vezi Cartea 1 a Regilor, Capitolele 17-22 și Cartea 2, Capitolele 1 și 8-10.

Să exemplificăm cu un episod semnificativ din biografia profetului Ilie, cel în legătură cu OCUPAREA PRIN CRIMĂ A VIEI LUI NABOT DE CĂTRE REGELE AHAB ȘI SOȚIA SA PĂGÂNĂ IZABELA și NIMICIREA LOR anunțată de PROFETUL ILIE către REGELE AHAB.

Scurtă expunere a unor momente din viaţa profetului

Profetul Ilie este unul dintre marii profeți ai Vechiului Testament, menționat ca atare și în Noul Testament ca prezent la schimbarea la față a lui Isus pe munte, chiar dacă cel mai mare dintre profeți, după vorba lui Isus, rămâne Ioan Botezătorul, cel care nu numai că l-a prevestit ca ceilalți pe Mesia-Isus, ci chiar l-a arătat venit între oameni.

Ilie era originar din Tișbe, de aceea în comentariile moderne e menționat uneori și ca Ilie Tișbeteanul. El a trăit și acționat mai ales pe timpul regelui AHAB al Samariei din regatul de nord, Israel, care a domnit 22 de ani, între anii 874 și 853 înainte de Cristos, o perioadă foarte dificilă și tulbure din punct de vedere religios.

Ahab își luase de nevastă și o făcuse regină pe Izabela, fiica regelui păgân din Sidon, de la nord, o femeie foarte ambițioasă, șireată și crudă, care a adus cu ea și cinstirea sau cultul zeului ei Baal și a umplut țara cu preoți păgâni, cu un templu și altar în reședința Samaria și cu locuri de închinare pe vârfurile dealurilor, astfel că o parte dintre iudei ajunseseră să se închine zeilor păgânilor, după exemplul conducătorilor... Revoltat, Ilie l-a anunțat pe Ahab că mult timp nu va mai cădea strop de ploaie, ci va fi secetă și foamete...

Persecutat, Ilie va sta un timp fugar aproape de râul Iordan, apoi la Sarepta, în Sidon. Dar s-a întors iar la rege și l-a provocat să adune sutele de slujitori ai zeului Baal, ziși profeți, pe muntele Carmel, unde să dovedească puterea rugăciunii lor la zei, dar care făcându-se de râs, aceștia au fost măcelăriți în masă de popor. După ce regele a povestit Izabelei cum a anihilat Ilie pe profeții ei, aceasta s-a jurat că a doua zi îl va măcelări și ea pe Ilie, dar el a fugit prin regatul de sud și 40 de zile prin pustiu până la muntele Horeb, unde s-a odihnit într-o peșteră. Dar nu a avut parte de lungă odihnă, căci Dumnezeu l-a dirijat iarăși spre pustiul Damascului, cu însărcinarea ca pe cale să ungă drept profet urmaș al său pe plugarul Elizeu, ceea ce a și făcut, Elizeu părăsind ocupația agricolă pentru a-l însoți pe Ilie până când, într-o bună zi, mai târziu, au ajuns la Ierihon, la apa Iordanului, unde pe neașteptate într-o vijelie a apărut un car de foc cu cai de foc, care l-a răpit de lângă Elizeu pe Ilie și a dispărut în văzduh spre cer. Erau de față vreo cincizeci de martori, care s-au hotărât să pornească să-l caute pe ILIE, ajuns poate pe munți sau prin văi, dar după trei zile s-au întors fără să-l fi găsit. Peste 820 de ani Ilie, cu Moise, va apare iarăși pentru a asista pe muntele Tabor la transfigurarea lui Isus, care înainte de patima și moartea sa a voit să dezvăluie pentru câteva clipe în fața lor și a trei apostoli ceva din frumusețea sa dumnezeiască.

Profetul Ilie și via lui Nabot

Din viața și misiunea profetului Ilie pot fi prezentate diverse aspecte relatate de Sfânta Scriptură, care însă ar putea fi privite doar ca niște fapte petrecute cândva în istorie, care au trecut și gata, pe noi nu ne mai privesc. Există însă unul frapant, care este mereu și oriunde de actualitate, inclusiv și, mai ales, în țara și în timpul în care trăim, tratat pe larg în Biblie, în care se vede rolul Sfântului Ilie de crainic al dreptății divine și care e comentat de obicei sub titlul „Via lui Nabot”. Ce s-a întâmplat?

Regele Ahab, care se îndepărtase mult de rânduielile divine, își avea reședința principală în cetatea Samaria. Dar el mai avea o reședință de vară în ținutul Izreel, unde era un pământ rodnic, prielnic grădinilor și livezilor, unde se putea retrage pentru odihnă și plimbare în liniște. Lângă palatul și grădina lui era o vie, ce aparținea lui Nabot, un om ce trăia în respectul rânduielilor religioase iudaice.

Regele vine la Nabot și-i zice: „Dă-mi mie via ta, care-i aproape de casa mea, să-mi fac o grădină de verdețuri. În locul ei, sau îți dau altă vie, sau o plătesc cu bani. Cum preferi?”. Nabot însă i-a răspuns regelui: „Să mă ferească Domnul să-ți dau moștenirea strămoșilor mei!”. Nabot a răspuns conform rânduielilor înțelepte ale Vechiului Testament, care interziceau înstrăinarea pentru totdeauna a moștenirii străbunilor. Dacă s-ar fi întâmplat temporar, atunci la anumite date periodice pământurile trebuia să revină automat la posesorii inițiali, încât nimeni să nu rămână sărac lipit pentru totdeauna și nimeni să nu se îmbogățească la nesfârșit prin jefuirea altora.

Regele Ahab știa cu siguranță acest lucru, de aceea momentan nu reacționează violent, ci se întoarce supărat și mânios acasă, nu mai merge la masă, se trântește pe pat cu fața la perete și-și dospește în sine furia. Intră nevastă-sa, păgâna Izabela, în odaie și-l întreabă: „Ce-ai pățit de ești supărat și nu vrei să mănânci nimic?”. Ahab zice: „I-am zis lui Nabot din Izreel: Dă-mi via ta! Și mi-a răspuns: Nu pot să-ți dau via mea!”. La care Izabela îi replică: „Nu ești tu rege peste țara lui Israel? Scoală-te, mănâncă și veselește-te, că îți dau eu via lui Nabot!”.

Apoi Izabela se apucă și scrie scrisori în numele regelui, care era autoritatea supremă în stat, pe care le parafează cu sigiliul lui, către mai marii și conducătorii din cetatea lui Nabot, care-i implică pe mulți, într-un lanț întreg de complicități, care să ducă la exterminarea lui Nabot, posesorul viei. Le scrie să vestească ținerea unui post general de jale, ca și cum s-ar fi comis un mare păcat de sacrilegiu, să se convoace tot poporul la o mare adunare de judecată, să-l plaseze pe Nabot în fața adunării, să se caute și să se plătească doi nemernici care să dea mărturie falsă că l-au auzit pe Nabot blestemând pe rege și pe Dumnezeu, lucru pentru care se pronunța condamnarea la moarte, apoi să-l scoată pe Nabot la marginea cetății și să-l bată cu pietre ca să moară. Iar cei de acolo au făcut cum le ceruse Izabela și i-au comunicat că l-au scos pe Nabot din cetate, l-au bătut cu pietre și el a murit. În numele și sub paravanul legii, complici au comis fărădelegea.

Se pare că și fiul lui Nabot a fost ucis. Atunci Izabela i-a zis lui Ahab: „Ridică-te și ia în stăpânire via lui Nabot din Izreel, care a refuzat să-ți dea via, căci nu mai este viu!”.

Iar Ahab a coborât să ia via lui Nabot în stăpânire. Atunci cuvântul Domnului s-a îndreptat către Ilie din Tișbe: „Ridică-te și coboară înaintea lui Ahab, Regele lui Israel. Iată-l, este în via lui Nabot, să o ia în stăpânire. Să-i spui: Așa vorbește Domnul: Tu ai ucis și ai pus mâna. În locul în care câinii au lins sângele lui Nabot, vor linge și sângele tău!”.

Ahab i-a zis lui Ilie: „M-ai găsit, dușmanule!”. Iar el i-a zis: „Te-am găsit, pentru că te-ai vândut ca să faci ce este rău în ochii Domnului. Iată, spune Domnul, voi face să vină răul peste tine și voi mătura în urma ta; îl voi nimici pe orice om de parte bărbătească a lui Ahab (...) din cauza mâniei cu care m-ai mâniat și pentru că l-ai făcut pe Israel să păcătuiască. Domnul a vorbit și despre Izabela zicând: Câinii o vor mânca pe Izabela lângă zidul Izreelului. Pe cel al lui Ahab, care va muri în cetate, îl vor mânca câinii”.

Și, într-adevăr, Sfânta Scriptură relatează în continuare cum cuvintele profetului s-au împlinit, regele și regina Izabela fiind mai târziu uciși, dar și cei mulți din neamul lor. De ce oare? Erau la fel de vinovați?

Poate că ceilalți, sub aparența nevinovăției, erau de fapt profitorii crimelor și jafurilor principalilor vinovați, cum și Ahab n-a ucis personal pe Nabot, dar a tolerat și a dat aparența de legalitate la ceea ce a comis Izabela prin interpușii și complicii din cetatea lui Nabot.

Dar în zilele noastre? Câte nedreptăți s-au comis după războiul al doilea și câtă suferință provocată oamenilor din jurul nostru! Dar după anul 1989 câte jafuri s-au comis în toată țara sub acoperirea unor hârtii care trebuia să le ofere legalitate! Câți oameni au murit fără să fi redobândit bunurile răpite! Câți „oameni mari” de după l989 au continuat nedreptățile celor dinainte! Dar Dumnezeu rămâne același din totdeauna, iar profetul Ilie poate de aceea nu e amintit că a murit, pentru că mesajul lui rămâne valabil pentru toate timpurile. Dreptatea divină există, chiar dacă unii nu cred în Dumnezeu, cum nici Izabela nu credea. Sfinte Ilie, ajută pe toți să înțeleagă ce-i de înțeles!

Pr. Bonaventura DUMEA