Anul acesta, comemorarea luptătorilor anticomuniști uciși în Patria strămoșilor lor de ocupantul bolșevic de la răsărit s-a desfășurat, la Timișoara, sub semnul puterii lui Hristos, duminică, 16 iulie, fiind marcată, în calendarul creștin, ziua Vindecării Slăbănogului din Capernaum, vindecare săvârșită de puterea Dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos.
Ceremonia de comemorare a început la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, la Biserica din Lemn de aici fiind săvârșită Liturghia de Duminică, slujbă înfăptuită de patru preoți. În memoria luptătorilor anticomuniști uciși în primii ani de instaurare ai regimului comunist în România, s-a ținut un parastas, iar la final, unul din preoții prezenți a rostit o scurtă predică în care a vorbit despre putere, despre o putere autoritară, totalitară, instaurată prin voința omului, manifestată pentru a asupri, a degrada pe celălalt, și, despre puterea Divină, menită să ajute, să sprijine oamenii în așa fel încât ei să se simtă valorizați, iubiți, de ajutor în societate, „atunci când folosim abuziv puterea, degradăm chipul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu are toată puterea ș-o folosește doar ca să facă bine tuturor oamenilor. Despre minunea de astăzi, despre Vindecarea Slăbănogului este o lecție despre cum să folosim și cum să exercităm puterea care vine de la Dumnezeu. S-o exercităm cu dragoste, cu milă, cu compasiune, fiind conștienți că puterea noastră, nu este a noastră, ci vine de la Dumnezeu. Ne aflăm azi aici pentru a comemora pe cei care puterea nu i-a ridicat, ci i-a degradat. Le mulțumim pentru jertfa lor, pentru sacrificiul lor care a fost ca o lacrimă în această mare de suferință în care timp de zeci de ani a fost trădat țara și poporul nostru”, și-a încheiat predica distinsul preot.
Luptătorii Anticomuniști din România au fost comemorați la „Mormântul Celor Fără de Morminte”, monument ridicat din inițiativa Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Timiș, cu sprijinul financiar al primăriei municipiului Timișoara și al consiliului local al municipiului Timișoara, pe platoul de la „Pădurea Verde”, acolo unde, în anii de început ai regimului totalitar din România, au fost uciși mișelește loturi întregi de partizani luptători pentru păstrarea statalității României și a unității sale, pentru credință și neam.
Platoul de la „Pădurea Verde”, locul în care străjuie astăzi impunătorul monument, veghind povățuitor generațiile viitoare pentru cunoașterea unor vremuri în care istoria s-a dorit a fi alungată din școli și din inimile oamenilor, este un loc Sacru al ființei statalității României, un loc în care, ticălosul regim bolșevic a ucis, mai întâi, la 16 iulie 1949, un prim lot (Spiru Blănaru, Petru Domăşneanu, Romulus Mariţescu zis Fert, Petru Puşchiţă zis Mutaşcu, Ion Tănase) de partizani anticomuniști din Munții Banatului, iar la două săptămâni după acest moment, un alt grup de luptători din rezistența anticomunistă din Munții Banatului, în număr de șapte, pregătiți să fie trimiși spre închisorile de la Gherla și Aiud, spre a-și ispăși „pedapsa” (unii au fost condamnați la 10 ani de închisoare, alții la muncă silnică pe viață) au fost împușcați fără condamnare la moarte, duba în care au fost transportați oprindu-se la Timișoara, la „Pădurea Verde”.
În anii care au urmat, 16 luptători din Munții Babadagului, din Dobrogea, au fost scoși din închisorile de la Aiud și Gherla, urcați în trenul morții, duși la Timișoara și împușcați la „Pădurea Verde”. Aici au urmat în anii 51, 52, până prin 55, tot felul de execuții.
În cuvântul domnie sale, rostit cu ocazia comemorării de duminică, 16 iulie, la Monumentul de pe platoul de la „Pădurea Verde” din Timișoara, ing. Teodor Stanca, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, filiala Timiș, a spus, printre altele: „Locul acesta, în care ne găsim noi acuma, este Sfințit cu Sângele Martirilor Neamului. Ceea ce am putut noi să facem, pentru a nu se uita trecutul, a fost ca, în toate locurile mai importante din Țara Românească să se ridice Cruci, Memoriale, Monumente și, sigur, prin grija unei societăți cu o solidaritate pe care, poate, nu o putem exprima în cuvinte, este vorba de Academia Civică, de Ana Blandiana, de Romulus Rusan și de toată echipa care s-a format în jurul lor, s-a ridicat, la Sighetul Marmației, un Memorial, un Muzeu al Rezistenței și Victimelor Comunismului, pe care vi-l recomand (mai mult celor tineri) să-l vizitați, pentru că veți avea foarte mult de învățat de acolo. În toate capitalele de județ, prin strădania Asociației Foștilor Deținuți Politici s-au ridicat Cruci sau Monumente, după posibilitățile locului”.
Monumentul de la Timișoara este dedicat tuturor celor care, în anii de început ai instaurării regimului totalitar în România, opunându-se instaurării lui, și-au găsit sfârșitul, fie în închisori, fie în deportări, fie în lagăre.
Prezent la comemorare, Petru Mirciov, președintele foștilor deportați în Bărăgan, a rostit următoarele în alocuțiunea domniei sale de la „Mormântul Celor Fără de Morminte”: „Este foarte bine să amintim aici că, noi, de fapt, comemorăm în primul rând pe cei morți aici, dar și pe toți cei morți pe întreg cuprinsul Patriei, începând cu Sighetul Marmației, continuând cu Aiud, cu Râmnicu Sărat și multele închisori de pe teritoriul Patriei Române”. Referindu-se la Martirii luptători pentru statalitatea României, președintele foștilor deportați în Bărăgan și-a încheiat discursul, astfel: „Sper că, într-o zi, să se întoarcă măcar în cărțile de istorie, de unde au fost izgoniți de către noii lideri ai României așa-zis democratice. E necesar ca vajnicii luptători pentru apărarea Patriei Române să se întoarcă în conștiințele tinerilor, pentru că este o mare nevoie ca această societate să se curețe de toate relele, să-și recâștige demnitatea și credința în Dumnezeu, în Patrie, pentru că fără aceste valori, societatea se neantizează și, cred că este scopul unora ca această societate să fie o masă amorfă, o populație, nu o etnie, nu o țară, nu o națiune”.
În rezistența anticomunistă din România au acționat, în anii de început ai instaurării regimului totalitar, 19 centre de rezistență armată. Banatul ocupă locul al doilea, după Bucovina, în mișcarea de rezistență împotriva comunismului din România. Mișcarea de rezistență din Banat are cea mai lungă durată, debutând în anul 1944, după 23 August.
În Banat s-au numărat mai multe grupuri de rezistență aticomunistă, printre acestea amintim aici, grupul colonelului Uță, din luna mai 1947 și până în 1949, grupul lui Ion Duicu, Dumitru Ișvănuț (zis Sfârloagă), grup ce a acționat după uciderea colonelului Uță, grupul Aurel Vernicescu, din 1948 până în 1949, grupul Spiru Blănaru, gruparea Tănase a acționat în munți și în Timișoara și Arad, grupul comandantului Petru Domășneanu, 1948/1949, avându-l un timp locțiitor pe Spiru Blănaru, grupul Emilian Vuc de la Zorlențiu Mare etc.
În cuvântul domniei sale, Cornelia Fetea, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Caraș-Severin, a rostit următoarele, la momentul comemorativ desfășurat la „Mormântul Celor Fără de Morminte” de la „Pădurea Verde” din Timișoara: „Adevărul trebuie cunoscut pentru ca să nu se mai repete asemenea orori. Realitatea te cheamă la realitate. Generația noastră nu și-a găsit locul pe care l-ar fi meritat. Pe noi ne leagă solidaritatea suferinței noastre. Ca fiică de deținut politic, ca deportată în Bărăgan vreme de cinci ani, fără nici o vină, fără judecată și fără apărare, vă mărturisesc, dragii mei, că trista mea copilărie s-a consumat într-un climat de frică, de mare sărăcie, de foame, de durere și de tăcere. Ca mine, și alți copii de atunci au suportat, și ei, frica teroarea și umilința. Nu pentru răzbunare, ci pentru a nu fi uitați, am avenit aici”.
Ciclul luptei și rezistenței anticomuniste a fost încheiat în Decembrie 1989, atunci când participanții la înlăturarea regimului comunist de pe întreg teritoriul României au început manifestațiile împotriva orânduirii ucigătoare de om. Faptele Eroilor din Decembrie 1989, din Timișoara și din întreaga Românie, curajul și fertfa lor nu au rămas nemarcate pe monumentul de la „Pădurea Verde”, o placă comemorativă fiindu-le dedicată.
Împreună cu urmașii celor uciși de regimul comunist în primul deceniu de instaurare, cu urmașii deportaților și cu deportații aflați în viață, a participat la comemorarea de la „Pădurea Verde” și o delegație a luptătorilor care în Decembrie 1989, în Timișoara, au contribuit la răsturnarea orânduirii socialiste în care se afla România atunci.
Fiul protopopului Ioan Drăgoi, medicul Drăgoi, a fost prezent la comemorarea de la „Pădurea Verde” împreună cu o delegație din care făceau parte, printre alții, președintele răniților și urmașilor celor decedați în Decembrie 1989, la Timișoara, reprezentanții arestaților în timpul manifestaţiilor din Decembrie 1989, de la Timișoara, Eroi de seamă, luptători pentru înlăturarea comunismului, în Decembrie 1989, în Timișoara.
În cuvântul domniei sale, medicul Drăgoi a rostit: „Suntem alături de cei care au trăit ororile comunismului după anii 1947/1948 și, a căror urmași poate că sunt printre noi comemorând împreună. Suntem doritori de a conlucra împreună, pentru istoria adevărată a luptei anticomuniste din România, pentru a sprijini orice fel de acțiune (numărul nostru fiind destul de mare), orice fel de acțiune care să impună la nivel local și, chiar la nivel central găsim acea forță care să ne unească în ceea ce înseamnă lupta pas cu pas împotriva uitării. Dumnezeu să aibă Eroii luptei anticomuniste, în paza Lui!”
Domnul Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, a participat anul acesta la comemorarea luptătorilor anticomuniști de la Timișoara, în dublă calitate, de președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și, de secretar de stat, interimar, cu problemele luptătorilor anticomuniști din România.
Pentru că mișcarea de rezistență împotriva comunismului din România, are nevoie de un demers unitar, existând în acest demers „o singură etnie, etnia luptătorilor anticomuniști și nimic mai mult”, domnul președinte Octav Bjoza a rostit, printre altele, următoarele în cuvântul domniei sale de la comemorarea din acest an de la Timișoara, exprimându-și retroactiv regretul că, „nu pot să nu recunosc aici că am fost un naiv, când în primăvara lui 1990, când noi mai trăiam 120.000, împreună cu revoluționarii, sunt convins că am fi devenit o forță de temut, și, dacă această unitate, măcar în gândire, ar fi avut loc, dacă ne-am fi corelat acțiunile, în ceea ce mă privește, sunt convins că România, astăzi, ar fi fost în cu totul altă parte și nu cufundată în cea mai cruntă mizerie, și morală, și cei mai mulți dintre noi, și materială. Este trist, dar este adevărat”.
Referindu-se la momentul de după înlăturarea regimului comunist din România, Octav Bjoza a comparat perioada de după 1989 din România, cu perioada de după al doilea război mondial, la finalul celei de-a doua conflagrații mondiale, spunea domnul Bjoza, „pleava societății românești a pus stăpânire pe țară” și a continuat vorbind astfel: „Cei tineri de astăzi nu au de unde să știe că în primăvara lui 1990, după ce căzuse un regim totalitar, în Parlamentul României nu puteai vedea decât o mare parte dintre cei care făcuseră parte din legislativul comunist, copiii și nepoții criminalilor care ne-au trimis la moarte. Este un adevăr trist, dureros, dar care explică situația prin care această țară se află astăzi”.
Distinsul invitat și-a încheiat rostirea, utilizând un motto dintr-o carte a cărui autor este, după care a mulțumit celor prezenți: „Te-am iubit și te mai iubesc, Românie, deși, tu ai rămas recunoscătoare călăilor noștri! Vă mulțumesc!”
Reamintim că, ziua de 16 iulie a fost declarată, de către Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, „Ziua Victimelor și a Rezistenței Anticomuniste din Banat”, prima comemorare având loc în anul 1993.
Anul acesta, comemorarea Eroilor care au opus rezistență instaurării regimului totalitar în România, a avut două momente. Primul s-a desfășurat la biserica de lemn a Muzeului Satului Bănățean din Timișoara, al doilea, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste din Banat, constând în reculegere și depunere de coroane, aici urmând alocuțiunile din a căror fragmente se pot citi mai sus.
Nu au dat curs invitației, lipsind, mai mult sau mai puțin motivat de la momentul comemorativ din acest an, reprezentanții autorităților locale și județene.
Din delegația județului Caraș-Severin, sosită la comemorare, la Timișoara, am semnalat prezența fiului Eroului Martir Spiru Blănaru, Corneliu Blănaru.
Anul acesta, în 11 iulie, la Reșița s-au comemorat 65 ani de când Episcopul Valeriu Traian Frențiu a fost ucis în închisoarea de la Sighet. Cu acest prilej, Primăria Reșița i-a acordat, post-mortem, distinsului Episcop Creștin, Valeriu Traian Frențiu, participant la înfăptuirea deplinei unități a Regatului României (1 Decembrie 1918, Alba Iulia), titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului reședință a județului Caraș-Severin, Reșița.
Invitații prezenți la Monumentul Rezistenței Anticomuniste din Banat, aflat la „Pădurea Verde” din Timișoara, au încheiat comemorarea luptătorilor anticomuniști din România, fiind invitați de ing. Teodor Stanca, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Timiș, într-un local aflat în apropierea monumentului, pentru a depăna „din amintirile trecute și prezente”.
Comemorarea luptătorilor anticomuniști din România, duminică, 16 iulie 2017, s-a desfășurat în organizarea Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Timișoara.
Cornel Seracin
