Organizată de Uniunea Sârbilor din România, este una dintre cele mai prestigioase şi importante manifestări literare a sârbilor din România şi din diaspora sârbă și a ajuns la a XXII-a ediție

Uniunea Sârbilor din România organizează, în perioada 13-20 august, a XXII-a ediţie a manifestării cultural-literare „Zilele Schimbării la Faţă a Sârbilor din România”, acţiune cu caracter internaţional care a debutat în data de 13 august cu deschiderea Coloniei de artă plastică. La acest eveniment au luat parte artişti din România, Serbia, Ungaria și Franţa, aceștia urmând să organizeze şi o expoziţie, în cadrul Zilelor culturii sârbe la Timişoara, la toamnă, în care vor fi cuprinse lucrările realizate de artiştii plastici din cele patru ţări.

La ediţia de anul acesta a „Zilelor Schimbării la Faţă a Sârbilor din România” vor fi prezenţi scriitori din Serbia, Ungaria, Cehia, Austria, Germania, Franţa şi colegii lor români din Timişoara şi Reşiţa.

Manifestarea se va desfăşura pe relaţia Timişoara – Mănăstirea Baziaş (ctitorită de Sfântul Sava) – Socol şi va cuprinde, pe lângă întâlniri ale scriitorilor, şi vizitarea mai multor lăcaşe de cult, o masă rotundă cu tema „Antologiile şi traducerile – apropierea literaturilor”, expoziţia „Scriitorii în filatelie şi cartologie” şi două mitinguri internaţionale de poezie.

Laureatul celui mai important premiu literar al sârbilor din România, „Diploma de Baziaş”, este Dusko Novakovic. Acest important premiu literar al diasporei sârbe va fi înmânat în seara zilei de 18 august, la Mănăstirea Baziaş.

În cinstea laureatului şi a invitaţilor de onoare, în ziua de 18 august, la Consulatul General al Republicii Serbia din Timişoara, vor fi organizate o întâlnire a participanţilor la manifestare cu mass-media din Timişoara şi un cocktail.

În seara zilei de 19 august va fi organizat un miting de poezie şi un spectacol cultural în localitatea Socol.

Astfel, manifestarea „Zilele Schimbării la Faţă a Sârbilor din România” organizată de Uniunea Sârbilor din România, rămâne una dintre cele mai prestigioase şi importante manifestări literare a sârbilor din România şi din diaspora sârbă.

Joi seară, la sediul Uniunii Sârbilor din Banat, filiala Timiș, în prezența lui Ognean Crstici, președintele Uniunii Sârbilor din România, a lui Sveta Magiorevici, președintele Asociației de Prietenie Riznica Kraguievac, a lui Miodrag Jaksici, președintele „Artegrup” din Beograd, și a deputatului USR Slavomir Gvozdenovici, scriitori români și sârbi au citit din creațiile lor. Astfel, în cadrul întâlnirii literare, au dat glas poemelor Miodrag Jaksici – Beograd, Gordana Blaici – Pancevo, Alexandra Radakovici – Kralievo, Daniela Grisici – Smederevska Palanka, Lucian Alexiu – Timișoara, Monica Rohan – Timișoara, Petru Vasile Tomoiagă – Timișoara, Vasile Dan – Timișoara, Blagoie Ciobotin – Timișoara, Slavomir Gvozdenovici – Timișoara, Ivo Muncian și Srliubovici Mișcovici – Timișoara. Seara s-a încheiat cu aforismele lui Goran Mișcovici.

De asemenea, a fost amenajată, cu acest prilej, și o expoziție de filatelie și cartofilie semnată de Liubomir Stepanov.

Anton BORBELY