
În seara zilei de 9 februarie, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați de către o femeie de 23 de ani cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 21, în timp ce se afla în autoturismul staționat la culoarea roșie a semaforului, la intersecția bulevardului Circumvalațiunii cu bulevardul Republicii din Timișoara, fostul concubin, un bărbat de 44 de ani, ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Timișoara în 23 ianuarie 2026, prin care acestuia îi este interzis să se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri de persoana vătămată.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că bărbatul a staționat în fața autoturismului condus de persoana vătămată, a coborât din vehicul și s-a deplasat la geamul autoturismului acesteia, lovind cu pumnii în geam, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție. Acesta a fost introdus în arestul poliției.

