Azi noapte, în jurul orei 00:30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui incident rutier în municipiul Lugoj.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că un tânăr de 20 de ani a condus un autoturism în parcarea unei societăți comerciale situate pe strada Timișorii – mai precis, făcea drifturi –, iar la un moment dat a pătruns cu autoturismul în interiorul societății, fiind provocate doar pagube materiale.

În urma celor constatate, s-a stabilit că acesta a manifestat un comportament agresiv în trafic, constând în întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor, precum și pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.835 de lei, fiindu-i totodată reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile.