Cel mai rapid caricaturist din lume, Ştefan Popa Popa’s a fost recunoscut şi premiat recent la Vilnius, în capitala Lituaniei. Odată cu decernarea premiilor Ciurlionis Cup, la Muzeul de Arta Aplicată din Vilnius, inegalabilul artist român a organizat şi o expoziţie în acest edificiu, expoziţie care s-a bucurat de un răsunător succes. Despre expoziţa Popa’s şi despre maestru a vorbit în termeni elogioşi rectorul facultăţii de Arte Frumoase din Vilnius. El a prezentat atât artistul, cât şi lucrările sale unei numeroase asistenţe. Dintre cei prezenţi la întâlnire amintim peste 30 de ambasadori, şase miniştri, vicepreşedintele Parlamentului de la Vilnius, directorii Muzeului de Artă Aplicată şi Muzeul Naţional, recturul Facultăţii de Arte Frumoase de la Vilnius, renumiţi profesori universitari şi mari personalităţi din viaţa culturală a Lituaniei.
După decernarea premiilor, Ştefan Popa Popa’s a făcut peste 200 de portrete celor prezenţi, lucrând până după ora două noaptea.
Cu acest însemnat prilej, s-a remarcat faptul că Popa’s a făcut o mare cotitură în domeniul caricaturii şi a vitezei de execuţie a lucrărilor de caricatură în Lituania… Această remarcă a fost făcută după ce s-a constatat că numărul unu în caricatură din Lituania mai lucra încă la primul portret început, pe când Ştefan Popa Popa’s trecuse de 200 de lucrări…
Petru Vasile TOMOIAGĂ

Personalități prezente la Vilnius, despre Ștefan Popa Popaʼs
RIMA KARALIENE, multiplă campioană mondială și director Academia Nautică Remigum
Sunt impresionată pentru că artistul poate vedea sufletul oamenilor pe care îi
desenează și e incredibil cum poate exprima sentimentele pe hârtie. Pe mine m-a desenat în 3-4 minute și nu alb-negru, ci color. Este incredibil și am primit cu bucurie portretul de la un campion mondial pentru alt campion mondial.
MICHELLE CEGNA, arhitect Roma, Italia
L-am cunoscut pe Popa’s în Italia, unde este faimos, dar pentru a cunoaște mai bine opera acestui artist am venit în Lituania la expoziție ca să-l reîntâlnesc. Consider că a ajuns la acea artă aproape de absolut și am constatat sensibilitatea artistului. Sunt mulțumit că am fost prezent astăzi aici.
DR. ROMUALDAS BUDRYS, director Muzeul Lituanian de Artă
Popa’s este un artist inteligent și convingător. Reușește să prindă esența persoanei și foarte rapid o așterne pe hârtie. În realitate, este un pictor-caricaturist de esență optimistă. Când deformează fețele, acestea devin unice și se transformă în imagini speciale. Acesta este talent.
ALGIRDAS SYSAS, vicepreședintele Parlamentului Lituanian
Fiecare om are propria vedere asupra unei imagini. Această caricatură nu diferă mult de ceea ce desenează caricaturiștii lituanieni, dar maestrul Popa’s mă vede parcă un pic altfel. E normal, pentru că este un geniu.
JUOZAS OLEKAS, ministrul apărării al Republicii Lituania
În ceea ce am văzut acum la expoziție, dar și în diferite publicații, se simte că Popa’s are mare talent și mult umor. Fiecare persoană care își vede aici portretul în acea zi devine mai fericit decât până atunci. Și acest lucru dă posibilitatea unei apropieri între oameni și, de ce nu?, între popoare. Fapt pentru care îi mulțumesc.
JUHA VANSKA, ambasadorul Finlandei la Vilnius
Este un mare maestru. Cineva a spus la începutul serii că artistul caricaturist este foarte bine cunoscut. A cucerit lumea, are multe trofee și performanțe și aproape am devenit prieteni în această seară. E tare!
IGOR KLIPII, ambasadorul Republicii Moldova în Lituania
Rezultatul muncii lui Popa’s se află în această pungă. Voi merge acasă să analizez, dar sunt impresionat, ca de altfel toată lumea care este aici. Și văd multă lume bună. Ei bine, toți sunt impresionați de viteza cu care percepe esența oamenilor și o expune foarte clar. Practic, a vorbit cineva de la Academia de Arte din Lituania și a menționat că a descoperit acum politicienii pentru prima dată și i-a comparat cu o grădină de legume, dar care au căpătat valoare în urma desenelor.
ALGIRDAS GAIZUTIS, prof. univ. dr. rector Universitatea de Studii Educație, președintele Fundației „Ciurlionis”
Este o mare plăcere să fiu prezent la această expoziție a maestrului Popa’s. Despre dânsul cred că este un mare pictor-grafician, dar și caricaturist, iar maniera de prezentare – foarte interesantă. În Lituania mai rar vezi astfel de portrete și de aceea este momentul acum ca lituanienii să-i vadă pe politicieni caricaturizați. Forma fețelor este diferită. Unii seamănă cu o floare, alții cu niște legume, ceea ce este interesant. Aceste fețe de politicieni stau acum în expoziție unul lângă altul și poți să-i privești mai atent întrebându-te: Pe cine am ales?
VLADIMIRAS GRAZULIS, prof. dr. la Universitatea de Artă, secția grafică
Când am venit la ceremonie și expoziție nu știam prea multe despre artist. Acum, după ce am văzut, pot spune: este un gigant. Atât de multe caricaturi sunt aici care sunt cu adevărat portrete. Este un maestru de talie mondială și este o plăcere să-l cunosc personal.
CANDIDO MANCANIELLO, cavaler Confederația Cavalerilor Cruciați
Am rămas stupefiat de operele maestrului Popa’s, adevărate portrete pe care le-a realizat personal pentru această expoziție. Nu am cuvinte pentru a descrie ceea ce văd. Totul este divin în seara aceasta. Felicitări!
DAN BĂLĂNESCU, ambasadorul României în Lituania și Letonia
În numele meu și al Ambasadei României în Lituania și Letonia, doresc să vă mulțumesc pentru efortul deosebit pe care l-ați făcut pentru inaugurarea expoziției personale de caricaturi la Vilnius, în cadrul evenimentului „Cupa M.K. Ciurlionis”, organizat în colaborare cu Fundația M. K. Ciurlionis. Personalitatea dumneavoastră artistică, talentul fără egal, eforturile pe care le-ați depus în realizarea expoziției au făcut din această manifestare un eveniment de neuitat pentru publicul lituanian, cu multiple ecouri în mass media. Alături de sincerele mele mulțumiri și felicitări, îmi exprim speranța că vom colabora și în viitor, prin organizarea unui eveniment similar în Letonia. Vă rog să primiți, stimate domnule Popa-Popa’s, expresia înaltei mele considerații. 




