
Un accident mortal s-a petrecut astăzi în localitatea Macedonia, aparținătoare orașului Ciacova. O femeie în vârstă de 68 de ani și-a pierdut viața în urma bizarului incident. Concret, femeia mergea cu bicicleta pe drum, iar la un moment dat a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care venea din sens opus.
Au fost alertați polițiștii, dar și ambulanța, însă medicii sosiți la fața locului nu au putut face altceva decât să constate decesul femeii.
Conform procedurii, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

